Universitatea „Petru Maior“ din Târgu-Mureş are o dinamică a vieţii ştiinţifice demnă de toată lauda. În fiecare toamnă, organizează conferinţe internaţionale căutate de cercetători din ţară şi străinătate, spre a face cunoscute roadele pasiunii lor pentru cunoaştere. Unitatea de măsură a acestui adevăr este dată măcar cantitativ: de la un pliant de câteva pagini (în 2007, când am participat prima oară), la o broşură cu 127 de pagini, în 2014. Aceasta înseamnă paisprezece secţiuni, de la literatură, jurnalism, istorie, ştiinţe politice şi psihologie-sociologie la ştiinţele educaţiei, comunicare şi relaţii publice, economie şi management.
„Comunicare, context, interdisciplinaritate“, titlul conferinţei, a reunit 885 de comunicări ştiinţifice, susţinute de universitari, doctoranzi, masteranzi, cercetători ştiinţifici din mai toate centrele universitare ale ţării.
Am avut contact cu două secţiuni din arealul filologic: de literatură (pentru comunicarea „De la filologie la creaţie – Dumitru Alistar“) şi de lingvistică (pentru comunicarea „George Pascu – lingvist“). Prima lucrare a fost ocazionată de împlinirea a 100 de ani de la naşterea celui mai important slujitor al Literelor băcăuane la nivelul limbii şi literaturii franceze, iar cea de-a doua a fost un bruion. Imediat după prezentarea schiţei de lucrare în secţiunea respectivă, am făcut o vizită (a patra sau a cincea, în ultimii ani) fiicei lui Giorge Pascu (1882, Bacău – 1951, Zlatna). Corina Tîrnăveanu, profesoară de limba şi literatura română, mi-a pus la dispoziţie alte şi alte date preţioase despre viaţa şi opera tatălui ei, care se cuvine grabnic reabilitat în faţa posterităţii.
La secţiunea „Language and Discourse“ i-am audiat pe Oliviu Felecan, de la Baia Mare, prezentându-şi încă un eşantion din cercetările de onomastică cu care centrul universitar din nordul ţării s-a impus la nivel naţional. Două idei am reţinut din comunicarea sa: numele de firme ţin de resorturi psihologice şi economice şi, respectiv, că azi obţinerea unei diplome nu mai este un impediment pentru o persoană înstărită.
De câte ori spun că merg la Târgu-Mureş, mă grăbesc să precizez că scopul este, din 2007, doar ştiinţific. Amalia Pavelescu, de la „Lucian Blaga“ din Sibiu, ne-a trezit interesul cu felul în care privesc antropologii durerea şi cu rolul terapeutic al limbajului. Fazakas Noémi, de la „Babeş Bolyai“ Cluj-Napoca, şi Corina Bozedean, de la „Petru Maior“, ne-au convins că actul traducerii literare este alunecos în cazul când tălmăcitorul este el însuşi scriitor. Patricia Serbac, traducătoare şi ea, ne-a atenţionat că accentul (pe prima silabă, în germana veche) este un canon greu de respectat azi. Adrian Chircu, clujean, a avut comentarii pertinente pentru toate lucrările prezentate, ca şi Luminiţa Chiorean, moderatoarea întâlnirii.
Ultima comunicare a fost, pentru mine, surpriza majoră: Maria-Teodora Vargan, de la „Al. I. Cuza“ Iaşi, a prezentat un fragment din teza de doctorat avându-l în centru pe Vasile Arvinte (coordonator, Al. Gafton), cu referire specială la lucrarea „Român, românesc, România“. Nu se ştia că a doua ediţie a acestei cărţi de referinţă pentru argumentarea lingvistică a identităţii naţionale a fost tipărită la Bacău, la Editura „Egal“, în 2004.
