20 aprilie 2024
ActualitateFemeile Bacaului – Doamne de Martisor: Si marketingul are poezia lui

Femeile Bacaului – Doamne de Martisor: Si marketingul are poezia lui

Pe Tatiana Soldeanu, unul dintre cei mai buni specialisti in marketing din Bacau, am redescoperit-o acolo unde acum nu ma mir ca a fost posibil, dincolo de morga unei profesii misterioase pentru multi, dincolo de rigorile impuse de aceasta intr-o lume atât de mercantila, a businessului. Pentru ca Tatiana are un suflet de artist.

Cine a auzit-o vorbind despre proiectele de marketing ale companiilor pentru care a lucrat a putut deduce usor aceasta. Tatiana Soldeanu isi trateaza meseria ca pe un prieten, o face cu placere si cu dedicatie, dar si cu delicatetea pe care o si afiseaza prin felul ei de a fi. Unii ar spune: da, este femeie, iar delicatetea cocheteaza cu feminitatea. Tatiana Soldeanu, insa, traieste si gândeste delicat.

Am vazut aceasta intr-un proiect lansat anul trecut in Bacau, in care farmecul istoriei urbei a fost repus pe tapet intr-un lant de magazine. Concurentii firmei n-au mai avut atunci ce face decât sa se adapteze schimbarii, sa tina pasul cu noul. Ideea Tatianei Soldeanu a impus schimbarea esentiala a felului de a face comert. A facut-o cu delicatete, dar si cu rafinament. Doamna directoare de marketing a rescris astfel poezia unei profesii si a unui intreg domeniu economic.



Uneori i-am observat aparatul de fotografiat pe care nu-l uita la nicio lansare de proiect. Parea un instrument obisnuit in mâna unui director de marketing in astfel de ocazii. Acum, de putin timp, am descoperit, pe o retea de socializare, cum Tatiana Soldeanu chiar scrie poezie cu imagini. Fotografiile ei ne arata chipul unui univers miraculos, natural, redat, evident, cu aceeasi delicatete depre care vorbeam mai inainte.

tatiana2

Toate construiesc un portret al fericirii pe care o cautam cu totii si pe care, de multe ori, o aflam in ceea ce vedem, in ceea de auzim. Elemente pe lânga care Tatiana nu trece fara sa le observe si fara sa le imortalizeze. Pentru una dinre aceste fotografii a si ales un motto dintr-o opera a scriitoarei americane Margaret Lee Runbeck: „Fericirea nu este o destinatie la care ajungi, ci un mod de a calatori.” (Happiness is not a station you arrive at, but a manner of traveling). Pentru Tatiana Soldeanu fericirea apare in peisajele rurale idilice din muntii României, in imaginile parca desprinse din tablourile lui Pieter Bruegel, in fotografiile din care norii se aventureaza halucinant peste culmile muntilor, in „portretul” unui catel care „pazeste departarile”.

Tatiana Soldeanu are, astfel, felul ei de a face marketing. Prin arta, prin poezie. Pentru ca, nu-i asa, marketingul este, in definitiv, „stiinta si ARTA de a convinge clientii sa cumpere”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri