24 aprilie 2024
ActualitateEco Sud a invitat autoritățile din județul Bacău la dialog, pentru rezolvarea...

Eco Sud a invitat autoritățile din județul Bacău la dialog, pentru rezolvarea crizei deșeurilor

„Subscrisa Eco Sud S.A. cu sediul în București, str. Ankara, nr. 3, sector 1, semnatara contractului de Delegare prin concesionare a gestiunii serviciilor de depozitare, tratare și valorificare a deșeurilor municipale nepericuloase în județul Bacău încheiat cu Primăria Municipiului Bacău, privind exploatarea și întreținerea Celulei 1 a depozitului conform de deșeuri menajere Bacău situat în comuna Nicolae Bălcescu, inclusiv operarea stației de sortare și a stației de compostare, depozit ecologic realizat prin fonduri europene (…) invită autoritățile publice la o întâlnire pentru o informare cu privire la identificarea și aplicarea unor soluții pentru criza deșeurilor din județul și Municipiul Bacău”, se arăta într-un comunicat de presă remis zilele trecute.

Drept urmare, ieri, 10 mai 2017, la hotelul President a avut loc această întâlnire la care au participat reprezentanții companiei Eco Sud, reprezentanți ai autorităților locale și … ai presei. Directorul comercial al Eco Sud, Dan Stănoaia, a prezentat punctul de vedere al companiei pe care o reprezintă, față de situația blocării în instanță a Procedurii de atribuire a contractului de concesiune „Delegare prin concesionare a gestiunii serviciului de operare a instalațiilor de deșeuri în județul Bacău”. În cadrul acestei Proceduri de atribuire au fost depuse trei oferte, iar la prima evaluare a ofertelor, doi ofertanți au fost respinși, cea de-a treia fiind declarată câștigătoare. În această situație, compania Eco Sud a depus o contestație, care a fost admisă, iar raportul și rezultatele Procedurii au fost anulate, atât de Consiliul Național de Soluționare al Contestațiilor, printr-o decizie din ianuarie 2016, cât și de Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 232/28.01.2016 pronunțată în dosarul nr. 752/32/2015.

A fost prezentat un raport al derulării procedurilor, reprezentanții Eco Sud luând în considerare că proiectul „Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în județul Bacău” implică și utilizarea de fonduri europene, apreciind că instituțiile europene și naționale implicate trebuie să cunoască situația reală în care se află acest proiect în momentul de față, pentru a lua măsurile corespunzătoare.
Eco Sud, prin vocea directorului său comercial, a adus acuzații de pasivitate a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare A.D.I.S. Bacău față de situația creată.



„Desfășurarea serviciului de salubrizare la nivelul județului Bacău poate fi pusă în pericol prin blocarea de către autoritatea contractantă a etapei de reevaluare a ofertelor dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, acest fapt conducând la multiple efecte negative: o potențială operare defectuasă și a Celulei 2, cu repercusiuni și mai grave asupra mediului și a sănătății populației.”
Dan Stănoiu, director comercial Eco Sud.

Reprezentanții Eco Sud au adus în discuție și prezența unei delegației a Comisiei Europene condusă de către Karsten Rasmussen, Comisar Șef al Direcției Generale pentru Politică Regională și Urbană, aflată în urmă cu câteva zile în Bacău, cât și dezinformările făcute de funcționarii publici ai Municipiului și Județului Bacău față de membrii delegației europene privind așa-zisa blocare în contestații a licitațiilor în curs privind „Sistemul integrat de management al deșeurilor solide în județul Bacău”, faptul că funcționarii publici ai Municipiului și Județului Bacău au invocat față de Comisia Europeană argumente false privind imposibilitatea continuării atribuirii licitațiilor respective, în condițiile expuse mai sus.

La finalul întâlnirii, au luat cuvântul și reprezentanții autorităților locale. Astfel, Lucian Bogdănel, consilierul primarului Cosmin Necula, a precizat că nu s-a lansat niciun comunicat de presă de către Municipiul Bacău după vizita Comisiei Europene și că niciun consilier nu s-a deplasat la Celula 1 sau 2 și să facă aprecieri despre acestea.

„Am găsit la nivelul lui august 2016 o anumită situație, atât din punct de vedere contractual, cât și din punct de vedere al raportării la restricții și rigori de mediu. Am aplicat o suită de măsuri, care oricum fuseseră convenite atât în prealabil, cât și cu autoritățile de mediu”, a precizat Lucian Bogdănel, care a subliniat că anul acesta urmează să aibă loc o serie de licitații pe anumite obiective de mediu.
Reprezentanții Eco Sud au spus că ei nu au nicio problemă cu Primăria Bacău și că au făcut unele referiri în urma aparițiilor unor materiale de presă.

Prezent la întâlnire, subprefectul Valentin Ivancea s-a asigurat mai întâi dacă Eco Sud va participa la noua licitație, în urma aplicării ultimei hotărâri judecătorești, care spune că trebuie să se reevalueze oferta.

„Noi, ca reprezentanți ai statului, nu putem interveni în această zonă. Avem disponibilitatea de a cunoaște tot ce înseamnă această problemă, vrem să lucrăm în folosul cetățeanului și trebuie ca totul să fie perfect legal.”
Valentin Ivancea, subprefect de Bacău

Imediat după această remarcă, directorul comercial de la Eco Sud a precizat că: „nu dorim neapărat să ne sprijiniți pe noi personal, ci demersul legal în sine, dar cred că ați putea avea un dialog cu cei de la A.D.I.S.”. La această remarcă, subprefectul Bacăului a subliniat că, fiind o procedură nefinalizată, sub nici o formă Prefectura Bacău nu poate interveni. „Noi nu putem decât să verificăm ceea ce ați semnalizat dumneavoastră din punct de vedere al mediului”, a specificat la final subprefectul Valentin Ivancea.

Evenimentul nu a trecut neobservat de Consiliul Județean Bacău, care a remis prin Biroul de Presă un comunicat pe care îl redăm integral:

„ Având în vedere comunicatul de presă prin care SC ECO SUD S.A. invită autorități și instituții publice din județului Bacău, la o întrunire pentru informare cu privire la identificarea și aplicarea unor soluții pentru criza deșeurilor din județul și municipiul Bacău, dorim să precizăm că, deși una dintre cele mai importante priorități ale noastre o constituie asigurarea unor servicii de salubrizare la nivel european, nu putem da curs acestei invitații motivat de faptul că procedura de licitație pentru delegarea gestiunii serviciului de operare a instalațiilor de deșeuri în județul Bacău este în desfășurare. Ca părți implicate în procedura de licitație publică, Consiliul Județean Bacău și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru a preveni, identifica și remedia situațiile de conflict de interese în scopul evitării denaturării concurenței și al asigurării tratamentului egal al tuturor candidaților și ofertanților.
Conform prevederilor legale în vigoare, încălcarea angajamentelor referitoare la confidențialitate se sancționează, disciplinar sau penal, după caz. Față de aceste considerente, nu putem da curs invitației lansate de către operatorul economic participant la procedura de atribuire mai sus menționată, fără ca acest fapt să poată fi perceput ca element care compromite imparțialitatea sau independența celor implicați în procedura de atribuire.”

Conform propriei prezentări, Compania Eco Sud este lider de piață în tratarea și eliminarea deșeurilor produse de populație în diverse zone din România, deținând patru depozite ecologice și centre de management integrat al deșeurilor în București-Ilfov, Giurgiu, Alexandria și Craiova, stații de sortare și compost, de importanță majoră și esențială pentru gestiunea deșeurilor.

În activiatea de peste 15 ani, Eco Sud tratează zilnic o cantitate de peste 1.500.000 de kg de deșeuri produse de populație și deține o suprafață ecologică pentru tratare a deșeurilor de peste 1.400.000 mp.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri