Ministerul Sanatatii se lauda, inainte de 2012, cu o strategie nationala care propunea, ce credeti?, o noua viziune. Noua strategie nationala pe sanatate promova ideea ca cine nu plateste nu primeste. Era clar: cine nu este asigurat va plati spitalizarea, tratamentele etc. Si mai eram avertizati ca s-a schimbat “abordarea”: nu vor mai fi subventionate vitaminele, aspirina, siropul de tuse, pe care si le poate permite oricine, ci doar programele nationale (diabet, cancer, tuberculoza etc.).
Acum, liberalii vin cu aceeasi idee caci, nu-i asa, trebuie sa arate ca produc si parlamentarii ceva, altfel ar insemna ca isi incaseaza degeaba forfetarul si indemnizatia. “Legea Preventiei” este, din pacate, si inutila, si incorecta.
Inutila deoarece in orice domeniu (fiscalitate, protectia mediului, asistenta sociala, invatamânt, securitatea muncii etc.) Guvernul si institutiile aferente au si activitati de prevenire, care fac parte din strategie si din planul anual al institutiei din teritoriu. Era nevoie de o lege speciala a preventiei? Nu. Nu mai vorbesc despre saracia in care traiesc românii si lipsa de realism a fabricantilor de legi deoarece au vorbit altii despre asta.
Spun doar ca legea e inutila, dar si incorecta deoarece pune conditii. Adica eu, cetateanul, platesc contributia, iar statul, care incaseaza, ma conditioneaza. Platesc, nu pun conditii cu privire la cantitatea sau calitatea serviciilor.
Nu intreb daca e corect sa fac RMN pe banii mei, sa dau mii de lei pentru anestezie si operatie, schimbatul lenjeriei si perfuzii. Dupa ce ne-au amenintat cu sanctiuni in cazul in care nu facem investigatii preventiv, acum aflam ca nu vom mai plati contributia la sanatate daca nu vrem. Sunt normali, oare, cei care decid pentru noi? O alta perla a alesilor e “Legea defaimarii”.
Presa, fiind un organ de control social, care ii apara pe cetateni de abuzurile Puterii, poate invoca in instanta proba veritatii atunci când exista un interes legitim (al cetatenilor in relatia cu persoane publice, investite cu putere).
Dupa mintea fabricantilor de legi, platiti de noi, nu era suficient ca ziaristii sau cetatenii pot fi actionati in judecata de politicienii raniti, in onoare si sensibilitate, de informatiile privind coruptia, lenea sau prostia lor, daca acestea sunt practicate in grup. Nu, nu era, le trebuia o lege speciala, care sa sanctioneze direct, impotriva dovezilor.
