Ferma piscicola Motoseni

0


Este situata la aproximativ saptezeci de km de Bacau, pe DJ 241, spre Podu Turcului, pe traseul: Bacau -Traian – Secuieni – Izvoru Berheciului – Colonesti – Rachitoasa – Motoseni. Salba de iazuri se insiruie pe stânga.

La zece dimineata, sfârsitul saptamânii trecute, eram pe digul iazului de la Motoseni. Vântul nu batea prea tare si soarele aparea din când in când printre nori. Pâna seara, meteorologii prevesteau ce avea sa se adevereasca, schimbarea in rau a vremii. Malul cu salcâmi, zona cea mai cautata, era deja ocupat de pescari si masini. Pe colt, intre placi si mal, un tânar avea aruncate mai multe lansete. Ca sa nu-l incurcam, am hotarâ sa ramânem pe la mijlocul digului. Panta placilor e destul de lina. Mi-am aranjat scaunelul lânga buza apei, ferit de vântul dinspre sud, desfasurând doar o singura lanseta. Punct de sprijin in loc de cracana, o barca rasturnata – sa nu incurce – lânga drum. Montura folosita… clasica. Arc culisant cu doua cârlige, pentru caras. Nada am aruncat doar pentru beldita, la doi metri de mal. Eram hotarât sa vad daca se adevereste ce-mi spusese inginerul Ion Vlad, seful fermei piscicole, cu doua ore mai devreme. Ca rapitorul e satul de oblete.

 Ferma piscicola Motoseni

Zvârlugi la ace de mireasa

Ion Vlad, Ionel cum il striga apropiatii, este de-al locului, nascut si crescut la Glavanesti. Implineste in octombrie, 47 de ani. L-am gasit destul de ocupat, la sediul fermei din Motoseni. Stia ca vin, asa ca si-a rupt din timp, sa stam de vorba despre istoria locului. „Am copilarit pe valea asta a Zeletinului. Când eram mic, eram si eu mare pescar. Cu undite din alea improvizate, cu ate de papiota si ace de mireasa, cum le spuneam atunci. Bolduri pe care le indoiam la lumânare. Pâna am mai crescut. Erau porcusori si zvârlugi pe vremea aia. Când prindeam câte un carasel nici nu stiam ca se cheama asa. Ii ziceam platica, dar erau o raritate. Apa era curata si avea un debit mai marisor. Apareau stralucitori si galbui, parca erau de aur. Unchiul, fratele mamei, lucra in Braila. El era mare pescar. Il rugam, când venea acasa, sa ne aduca struna si cârlige, ca plute faceam noi, din porumb. El a fost initiatorul nostru cum s-ar spune. Al meu si a lui frate-miu, Traian. Pe urma a devenit pasiune, cu toate ca am facut liceul silvic, la Câmpulung Moldovenesc. In liceu aveam un curs despre vânatoare-salmonicultura. Mai era si o traditie. Dupa absolvire, doi trei liceeni plecau la Galati, la Facultatea de Chimie Alimentara. Am fost coleg cu Florin Albu, si de liceu si de facultate. Numai ca el era mai mare cu trei ani.” In timpul studentiei a cunoscut-o pe Gabriela. Ea era din Podu Turcului. Baiatul lor, Vlad Ioan Silvestru, implineste anul acesta douazeci si doi de ani. Nu a preluat pasiunea tatalui, preferând sa se realizeze in Italia.

Furatul meseriei si invatatul din greseli

„Am absolvit chimie alimentara, specialitatea tehnica piscicola. Prima serie care am dat licenta. La hidrobiologie, ihtiopatologie (bolile pestilor) si amenajari piscicole. Trecuse perioada când primeai repartitie. Am predat un an biologie, la liceul din Podu Turcului. Dupa aceea am venit aici. In vara se fac douazeci de ani.” A prins perioada de reorganizare si etapele de inceput ale privatizarii. „Domnul inginer Zaharia stie mai bine istoria iazurilor. El s-a zbatut si a infiintat ce este aicea, in ‘86 – ‘87. A fost primul sef de ferma. Când am venit, in ’94, am luat-o. Am purtat si cizma lunga, am tras si la navod. Prima data am invatat sa trag bine la vâsle. De inotat stiam. Mergeam cu oamenii la furajare, supravegheam transportul. Acum fac si agricultura, mecanica agricola. Mai greu a fost când am ramas cam singurul specialist de aici. A trebuit sa iau singur deciziile, sa invat din greseli. Sa deslusesc capacitatea tuturor bazinelor si sa stiu in fiecare an cu ce sa repopulez. Ca sa ma astept la o productie cât mai sigura. Lucru dificil când lucrezi cu un animal inferior, cum este pestele, si cu natura. In primavara asta am fost multumit ca am avut puiet frumos, sanatos, pentru repopulare. Toata lumea l-a apreciat. Am dat pâna si la Botosani.” Cam acesta ar fi secretul progresului oricarui specialist, ce vrea sa razbata, intr-un domeniu reinventat permanent, piscicultura. „Cred ca in zece ani acest domeniu se va dezvolta. Deja au aparut ferme de crestere super intensiva, pe spatii mici, alimentate din captari subterane de apa. Noi trebuie sa tinem la calitatea pestelui, crescut in mediu natural. Apa noastra nu este poluata, drept dovada ca s-au inmultit scoicile, broastele testoase si foarte mult, vidrele, care au luat locul bizamului.”

Complexul Motoseni

Este o ferma piscicola completa, care cuprinde: (a) Acumularea Motoseni, cu suprafata de cinzeci si sapte hectare, la cota maxima de umplere. Are rolul de a acumula apa pentru amenajarile din aval; (b) Pepiniera, in jur de zece hectare, care cuprinde trei bazine pentru iernat, trei bazine de reproducere natural dirijata, plus doua pentru reproducatori. (c) Bazinele de crestere, pentru varatul pestelui, in numar de patru. Pescuitul sportiv este permis numai in prima acumulare, pe cele trei laturi: sosea, dig, mal cu salcâmi. Taxa este de cinzeci de lei, zi lumina. In momentul achitarii, pescarul primeste un bon, care are imprimat pe verso regulamentul iazului. Se admit maxim patru lansete sau undite, cu maxim doua cârlige fiecare. Este interzisa folosirea „ariciului” sau pescuitul cu „grebla”. In linii mari, cantitatea este nelimitata la caras, salau, stiuca si somn. Daca somnul este peste zece kilograme, se elibereaza. Pentru exemplarele de crap si cosas, pâna in cinci kilograme, se achita contravaloarea la sediul firmei, unde sunt afisate si preturile. Exemplarele mai mari se elibereaza. Pe timpul verii, in perioada vacantei copiilor, se poate campa cu cortul, dar fara a fi permis pescuitul pe timp de noapte.

Beldita pe vremea rea

Pe o vreme schimbatoare, soare, nori, valuri si vânt cu intermitente sau chiar schimbari de directie, când si curentul de fund se schimba, am prins totusi ceva oblete. Tehnica este simpla. Pleci cu pluta situata cât mai aproape de cârlig si arunci in locul unde ai dat nada. Eu numar pâna la douazeci. Daca nu simt nicio trasatura, ridic pluta cu inca cinci centimetri. Si tot asa, pâna musca. Ramân constant cât timp trage de viermisor. Când da soarele, obletele urca la suprafata. Când bate vântul puternic, se duce la fund. Am luat astfel peste cinzeci de bucati, si la o palma de suprafata si la aproape doi metri adâncime. Asta in decursul a doua ore efective de pescuit. Când le-a numarat Florin, cu ce a prins si el, erau 73. Intr-o jumatate de zi insorita, aruncând nada, nu ai voie sa pleci fara trei sute de bucati. La plecare am stat de vorba si cu Vasilica Danila, de douazeci si patru de ani, localnic, unul dintre paznicii iazului. L-am intrebat care este cel mai bun loc de pescuit. „Toate. Pe partea cu drumul vin cei care vor sa faca plaja. Mai mult familii cu copii. Pe dig, aici apa e mai adânca, stau cei cu mai multe lansete. In padurice, la umbra, pe scaunel, unditarii. Acolo apa este mai mica si malul mai inalt. Dar peste tot se prinde.”



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ