NICU ENEA – 55 (28 mai 1887 – 16 sept. 1960)
Se spunea despre el ca „trepidatia experimentului îi era straina” si ca, spovedindu-si „temelia inimii lui moldovenesti” , Nicu Enea verifica, cu mijloace remarcabile, cuceririle scolii românesti de pictura de la sfârsitul secolului XIX si începutul secolului XX. Si totusi, dincolo de aparenta monotonie, dincolo de lentoarea sa, paradoxal ritmica, penelul pictorului divulga un program urmat cu tenacitate, profesat cu lirism retinut si echilibru.
Ca forme estetice, tablourile sale ne prezinta câmpuri si paduri, anotimpurile satului, ale codrului, florile si trupul omenesc, habitudinile taranului, abstractele colocvii ale muzelor: o melopee discreta, intre galben si cafeniu, exulta în toate si o indelebila impresie de vigoare si sanatate lasa pânzele sale caci, in continutul subiectelor decelam întotdeauna „aceeasi staruitoare patimasa întoarcere catre meleagurile natale, catre epica existenta rurala careia îi confera ritmuri navalnice sau, adesea. nostalgice evocari romantice” . Nimic mai frumos si mai onorant pentru pictor.
Însa aici si acum eu va invit sa patrundeti, fara a neglija evidentele-i calitati artistice, în viata sa intima; vreau sa va convingeti spre binele nostru, al tuturor, ca Omul poate fi si altfel de cum îl stim; adica…, extraordinar de frumos si de bun.
Cititi scrisoarea gasita în arhiva d-nei Natalia Pasare, nepoata pictorului!
În 1933, hotarât sa-si diversifice modalitatile de exprimare, si cu intentia de a studia pictura bizantina din bisericile ortodoxe din Serbia, Nicu Enea a acceptat invitatia reginei Marioara a Iugoslaviei de a lucra pentru o perioada în tara vecina. Însa Omul-pictor Enea, desi ocrotit excelent de Casa regala a Iugoslaviei – deplasari si sejururi costisitoare împreuna cu sotia în Belgrad, Zagreb, Skoplje, Kratowo, Mostar, Veles, Pec, Scutari, Ostrok etc., etc., dar si în Italia, unde a studiat cu mare câstig artistic pictura Renasterii -, a simtit în permanenta desprinderea de tara sa si de familie, în special de batrânii parinti-socri Alaci, ca pe un imens sacrificiu personal. Nu traia pe roze acasa, dar niciodata nu a aruncat cu noroi în tara în care se nascuse; muncea pe brânci ca sa-si câstige existenta, dar nu si-a blestemat genitorii pentru ca nu i-au pus averi la îndemâna; a fost tradat de prieteni si de colegii de breasla, dar nu s-a coborât pâna la a-i uri; si, mai presus de toate cele urâte sau frumoase, si-a iubit cu sinceritate partenera de viata: „În orice e viu… e fiinta scumpei noastre Elvira!”, zice în scrisoarea pe care v-o propun.
E mult de învatat din exemplul Nicu Enea. Viata si opera, din 1983 repet încontinuu, îi sunt tinute inexplicabil într-un con de umbra. Este obligatia comunitatii bacauane sa-i faca dreptate. (In 2015, vor fi organizate mai multe actiuni pentru repunerea in drepturi depline a Omului si Pictorului Nicu Enea – s.n.). Fiecare membru al acesteia, onest, cu simtul valorilor si al istoriei, îsi poate înnobila existenta contribuind la reasezarea lui pe soclul ce i se cuvine.
Cititi, va rog (am respectat ortografia autorului), si meditati:
Viorel Savin
1 lon Frunzetti — „Despre melosul moldoveanului Nicu Enea”. In Catalogul „Retrospectiva Nicu Enea”. Bucureşti, 13 august 1966.
V. I. Popa — „Ordinea” din 16 martie 1933. Cf. catalog „Expoziţie retrospectivă NICU ENEA”, Bacău, 1978.
Eugenia Antonescu — „Desenul în opera lui Nicu Enea”. Catalog, Bacău, 1973.
Skoplje,
7 Octombrie 1933Draga si scumpa Mama, Tata drag,
Va rog din tot sufletul…, nu ma condamnati! Nu v’am scris de atât timp! –
Când stiu în ce situatie va gasiti… nu gasesc cuvinte… nu pot a scrie câteva rânduri… E scuza cu care vin…
A fost ziua matale Mama! Ce sa-ti urez?! Si bine si fericire si macar multumirea aceea care i-o rezerva Dzeu omului simplu… aluia de vis-a-vis… omului care îsi ameteste prostia cu un pahar de rachiu… Când te cunosc astazi – ce sa-ti urez?! Dzeu stie ca îti urez în gândul meu… ceea ce îmi urez mie! –
Stiu m’au condamnat multi… plecând departe, având o ocazie …si am lasat parintii în urma fara nimic! – Vorbesc acei cu experienta! Totusi si ei joaca o carte! Sa cumperi Maicuta iubita un loz la loterie si tragerea sa stii ca e peste 2 – 3 ani! Eu – noi avem un loz… îl jucam… îl asteptam…
Îi scriu Maicutei, când odata spunea etc. –
Mama …e un sacrificiu a (sic!) tineretii mele acest voiaj – un sacrificiu pe care trebuie sa-l faca orice tânar… artist – nu înfundat într-o academie, – cu o bursa, eu din fericire n-am avut-o…, în Franta se obisnuieste… am înteles ca e frumos!
Crede Mama, ca ai fost la umarul drept tot drumul aici – ca îngerul conducator!
Cum asi putea arata, dragostea mea, tot sufletul meu plin de fiinta matale?
Cum sa va rog, în genunchi, ca trebuia sa plecam – o repet – fara situatie! Pentru a ne-o forma! – Poate nu aici!
Câte nopti – ne întorceam în pat cu Elvira!… „Nu dormi Willy?” „Ma gândesc la Maicuta!” În acelasi gând! – De câte ori… „Maicuta!” – Ce face Maicuta? Maicuta acum da în carti! Ce frumoasa o fi gradina noastra! – Abia acum Taticu are putina odihna! Cum alearga Truvel printre flori (ma gândesc la Anica când zicea „Trupel”…, draga… Bombonica… careia îi soptisem câteva taine, din N(eagoe) Voda! –
Draga Mama, te vad acum… e 11 noaptea… nu dormi…! Mâine dimineata când te vei scula,du-te la floarea preferata matale si sarut-o. – Crede te rog nu e nevoe s’o spun eu – ca saruti pe Elvira…
În orice e viu… e fiinta scumpei noastre Elvira! (s.n.) – Mama sunt mii de Km. dela Bacau aici… însa Matale esti alaturi, aici… si noi acolo!
Ce societate e aici!! Am gasit refugiati rusi – Firea Slava!
Draga si nepretuita Mama te strâng la pieptul meu, ca atunci când te leganam ca pe un copilas micut si dulce, cuminte, ascultator… zice Elvira…
Si-ti pup mânutele, ochisorii, piciorusele –
Primeste tot sufletul meu, sa crezi ca e curat…
Pe Tata îl sarut mult, îl îmbratisez…
Cu tot dorul si dragul sufletului meu
Nicu1935, cu Elvira
