Aplauze si flori. Spectacolul s-a terminat. Se aud doar pasii ultimilor spectatori si, in fundal, vocile personalului tehnic, care schimba impresii despre ce a fost si ce urmeaza. Stau de vorba, pe scena, cu Noemi Eliza Judeu, eroina spectacolului Calin (poveste moderna). Fericita, un pic obosita, a acceptat, totusi,invitatia mea, sa vorbim despre teatru si despre…tacere.

– Teatrul inseamna cuvânt, comunicare, mesaj, Calin (poveste moderna) este un spectacol mut, de ce o asemenea montare? Spuneai, inainte de premiera, raspunzând la aceeasi intrebare, ca nu mai ai incredere in cuvinte sau era doar o metafora?

– Nu mai inseamna, nu se mai da importanta cuvintelor, da, nu mai cred in cuvinte pe scena…asa de mult. Adica, cred ca e momentul sa citim in ochi, sa citim in gesturi, daca nu suntem stapâni pe cuvinte, mai bine sa nu le folosim. Imi place sa cred ca stapânesc cuvântul, dar am vrut sa iau o pauza…sigur, asta vorbind asa, nu la modul ideal, ci la modul foarte personal, dar exista o dramaturgie de acest fel, asa cum este cea din care ne-am inspirat noi. Proiectul l-am discutat cu Horia Suru, de acum doi ani, insa a prins viata acum. Cu Horia, am inceput colaborarea inca de când el era in liceu, era un talent, nu o sa zic un mare talent, ca se vor uita unii urât la mine, da, e un talent, are multe de spus pe scena, fie ca va alege sa fie actor sau regizor, colaborarea noastra merge inainte, Horia este bacauan, de ce n-ar reveni aici.

fiul elizei 5

Eu ma lupt doar cu mine

– Monodrama este un gen de spectacol dur, actorul este singur pe scena, doar el, muzica, decorul si spectatorii. Este o proba de foc, de rezistenta, de curaj. Te intreb si pe tine, cum se simte un actor fara sprijinul colegilor, fara replica si contrareplica pe scena?

– Liber. Eu ma simt libera. Eu caut monodrama, am spus o data ca monodrama este o calatorie spre nicaieri, pe care actorul vrea s-o faca singur. E bine si pentru performanta sa, pentru cautarea de sine, pentru multe motive e bine sa fii singur in scena. Asta nu inseamna ca nu vreau, nu doresc sa joc alaturi de colegii mei, nu pot sa spun asta. Actorul este o individualitate, o personalitate, nu in sensul de vedeta, in sensul ca, daca ai urcat pe scena, ai ceva in plus de spus, de transmis lumii si, atunci, existând personalitati, fiecare trebuie sa caute acea modalitate de a-si transmite mesajul singur.

eliza judeu 1

– Una dintre spaimele actorului este teama de rutina. Iesirile dumneavoastra in afara teatrului, cu proiecte independente, sunt tocmai lupta cu rutina?

– Eu vreau sa daruiesc ceva oamenilor, eu cred in oameni si in puterea lor de a schimba ceva, dar cel mai mult incerc sa-i fac pe oameni sa inteleaga faptul ca pot schimba ceva. Eu nu lupt impotriva rutinei, nu lupt impotriva nimanui si a nimic, eu ma lupt doar cu mine, când cred ca exista un prea-plin care nu s-a putut desfasura in contextul acesta, al acestei scene, ma duc in alta parte sa-l ofer, nu ma lupt cu nimeni, eu cu mine am o problema. Primul proiect in afara teatrului a fost cu Horia Suru, in 2004, atunci incepea sa prinda viata ideea de teatru independent. Teatrul independent ar presupune ca face o revolutie…si nu spun vorbe mari, daca nu faci revolutie inseamna ca tu te lupti cu teatrul de stat, nu vii cu ceva indraznet, ca avangarda. Dincolo de revolutie, dincolo de avangarda, inca vrem sa jucam pe o scena ca asta, sa se traga Cortina si sa inceapa Mirajul, da, mirajul trasului cortinei, al gongului, sa fie surpriza si pentru mine si pentru spectator, se deschide Cortina, tu vezi o lume, spectatorii vad o lume si amestecam lumile acestea frumoase. Vedeti linia aceea, este linia rampei, este linia, este peretele pe care vrem sa-l spargem noi, ca sa ajungem dincolo, este fantastic, e magie… magie. Revenim la proiectul meu de inceput, l-am dus la Scoala populara de arta, la „George Apostu”, dar cel mai frumos lucru care ni s-a intâmplat a fost ca am reusit sa facem un film de televiziune, intr-un studio tv, la TV ALFA, TV Bacau acum, cu care am luat si un Premiu de excelenta la un festival al televiziunilor locale.

eliza judeu 3

Teatrul este pentru oameni

– Am fost la spectacolele Teatrului „Bacovia”, am vazut sali pline, am vazut sali cu 100, cu 50 de spectatori. Eu nu ma simteam confortabil, nu pentru mine, ci pentru actori. Care este reactia, cum se simte actorul?

– Pai, care sa fie? Se intâmpla, sigur se intâmpla sa mai fie si mai putin plina. Pai, nu stiu, preotul nu mai tine slujba, daca e numai un enorias, acolo? Daca eu ard pe scena, cei 25 de oameni din sala vad si spun mai departe si, la urmatorul spectacol, e plina sala, eu asa gândesc si asa vin la teatru, astazi sunt 25, mâine o sa fie 50, mâine o sa fie 100, si mâine o sa fie 300. Teatrul este pentru oameni, despre fiinta umana. Si, ca sa revin tot la Calinul meu, teatrul este si despre tacerile lui, nu e simplu, nu e facil. Da, acum sunt in faza cu tacerile mele, cu fantomele mele, cu Calin, acum asta e, pentru ca e crezul meu artistic de acum. Nu stiu ce o sa fie peste cinci ani. Acum, vreau liniste, sa tac, si rampa asta sa dispara, sa dispara peretele acela in totalitate si sa ne intelegem sufletele, si ei, si eu.

Este important sa crezi in ceea ce faci

– Ati jucat alaturi de baiatul dumneavoastra, elev la Colegiul „George Apostu”, cum s-au simtit mama, mama-actrita, baiatul, fiul, actorul?

– Glumeam, uite, tu intri la final, eu am ajuns sa joc in deschiderea ta. N-am stiut ca Horia Suru are ceva in minte, ne-a intrebat, dar nu am stiut ca o sa mearga pâna acolo. Ce am urmarit eu prin prezenta copilului meu intr-un spectacol de teatru? Sa se disciplineze, sa inteleaga ca arta, mai presus de orice, nu se poate fara disciplina, interioara, dar si exterioara, adica nu venim la teatru când ne casuna noua, vii cu o ora, cu doua ore inainte, aici este o ordine, este o piesa, un regizor, un actor, doi. Face pian, vad ca nu-i place altceva, tinde tot spre domeniul artistic… si atunci… Arta inseamna o cadenta, un ritm, o disciplina, pâna a iesit ultimul om din sala si chiar si dupa aceea. Arta nu e boemie, nu e numai boema, actorul poate sa faca ce vrea, dar nu in teatru, nu inainte, ci doar dupa spectacol…

eliza judeu 4 FOTO: Gabriel Leanca

– In viata cotidiana, in civilie, cum se spune, sunteti o Doamna, o femeie normala, sotie, mama a doi copii, pe scena se produce explozia, sunteti altcineva si altceva. Ce se intâmpla in acele doua ore de dinaintea spectacolului, de unde vin forta, scâteia, vâlvataia?

– Sa va spun…E important sa crezi in ceea ce faci…, foarte important. Eu, aici sunt eu, sigur ca nu-mi mint prietenii, cunoscutii, familia, acolo joc teatru, trebuie sa rezist, sa zâmbesc, sa spun „Buna ziua!”, ca toti ceilalti, nu?, aici e viata mea, ma simt foarte bine, pe scena vin acasa, vin in sufletul meu pe scena. Dincolo, mi-e mai greu. Acolo, trebuie sa platesti intretinerea, facturile, sa dai de mâncare la copii, aici, când vii, vezi exact ce-i cu tine, este motivul pentru care am ales calea asta de a ma exprima, este motivul pentru care puteti veni pe calea asta, sa deveniti fiinte umane intregi, asa cum ne-a lasat Dumnezeu.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Mai schimbati si voi regizorii ca m-am saturat de teatru cu obscenitati, violente (chiar si in subiecte) si glume luate de pe bancuri.ro (a se vedea piesa „Valentine day in familie”).

LĂSAȚI UN MESAJ