20 aprilie 2024
Top StoryFalimentul CET Bacau, folosit electoral

Falimentul CET Bacau, folosit electoral

Dorian Pocovnicu, prefectului judetului, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, la care au mai participat Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean Bacau si Cosmin Necula, deputat PSD, ca are vesti proaste in privinta furnizorului de energie termica:

“CET Bacau a intrat in insolventa, iar planul de reorganizare a fost respins de catre judecatori.

Acum, suntem in situatia in care institutii cu expertiza si experienta trebuie sa gaseasca solutii pentru ca societatea va intra in faliment si activitatea va fi preluata de Primaria Bacau”, a explicat prefectul judetului.



Spusele prefectului le contrazic insa pe cele ale primarului Romeo Stavarache, care intr-o sedinta din anul trecut de Consiliu Local i-a anuntat pe alesii locali ca CET intra in reorganizare judiciara, iar prin urmare datoriile istorice preluate de la Termoelectrica nu mai apasa pe bugetul local.

“Reorganizarea judiciara este, in esenta, un lucru bun. Pe 26 septembrie 2013 s-a judecat solicitarea Consiliului de Administratie al CET SA de reorganizare judiciara.

Asta inseamna ca in urmatorii trei ani nu vom mai plati niciun leu. Timp de zece ani am platit penalitati de un milion de euro pe an pentru datoriile preluate de la Termoelectrica.

Datoriile istorice, facute de Termoelectrica, sunt ale Statului, nu ale bacauanilor”, spunea atunci primarul Stavarache. Cu toate acestea, vestea data ieri de prefect spune cu totul altceva. Ramâne de vazut daca, in continuare, datoriile vor fi platite din buzunarele bacauanilor sau ce se va modifica in relatia dintre Primarie si CET.

“Tot ce pot sa va spun este ca serviciile publice vor fi asigurate de CET in continuare. Primaria va gasi cu siguranta solutii in orice situatie s-ar afla CET, mai ales ca din punct de vedere tehnic, serviciile sunt din ce in ce mai bune”, ne-a declarat Neculai Olaru, directorul CET Bacau.

“Desteptarea” a scris in numeroase rânduri despre agonia financiara a CET, despre datoriile mari, despre imposibilitatea achitarii facturilor catre diversi furnizori, despre contractele paguboase si suspecte de frauda, despre trimiterea in somaj a angajatilor, despre cererile creditorilor de intrare a societatii in insolventa si declararii falimentului.

Dar tot despre vestea prefectului trebuie spus ca este contrazisa de pagina de internet a Tribunalului Bacau, unde este vizibil pentru oricine istoricul procesului si, mai ales, faptul ca nu s-a ajuns la verdictul falimentului, in nici un caz.

Dosarul de insolventa inca isi urmeaza cursul, fiind la al saptelea termen si tot la a saptea amânare. Sufocata de probleme financiare, SC CET SA a cerut in instanta declansarea insolventei, iar cererea a fost admisa in septembrie, anul trecut.

In prezent, dosarul cu numarul 4328/110/2013 inca se judeca pe fond. Intre filele sale se regasesc un singur debitor, respectiv CET SA, si câteva zeci de creditori, mai exact liste intinse pe zeci de pagini cu numele acestora, de la asociatii de proprietari, la E.ON si alte societati de anvergura. Ultimul termen in acest proces, care putea aduce falimentul CET, a avut loc pe 29 mai, iar viitorul termen este fixat pentru 18 septembrie.

Intrebat ulterior de unde vine, totusi, vestea falimentului, prefectul Dorian Pocovnicu a mai nuantat lucrurile: “Falimentul este o perspectiva, in conditiile in care instanta va mentine la sfârsitul lunii septembrie starea de respingere a planului de reorganizare. De aceea, autoritatile locale au datorias sa identifice din timp solutii”, a spus prefectul Dorian Pocovnicu.

De mentionat, insa, ca pâna acum nu s-a pronuntat nici un judecator in privinta respingerii planului de reorganizare, iar termenul din septembrie al procesului nici nu va fi ultimul. Altfel spus, nici o noutate pe frontul de la CET, ci doar o adiere de vânt electoral, in perspectiva presupuselor alegeri anticipate pentru Primaria Bacau, in cazul in care primarul suspendat Romeo Stavarache nu isi va indeplini atributiile nici in urmatoarele patru luni.

Silvia Patrascanu,
Ovidiu Pauliuc

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri