19 martie 2024
ActualitateFestivalul „Așchiuță” și-a ales câștigătorii

Festivalul „Așchiuță” și-a ales câștigătorii

Teatrul Municipal Bacovia a găzduit weekendul trecut cea de-a XI-a ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară pentru Copii „Așchiuță”, o ediție In Memoriam Dumitru Lupu, fostul președinte de juriu al acestui festival în primele zece ediții. „Așchiuță” este singurul festival din țară care se adresează segmentului de vârstă 4-10 ani, proiectul acestuia fiind conceput în anul 2006 de către prof. Claudiu Filip de la Palatul Copiilor Bacău.

Datorită succesului de care s-a bucurat festivalul în rândul copiilor, părinților și cadrelor didactice, proiectul a fost inclus de Ministerul Educației Naționale în Calendarul Activităților Educative. La această ediție au participat 43 de copii din București, Constanța, Iași, Vaslui, Bârlad, Brașov și Bacău, micii interpreți întrecându-se pe categorii de vârstă, 4-6 ani, 7-8 ani, respectiv 9-10 ani.

Juriul festivalului-concurs a fost compus din: Viorel Gavrilă,compozitor – președintele juriului; Ileana Șipoteanu – interpretă de muzică ușoară; Dumitrana Teodora Lupu – absolventă UNATC-Regie de Film și Televiziune, masterand la Producție de Film; Mihaela Ojog – profesor de muzică, interpretă de muzică ușoară; Marinela Paraschiv – Profesor de muzică; prof. Brândușa Paraschiv, secretar juriu.



„A fost o ediție destul de echilibrată ca prestație a copiilor iar juriul a avut o misiune dificilă în departajarea concurenților. În același timp a fost o ediție reușită iar noi suntem încântați că de la un an la altul festivalul crește din toate punctele de vedere”, a declarat prof. Claudiu Filip, director artistic și organizator al Festivalului „Așchiuță”.

În Galele de premiere, acolo unde toți participanții au primit diplome, președintele juriului, compozitorul Viorel Gavrilă a subliniat că: „copii au arătat că au valoare, voci minunate și le prevăd un viitor mare în muzică”, în timp ce Ileana Șipoteanu a atras atenția părinților asupra vestimentației și a repertoriului celor mici, apreciind că piesele au fost cam grele pentru vocea lor iar textele nu de fiecare dată sunt cele mai potrivite pentru vârsta lor.

S-au acordat mențiuni, premiile III, II și I, și s-au acordat trofee pentru fiecare categorie de vârstă, respectiv trofeul festivalului. Astfel, trofeul categoriei 4-7 ani i-a renenit lui Mirian Dacălu din Iași, trofeul categorii 7-8 ani a fost adjudecat de Luca Bogdan Mastacan din Bârlad, iar la categoria 9-10 ani, trofeul a fost cucerit de Tudor Alexandru Nechifor din Bârlad. Marele Trofeu i-a revenit Amaliei Maria Bleaju din Bârlad. Pe lângă diplome și trofee, câștigătorii au primit și cadouri din partea sponsorilor dar și premii în bani.

Festivalului Național de Muzică Ușoară pentru Copii „Așchiuță” a fost organizat de Palatul Copiilor Bacău în parteneriat cu Asociația AȘCHIUȚĂ Bacău și a fost sprijinit de Primăria Municipiului Bacău și a Consilului Local prin Legea 350.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri