28 martie 2024
ActualitateElevii de la „Ferdinand”, profesori pentru colegii din alte unitati, la Scoala...

Elevii de la „Ferdinand”, profesori pentru colegii din alte unitati, la Scoala de Vara

Zeci de elevi de la clasa pregatitoare pana la anii terminali de liceu participa, in saptamana 4-8 iulie, la atelierele de lucru din cadrul Scolii de Vara de la Colegiul National „Ferdinand I” din Bacau, „un proiect de proiecte” prin care liceeni ai unitatii de invatamant deslusesc colegilor lor din alte scoli tainele unor „materii” extracurriculare.

Este vorba despre cursuri de Photoshop, Film, Robotica, Pivot Animator, Web Design sau Spaniola si Chineza, primele sustinute voluntar de catre elevii colegiului grupati in proiectul YoungCoder, iar ultimele doua de catre cadre didactice de profil.

„Proiectul Scoala de Vara este de fapt, un proiect de proiecte marca ‘Ferdinand’ in care elevi si cadre didactice s-au reunit. Prin proiectul YoungCoder, elevii colegiului ‘predau’ tot elevilor cursuri din domeniul IT, convenindu-se cu profesorii ca sustinerea acestor ateliere de catre elevi pentru elevi este in beneficiul tuturor.



De fapt, Scoala de Vara este o continuare a ceea ce prin proiectul YoungCoder se face si in timpul anului, respectiv sustinerea de cursuri de Robotica, Film, Web Design, Pivot Animator, Scratch etc.”, ne-a spus Teodora Balas, coordonator voluntari Scoala de Vara.

Cursurile Scolii de Vara se deruleaza, in prima parte a zilei, in special in domeniul IT, cea de-a doua parte fiind rezervata limbilor straine, orele de chineza fiind sustinute de chiar un cadru didactic din China. Beneficiari ai Scolii de Vara de la Ferdinand sunt elevi din toate scolile din Bacau, incepand de la clasele zero pana la a XII-a.

YoungCoder-ii sunt în toiul pregătirilor pentru Școala de Vară Ferdinand.

Colegiul Național “Ferdinand I” vă invită să participați la cursurile de Photoshop, Film, Robotică, Pivot Animator, Spaniolă și Chineză în cadrul Școlii de Vară.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri