Festivalul Aschiuta, la a zecea editie

0


Palatul Copiilor Bacău, în parteneriat cu Asociaţia AŞCHIUŢĂ Bacău, organizează vineri, 30 septembrie 2016, începând cu ora 11:00, în Sala Mare a Teatrului Municipal “Bacovia”, cea de-a X-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii ”AŞCHIUŢĂ”. În aceeaşi zi, de la ora 17.30, va avea loc, tot pe scena Teatrului Municipal “Bacovia”, Gala Laureaţilor ”AŞCHIUŢĂ”.

Evenimentul este finanţat de Primăria şi Consiliul Local Bacău şi sprijinit de importanţi sponsori.

Vor concura pentru trofeu copii din învăţământul preşcolar şi primar din ţară, care au trecut de etapa de preselecţie, evaluare preliminară efectuată de către o comisie alcătuită din interpreţi de muzică uşoară şi profesori de muzică din Bacău. La ediţia de anul acesta s-au înscris la preselecţie aproximativ 100 de copii din învăţământul preşcolar şi primar din Bacău şi din ţară.

În urma audierii materialelor trimise de către concurenţi, au rămas pentru etapa finală din cadrul Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii ”AŞCHIUŢĂ”, un număr de 57 de elevi şi preşcolari.

Concurenţi vor intra în competiţie pe următoarele categorii de vârstă:

4 – 6 ani ( 7 ani neîmpliniţi la data concursului)

7 – 8 ani ( 9 ani neîmpliniţi la data concursului)

9 – 10 ani (11 ani neîmpliniţi la data concursului)

La fiecare categorie de vârstă se vor acorda premiul I, II, III, menţiunea I – II – III şi Trofeul ”AŞCHIUŢĂ”. Marele Trofeu „AŞCHIUŢĂ” va fi atribuit intrerpretului care va obţine nota maximă, indiferent de categoria de vârstă participantă.

Câştigătorii vor primi plachete, diplome şi premii în bani, în cuantumul stabilit de Ministerul Educaţiei. Participanţii la festival vor beneficia, de asemenea, de premii speciale, oferite de organizatori, parteneri şi sponsori.

Proiectul festivalului a fost conceput în anul 2006 de către profesorul Claudiu Filip, coordonator al Cercului de muzică uşoară de la Palatul Copiilor Bacău. Datorită succesului de care s-a bucurat evenimentul în rândul copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice, proiectul a fost inclus de Ministerul Educaţiei în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale, ca festival naţional de muzică uşoară pentru cei mici. Menţionăm că “Aşchiuţă” este singura competiţie muzicală din ţară, care se adresează doar copiilor din categoria de vârstă 4 – 10 ani.

“Oferta restrânsă la nivel naţional a unor activităţi cultural-artistice pentru copiii din învăţământul preşcolar şi primar a determinat iniţierea proiectului ”AŞCHIUŢĂ”. Scopul a fost acela de a crea un cadru de manifestare de tip festival – concurs în Bacău, la standarde superioare, adresat copiilor talentaţi aparţinând doar acestei categorii de vârstă. Un alt motiv ar fi descoperirea şi promovarea micilor talente şi direcţionarea lor către alte concursuri naţionale şi internaţionale”, a declarat Claudiu Filip, iniţiatorul şi coordonatorul Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii ”AŞCHIUŢĂ”.

Componenţa juriului ediţiei 2016 a festivalului este următoarea:

Preşedintele Juriului – prof. univ. dr. Dumitru Lupu, compozitor

– Antonela Leahu – profesor de muzică, dir. adj. al Colegiului Naţional de Arte “George Apostu” Bacău

– Mia Ojog – profesor de muzică, solistă de muzică uşoară

– Marinela Paraschiv – Gora – profesor de muzică

– Vali Pascalnii – director VP Entertainment Group Bucureşti

Secretar juriu – prof. Brânduşa Paraschiv

Prezentarea festivalului-concurs va fi realizată de actorul Ovidiu Cuncea.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ