Exercitiu al pompierilor in Onesti: accident chimic pe platforma industriala

0
FOTO: ISU Bacau

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta au simulate ieri interventia in cazul unui accident tehnologic la Chimcomplex Onesti, cu degajare in atmosfera de substante toxice periculoase – clor care s-a scurs dintr-o conducta de alimentare ducând la scurgerea a aproximativ 25 kg clor lichid, cu degajare in atmosfera a 8200 l clor.

Incidentul a fost anuntat prin 112, iar la exercitiu au participat 20 de pompieri, cu 4 autospeciale, un echipaj Smurd si un echipaj de la Ambulanta Onesti.

Pentru conducerea si coordonarea actiunilor de interventie, la fata locului s-a deplasat si grupa operativa a inspectoratului.
În urma accidentului, au rezultat doua victime, aflându-se în stare de inconstienta, preluate de Smurd si ambulantieri, transportate la Spitalul Municipal Onesti. O parte din rândul salariatilor au acuzat stari de soc, greturi si pierderi de memorie, nefiind necesar transportul acestora la spital.

Scopul exercitiului a fost de a vedea concret modul in care se desfasoara o astfel de actiune de interventie, limitarea si înlaturarea urmarilor unei situatii de urgenta, cu realizarea masurilor de protectie a populatiei, bunurilor materiale si factorilor de mediu. Totodata, s-a urmarit modul in care coopereaza institutiile si cum se evacueaza populatia in astfel de situatii.

Fortele specializate de interventie au fost sprijinite de Serviciul Privat pentru Situatii de Urgenta al societatii onestene.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ