De ce consuma adolescentii droguri? Este intrebarea pe care mi-am pus-o la o intâlnire in cadrul careia s-a discutat despre ceea ce putem face ca sa-i ajutam pe tinerii dependenti. Ar putea fi multe de facut, dar cred ca ar trebui, ca sa gasim solutii, sa stim de ce consuma, adolescentii, droguri si alcool.

S-a vorbit la intâlnirea aceasta despre singuratatea copiilor ai caror parinti muncesc in strainatate si le trimit bani ca sa suplineasca iubirea absenta, despre faptul ca nu stiu sa gestioneze banii, despre faptul ca noi, adultii, nu stim sa comunicam cu copiii, sa construim o relatie sincera cu ei. Cu siguranta „bacteriile” acestui fenomen nu sunt intr-un singur loc.

Nu sunt vinovati doar parintii care au “sapte joburi” si lipsesc zi lumina de acasa, nici cei care, ei insisi deprimati, dau un exemplu prost sau doar adolescentii rebeli care experimenteaza, dascalii care ii asculta si ii ajuta “pentru atât”, adica pentru un salariu foarte modest, cum explica un profesor de liceu lasând doi centrimetri intre aratator si degetul mare.

Lucrurile sunt mult mai complicate. Ca sa intelegem ar trebui, poate, sa ne amintim cum functiona comunitatea in urma cu 50-60 de ani, când copiii simteau ca apartin familiei, prin urmare nu incercau sa gaseasca un alt grup care sa-i accepte. Toti membrii familiei aveau niste sarcini, niste nevoi si niste recompense, in functie de vârsta.

Toti erau prezenti la “munci”, sarbatori si necazuri. La treierat, cu vacile, cu fratii mai mici, la nunti, la inmormântari, când era iarna grea sau toamna bogata. Acum, fiecare generatie cauta, debusolata, sa inteleaga cui apartine si ce ar trebui sa faca pentru a fi implinita, pentru a fi fericita. Aceasta, este, poate, cheia.

Presiunea fericirii, fericire care a devenit o obsesie. Vrem sa fim fericiti 365 de zile pe an! Unii sunt fericiti, se duc in Miami, Singapore si safari. Eu de ce nu pot? Asta vedem la stiri, asa arata fericirea: nunti de vis, masini de lux, vacante exotice. Ei sunt fericiti, eu de ce nu sunt? Exista presiunea de a ajunge la aceste standarde. Al doilea motiv este presiunea grupului. Ca adolescent, e greu sa fii altfel.

Daca nimeresti intr-un cerc in care se fumeaza iarba, e dificil sa spui pur si simplu “Nu”. De ce? Ca sa nu fii ridiculizat, ca sa fii acceptat, ca sa fii cool. Daca esti antrenat sa gândesti cu propria ta minte, refuzi iarba si schimbi grupul.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Desigur ca puteti sa-i ajutati! Indemnati-i catre heroina ca sa-si sfarseasca chinul viitor cu mult mai repede. E singurul mod in care pot fi ajutati atat timp cat parintii lor ii fac sa fie asa… Nu-l cert ca sa nu creada ca nu-l iubesc, daca face vreo boacana ma iau de educatoare/invatatoare fiindca stiu eu ce-i mai bine pentru el, lasa-l ca se dezvata el de pampers sau in cel mai rau caz il schimbam direct cu tamponul, da ce e rau daca sta pana la 1 noaptea la tv si dimineata merge la scoala dormind pe strada etc. etc. Nu ma mira iresponsabilitatea copiilor, ma ingrozeste calitatea parintilor.

LĂSAȚI UN MESAJ