Fabrica de prelucrarea a lemnului de peste 100 de ani, falimentata de proprietarii arabi

0


In comuna Caiuti, de peste 100 de ani, a functionat o fabrica de prelucrarea a lemnului. Initial, aceasta fusese a unor familii de evrei stabiliti in zona.

„Imi aduc aminte ca tata povestea ca, aici, prin 1920, lucra si bunicul meu. Aveau un cântar pe care bunicul aseza bustenii adusi cu boii de la padure. Si platea bine pe vremea aia. Nu lucrau mai mult de cinci muncitori, atât. Toti de aici, din Caiuti. Faceau grinzi pentru case, lungi de 12 metri”, povestesc localnicii.

Peste timp, fabrica a ajuns in proprietatea statului, iar dupa 1990, când a avut loc marea privatizare din industrie, obiectivul a ajuns pe mâinile unor afaceristi din Orient, iar acum, se pare ca ar apartine unui libian cu afaceri in hotelarie si divertisment prin Galati.

In prezent, pe portile fabricii atârna lacate grele, sutele de angajati fiind nevoiti sa-si caute de lucru prin alte parti.

In curtea fabricii, se mai pastreaza niste cladiri vechi, aproape darapanate, una in care inainte existau birourile, uscatorul si câteva soproane. Inainte de ’89, aici se faceau traverse pentru liniile de cale ferata, apoi scânduri si doage pentru butoaiele din lemn, dar si elementele primare pentru parchetul, tot din stejar, produs la unitatea UFET din Onesti.

„Fabrica de aici era foarte bine dotata. Cred ca era cea mai rasarita din zona asta, a Trotusului, dar erau si meseriasi buni. Imi aduc aminte ca, inainte, multa marfa se vindea afara, unor firme din Belgia, Franta – partea aia a Europei.

Apoi, dupa liberalizarea pietei, au inceput sa apara problemele. Arabii din Libia si din zona aia, care detineau flote mari de vase maritime, veneau in port, la Constanta, dar nu cumparau marfa, pâna nu scadea pretul. De atunci a inceput sa mearga prost la fabrica”, povesteste unul dintre fostii angajati ai fabricii din Caiuti.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ