28 martie 2024
Interviu„Eram tânar si plin de idei"

„Eram tânar si plin de idei”

Interviu cu Andre Muit, presedintele Asociatiei „Betania”, la aniversarea a 20 de ani de activitate

– A trecut ceva timp de când ati sosit in România pentru a infiinta servicii sociale care nu existau sau servicii alternative la cele de stat. Cum era, atunci, Andre Muit?

– Aveam doar 23 de ani, eram tânar si plin de idei. Planurile ambitioase au aparut mai târziu, când am descoperit câte erau de facut. Am venit dupa Revolutie, ca urmare a unui contract, fiind convins ca e ceva temporar. Credeam ca dupa trei ani imi inchei misiunea si plec.



– V-ati schimbat mult in acesti ani?

– Da, eu asa zic, daca fac o autoevaluare. Anii acestia reprezinta o experienta foarte importanta. O experienta, dar si o sansa in acelasi timp, sansa de a organiza Asociatia “Betania” de la A la Z, impreuna cu echipa care, evident, ma ajuta, insa cineva trebuia sa fie motorul.

– Cum a decurs, in paralel cu organizarea asociatiei, formarea echipei despre care vorbeati?

– Primul nostru angajat a fost Toader Vlad, care de 12 ani este primar al comunei Racova. Lucra impreuna cu mine la orice era de facut. Nu aveam functiile impartite. Trebuia sa muncim impreuna ca sa construim “Betania”. Apoi a venit si Adrian Indrasi, pe care l-am cunoscut in Prefectura, la departamentul “Integrare Europeana”, si care, de fapt, a fost primul meu contact in Bacau.

– Si deja erati trei!

– Trei, apoi patru, iar in 1998, când am deschis Centrul de Zi pentru Copiii cu Handicap, am angajat inca 20. Incet-incet, echipa a crescut pâna la 65.

muit

– De la un singur serviciu, cât aveati in primii ani, la câte ati ajuns astazi?

– Dupa Biroul de Consiliere si Asistenta Sociala, care a fost primul nostru proiect, am deschis Centrul de Zi, Centrul Lalelelor, Centrul de Integrare a Tinerilor, Centrul Delfinul, Centrul Multifunctional si Centrul de Recuperare. In 2011, ne-am extins in Bucuresti, iar in 2013, in Roman. Acum sunt sapte servicii proprii, care functioneaza permanent, nu vorbim despre alte proiecte, dispensare si scoli renovate sau construite.

– Daca vorbim si despre dispensare, scoli sau laboratoare, sunt sute de proiecte si mii de beneficiari. Când va uitati in urma, cum arata bilantul?

– Bilantul Asociatiei “Betania” e foarte frumos! Cu ocazia aniversarii, noi am editat un volum in care am vrut sa reflectam acesti ani. E foarte greu, insa, sa vorbesti despre tine, despre organizatia ta. Din fericire, noi am pastrat toata arhiva de presa din 1995 pâna azi si am realizat acest volum prin ochii presei, incercând sa gasim un echilibru pentru ca au fost si puncte mai putin pozitive, si puncte extrem de pozitive… Citind aceasta arhiva, ti se pare incredibil. Nici mie nu-mi vine sa cred câte s-au intâmplat in 20 de ani. Sunt foarte multe familii ajutate, foarte multi oameni care aveau nevoie de medicamente, foarte multi copii trimisi la operatie.

– Acestea sunt lucrurile care nu se vad, nu sunt palpabile.

– Adevarul e ca lucrurile care se vad reprezinta, cred, 10 la suta din ceea ce am facut, dar asta e bine, nu e rau. Exista multe cazuri de care ne amintim când studiem arhiva sau din contacte directe. Sunt oameni care vin si spun “Stiti, m-ati ajutat atunci, cu mama” sau “M-ati ajutat cu copilul”. Sunt situatii de care nu-mi aduc aminte, dar ma bucur ca am fost de ajutor.

– S-ar putea spune ca sunteti multumit?

– Da, sigur, sunt multumit. Oricum, lucrurile pot fi facute intotdeauna mai bine, dar trebuie sa acceptam mersul lor firesc. Exista momente in care te superi, momente in care te bucuri, “Betania” e, totusi, o asociatie foarte mare. Eu zic ca noi, ca organizatie, ne-am descurcat foarte bine in sistemul românesc, care nu este usor, si am incercat sa gasim solutiile cele mai potrivite.

– Cum va vedeti peste 20 de ani? Pensionar?

– Nu voi fi pensionar peste 20 de ani, abia la 67 de ani as putea fi pensionar, asa ca mai am de asteptat. Nu ma vad pensionar, nu sunt omul care sta degeaba.

– Veti fi, oare, voluntar, ca pilotii octogenari veniti din Amsterdam sa construiasca centre medicale si sociale in România?

– Foarte posibil, dar sper ca nu va mai fi nevoie de voluntari in România, in 2035!

A consemnat Silvia Patrascanu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri