Odată cu lansarea în consultare publică a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) și a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), Municipalitatea face un pas important în direcția atragerii de fonduri europene destinate transformării Bacăului într-un oraș „verde”: un oraș cu mai puțină poluare, cu spații verzi și pietonale, cu piste pentru biciclete în lungul principalelor străzi. Un oraș modern, prietenos cu locuitorii săi – un oraș „user friendly”.

„În spiritul filozofiei europene în materie de urbanism, dar și a obiectivului central fixat prin Axa 4 a POR – respectiv reducerea noxelor și încurajarea mobilității urbane durabile prin utilizarea de mijloace alternative de transport (ex. biciclete, transport electric) – am decis să închidem centrul Bacăului, în week-end (sâmbătă și duminică), punându-l la dispoziția pietonilor” – spune primarul Cosmin Necula.

Măsura va intra în vigoare începând cu week-end-ul 3-4 iunie, într-o firească prelungire a serbărilor prilejuite de Ziua Internațională a Copilului (1 iunie). Tronsonul închis circulației rutiere este cuprins între zona Primăriei Bacău (Policlinica Veche) și intersecția din zona Hotelului Decebal.

Într-o primă fază, măsura va fi valabilă pe perioada verii, respectiv intervalul iunie – august, urmând ca în funcție de feed-back-ul primit din partea cetățenilor să se acționeze în consecință.

Prin această decizie, Municipalitatea încurajează utilizarea mijloacelor de transport nepoluante, redând orașul locuitorilor săi și eliberând zona centrală de traficul auto. Proiectele cu finanțare europeană pe care Municipiul Bacău le va depune vor fi centrate pe acest obiectiv urbanistic mai mult decât necesar.

Gradul de civilizație urbană a unui oraș este dat, în principal, de modul în care ne raportăm la pietoni, la locuitori. De aceea, în viziunea mea, Bacăul trebuie să fie al băcăuanilor.

primarul Cosmin Necula

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

12 COMENTARII

  1. O zona perfecta pentru plimbare .
    O zona cu terase, cu zone de verdeata, umbra.
    Sa te tot plimbi sa vezi magazinele parasite si blocurile care arata ca dupa razboi.
    E bine ca primarul are idei. Dar numai jumatati de idei.

  2. Centrul trebuie inchis permanent in week-end (cel putin), pe toata perioada anului, intre Policlinica Veche si Statuia lui Stefan cel Mare.
    Stim ca este greu cu preluarea circulatiei de catre celelate strazi, dar si numarul autovehiculelor care circula a scazut simtitor in week-end.

  3. O masura foarte buna. Doar ca centrul Bacaului este cvasi parasit. Foarte multe magazine sunt inchise si au afisate in geam negatiile primite de la Primaria Bacau prin care nu li se mai pot prelungi autorizatiile de functionare. Strada Razboieni care odinioara era plina de terase, acum e pustie. Pe Calea Marasesti, la fel. Multe magazine inchise. Oare chiar nu gaseste Primaria o solutie sa ii ajute pe acesti comercianti? Un prieten venit in vizita in week-end m-a intrebat mirat: ce se intampla aici cu toate magazinele astea inchise? Primaria de ce nu ajuta comerciantii care-si platesc taxele sa functioneze? N-am stiut ce sa ii raspund.

    • Primaria a incercat. Prefectul a contestat masura in Justitie si a anulat decizia Primariei. Acum se asteapta o OUG care sa rezolve problema.

  4. Domnule Niculae. Ideea este buna, dar nu merge. Cum ați specificat, celelalte străzi trebuie sa preia traficul. Aici este problema. Nu se poate. Ganditi-Va numai la cei care vin din Tic-Tac și o sa vrea sa ajungă Banca Națională or sa fie obligati sa faca sensul giratoriu de la Economic, care deja este cu probleme, o sa fie blocat non stop. Sau eventual or sa iasă la intersecția de la Parcul Trandafirilor, care deja acolo în condiții normale aștepți pana își face careva mila de tine sa te lase sa treci. Nu mai vb de cei care tranzitează Bacaul. Aceștia din urma tot pe 9 Mai o sa continue, intersectandu-se cu cei care evita centrul închis. Până nu avem varianta ocolitoare sa absoarbă traficul, nici o șansă. Singurii care sunt avantajați sunt cei care locuiesc în centru. Atât. Pt un aer de calitate, antipoluare, sunt alte masuri care trebuiesc luate. Dar în primul rand trebuie fluidizarea traficului și nu blocarea lui.

  5. Nu ar fi rau sa incepeti cu parcariile / spatiile verzi dintre blocuri, care acum sunt din ciment spart. Este plin de praf. Mergeti in nord…. e macel. Lumea a treia.

  6. Intre H Decebal si cladirea parasita de sticla de langa H Moldova se poate desfiinta usor circulatia auto pt totdeauna,fara pierderi prea mari. In felul asta se ocoleste centrul care poate fi reamenajat ca in Timisoara. Doar ca arhitectii buni sunt plecati in vest,dupa Tisa…

  7. …e o idee printre multe altele…care ar putea sa prinda viata…dar elimimarea croncanitului ciorilor in parc…a ramas o promisiuneifm…fara speranta…

LĂSAȚI UN MESAJ