19 aprilie 2024
Top StoryExamenele naționale sporesc cererile de buletine

Examenele naționale sporesc cererile de buletine

– apropierea evaluării naționale și a examenului de bacalaureat face ca numărul solicitărilor pentru eliberarea cărților de identitate să fie mai mare

Tinerii care s-au trezit pe ultima sută de metri că nu pot intra în examen fără carte de identitate au dat năvală la Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bacău pentru a solicita primul document de identitate sau pentru a cere altul nou.

Absolvenții de clasa a VIII-a care au împlinit 14 ani sunt obligați să solicite eliberarea primei cărți de identitate, în prezența unuia dintre părinți, iar liceenii din clasa a XII-a nu pot intra în examen dacă nu dețin carte de identitate. Cei care au realizat abia acum că nu au actele de identitate, le-au pierdut sau au expirat, au solicitat audiență conducerii Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bacău.



Citat: “La ultima zi de audiență s-au prezentat mai multe persoane care au solicitat eliberarea cărților de identitate până la data susținerii examenelor naționale. Alte persoane vor să plece în concediu și au motivat cu documente că au nevoie mai devreme de cartea de identitate. Multe dintre solicitări au venit însă și pe fondul minivacanței de 1 Iunie și Rusalii, persoanele în cauză realizând că reluăm activitatea abia pe 6 iunie”, declară cms.şef Ion Prisecaru, director executiv la Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bacău

În prezent, funcționarii Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bacău primesc în medie câte 120 – 130 de cereri/zi. La acestea se adaugă și programările online care ajung între 25 – 30 cereri/zi. Băcăuanii care doresc informații suplimentare în legătură cu actele de identitate pot accesa site-ul Primariei Bacău la adresa: https://municipiulbacau.ro/informatii-utile/carti-de-identitate

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri