Retrogradată din Liga a III-a, gruparea băcăuană Sport Club nu-și va mai continua activitatea din cauza penalizărilor și datoriilor financiare. După toate probabilitățile, fotbaliștii își vor continua activitatea în eșalonul patru, la Biruința Letea-Veche, care se va transforma în Gauss

Adevăru-i că era moartă de ceva vreme. În sfârșit, acum e și îngropată; i-au pus cruce datoriile financiare acumulate ani de-a rândul și penalizările sportive totalizate în ultimul sezon.

Vorbim despre Sport Club Bacău, echipă înființată în 2006 și desființată în această vară, după ce a încheiat campionatul Ligii a III-a, pe ultimul loc, cu un pasiv de 25 de puncte.

„Dacă am fi continuat cu Sport Club în Liga a IV-a, am fi târât după noi și datoriile, și depunctările. Nu avea niciun rost. Prin urmare, am decis desființarea echipei și începerea unui nou drum”, a declarat conducătorul SC-ului, Sebastian Păuceanu, care a ajuns la un acord cu Biruința Letea-Veche:

„Vom prelua locul Biruinței din Liga a IV-a, în baza unui contract de cesiune. Noua echipă se va numi Gauss și va evolua cel mai probabil pe «Letea»”.

Păuceanu este convins că la noul Gauss îl vor urma și marea majoritate a fotbaliștilor care au evoluat până acum la Sport: „Am vorbit cu Andrei Întuneric și mi-a zis că, în mare, băieții se vor alătura Gaussului”.

Contactat de „Deșteptarea”, Întuneric a mărturisit că încă nu a fost luată o hotărâre: „Mai avem timp să ne decidem, deocamdată nu este nimic cert”.

Singurul lucru cert este faptul că Sport Club își încetează activitatea, lăsând în urmă multe datorii și niciun regret. Gruparea înființată în 2006, sub numele de FC Mesagerul, de către persoane apropiate fostului primar de Bacău, Romeo Stavarache, a fost o adevărată gaură neagră, „topind” milioane de euro, în special în perioada 2010-2013 în care a activat în C sub conducerea lui Liviu Goian.

Rămasă în urmă cu un an fără finanțare de la Consiliul Local, Sport Club a continuat să se înglodeze în datorii.

Vara trecută, clubul a trecut din administrarea lui Cristi Ciocoiu în cea a lui Cristian Postolache și, ulterior, a lui Sebastian Păuceanu, însă situația economică a continuat să rămână una deficitară din cauza restanțelor financiare pe care SC Bacău le avea la foști jucători sau la alte cluburi. De acum însă, și restanțele intră adânc în pământ. Odată cu îngroparea echipei.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

6 COMENTARII

  1. Am ajuns sa aducem comune sa joace in Bacau… Trebuie sa ne unim, sa facem ceva, spiritul FCM de exemplu, stim ca plecam din Liga 4 sau 5, dar macar avem siguranta ca se face ceva sigur.

  2. Mesagerul- ASC Bacau a fost o adevarata gaura neagra in care au disparut mult, foarte multi bani. Stavarake, Goian si clica lor merita toate ‘multumirile’. Si niscai chiftele trimise cu prastia. La brutarie!

  3. Nu cred ca se mai vrea ceva in Bacau, in domeniul fotbalului. Legislatia e schimbata, nu se mai pot face multe manarii. A fost frumos candva, dar fara finantare privata si fara cei 5% (maxim) pentru sport de la Organele Locale nu se poate concepe nimic. Prin donatii si cotizatii, in Bacau, nu cred ca se poate ajunge la sumele necesare. Dar nu-i o problema, fotbalul e televizat, apoi exista Internet si puteti urmari orice echipa din tara sau strainatate fara a merge pe stadion (care, de altfel, nici nu exista). Fotbalul in Bacau e in aer. Poate, de aceea, doar Aerostar sa mai miste ceva…

  4. In Bacau nu se va putea face nimic.Nu exista oras in care sa se manance oamenii intre ei ca la Bacau.Evolutia negative a Bacaului este oglinda comportamentului cetatenilor din zona.Nu intimplatar sa ajuns aici.

  5. Acum,Organele Locale pot finanta legal cu pana la 5% din buget sportul local. Ajutati Aerostarul sa intre in liga 2. Daca vor vrea si liga 1, isi vor aduce, dupa aceea, sponsori. Daca nu, vor ramane in liga 2. Dar, sa stiti, ca acum locul 4 in liga 3 echivaleaza cu un loc in liga 2 (divizia B), de altadata. Erau, candva, in divizia B 3 serii de 18 echipe…

LĂSAȚI UN MESAJ