28 martie 2024
Top StoryEfectele capitalismului: Fabrica de bere Margineni: in abis si din nou la...

Efectele capitalismului: Fabrica de bere Margineni: in abis si din nou la lumina

De douazeci de ani, Bacaul se afla intr-un proces continuu de dezindustrializare. Dintre intreprinderile aflate cândva in functiune, putine sunt cele care au supravietuit in acesti ani grei, de criza si capitalism salbatic.

Una dintre intreprinderile emblematice ale orasului a fost Fabrica de Bere, al carei renume ajunsese in toate colturile tarii. Pe terasele bacauane, se faceau cozi enorme atunci când se scotea la vânzare berea la halba, de racoare aburinda, cu guler mare de spuma, iar pe Litoral, sa gasesti o bere Margineni erau un mare noroc si o satisfactie deplina.

Acum, Fabrica de bere este distrusa bucata cu bucata



Cozi la bere Margineni la litru au mai existat si dupa 1990, când prin dosurile magazinelor alimentare se statea cu orele, cu sacose pline cu sticle de dat la schimb.

Fabrica a incercat apoi sa se adapteze concurentei tot mai agresive si a incercat diversificarea produselor. Ghinionul a fost ca a incaput pe mâna unor investitori straini care au adus-o la sapa de lemn.

Decaderea ...

Datoriile au tot crescut, fabrica nu si-a mai revenit, berea Margineni a ramas amintire, iar cladirile sunt acum demolate si date la gunoi sau la reciclare. Insa in locul ei, noii patroni vor sa puna altceva, fiindca asa este ciclul normal al vietii economice.

O istorie de 120 de ani

Fabrica Margineni a fost infiintata in 1895, când a functionat aici o fabrica de spirt. In 1966 a fost data în functiune Fabrica de bere. La un moment dat, functionau aici cinci fabrici, cu 1.200 de salariati.

Societatea Bere Lichior Margineni a fost privatizata si preluata de Altun Maya Istanbul din Turcia (devenita ulterior Nicoren LLC) în toamna anului 1998, când a fost vândut un pachet de 51% din actiuni. În perioada 1999 – 2001 au fost acumulate datorii de peste 600 de miliarde de lei vechi la creditori, inclusiv la bugetul de stat.

Fabrica este acum daramata

A fost declansata procedura de reorganizare judiciara si a falimentului, prin constatarea starii de insolventa, în primavara anului 2003. Întârzierile în aplicarea reorganizarii întreprinderii au accentuat declinul acesteia, datoriile au crescut, iar majorarile de întârziere la plata lor s-au adaugat sistematic, în suma de 160 – 200 de milioane de lei vechi pe zi.

„Fabrica aceasta a fost viata mea”

Am stat de vorba cu ing.dr.ec. Gheorghe Budu, ajuns acum la o venerabila vârsta, si care a pastorit fabrica bacauana intre 1961 si 1977. ”Când am ajuns la aceasta unitate, aici erau in jur de 400 de angajati, iar când am plecat in ’77, fabrica avea cam 1.100. In 1961 functionau doar fabrica de drojdie, de spirt si o sectie foarte mica unde se producea lichior.

In plin proces de productie

Fabrica de Bere Margineni a intrat integral in functiune in 1964, iar finantarea a venit din partea Ministerului Industriei Alimentare, la insistentele mele, ca director, si cu sprijinul prim-secretarilor de partid de la acea vreme, Ichim si Rosu. Fabrica a fost construita in colaborare cu firma germana Siemens, devenind cea mai moderna fabrica de bere din România”, spune ing. dr. in economie Gheorghe Budu.

Fabrica dispunea si de o instalatie americana de imbuteliere, unica la acea data in tara. Desi fabrica de la Margineni putea produce cinci tipuri de bere, pe poarta fabricii au iesit doar trei sortimente: bere blonda, bere bruna si bere pentru copii (caramelizata). “Intreprinderea bacauana a devenit unul din cei mai importanti producatori de gen din tara, cu o capacitate de 500.000 de hectolitri de bere pe an. In anii ’68-’69 s-a ridicat si fabrica de lichior, prin metoda denumita la acea vreme «mica mecanizare».

In vremurile cand fabrica lucra din plin

Pe atunci, fermentarea se facea in 60 de zile, iar astazi se face de pe o zi pe alta”, a spus seful fabricii de la acea vreme. Fabrica producea 27 de sortimente de lichior. Din 1977, frâiele Fabricii de Bere Margineni au fost preluate de Maria Titianu, cea care fusese director adjunct.

“Fabrica asta a fost viata mea. In ’70-’71 aveam beneficiu si de un milion de lei pe zi. Una din marile greseli care s-au facut a fost desfiintarea fabricii de bere, vinderea a mai mult de jumatate din actiuni catre un nou actionariat care acum se vede clar ca a avut alte intentii. Fabrica asta a asigurat multe locuri de munca. Este o pierdere uriasa pentru economia judetului”, a conchis cel care a condus timp de 17 ani una din cele mai importante unitati de productie din Bacau.

Tranzactie imobiliara record

Afacerea berii in Bacau a murit, asadar, sau cel putin este in coma, sufocata de datorii. Separat de aceasta, a ramas viabila problema terenurilor pe care a fiintat fabrica. Anul trecut, printr-o tranzactie imobiliara record pentru oras, cei 114.000 mp (11,4 ha) de teren aflati pe Calea Moinesti au fost cumparate de SC Popasul Trebes SRL.

Turcii au incercat sa investeasca in cresterea calitatii berii

Este aceeasi firma care are in portofoliu, de la inceputul anului 2013, si societatea Pambac, precum si Comcereal. Popasul Trebes a cumparat de fapt activele fabricii Margineni (cladiri si utilaje), pentru suma de circa opt milioane de euro, si nu afacerea in sine, care este ingropata in datorii catre Fisc. “Firma este in faliment, iar patrimoniul, care include terenul si mijloacele fixe, respectiv cladirile si utilajele fixe, au fost valorificate de catre lichidatorul judiciar. Din acesti bani s-a achitat si o parte din datoria catre Stat”, a spus directorul Administratiei Judetene a Finantelor Publice Bacau, Mircea Muntean.

Cladirile fabricii sunt zilele acestea puse la pamânt, iar terenul este degajat de resturi. Unele surse din mediul economic vorbeau despre un proiect imobiliar in locul fabricii, dar “Primaria nu a eliberat pâna acum niciun fel de autorizatie de constructie, ci doar o autorizatie de demolare a constructiilor existente”, dupa cum ne-a informat Ionut Tomescu, purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau.

Incercarile noastre de a discuta cu Anton Gutu, administratorul SC Popasul Trebes SRL, de la care am fi vrut sa aflam intentiile referitoare la suprafata de teren, nu au avut rezultat. L-am sunat in repetate rânduri, iar un prim pas din partea dumnealui a fost. Dar atât. „Mai bine sa ne intâlnim pentru a discuta pe tema aceasta”, ne-a spus initial. Numai ca intâlnirea nu a mai avut loc. Si nu pentru ca nu am vrut noi, ci pentru ca Anton Gutu a ales sa nu mai raspunda la telefon.

Cine este cumparatorul?

Societatea Popasul Trebes SRL, care a cumparat de la lichidatorul judiciar terenul de 11 hectare si cladirile de acolo, a inregistrat in anul 2012 o cifra de afaceri de 345 de milioane lei, cu 45% mai mult decât in anul precedent. In prezent, societatea isi desfasoara activitatea in domeniul ingrasamintelor chimice, fiind unul dintre cei mari distribuitori din tara, dar si in domeniul cerealelor, fiind actionar majoritar la Cerealcom SA Bacau. Detine si mai multe spatii de depozitare.

Ovidiu Pauliuc
Florin Stefanescu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri