29 martie 2024
Sport"E confruntarea anului"

“E confruntarea anului”

Handbal masculin/ Principalul realizator al Stiintei Municipal Dedeman Bacau, Marius Bondar prefateaza returul cu HCM Baia Mare, din prima faza a play-off-ului Ligii Nationale

Se porneste de la 1-0; avantaj Stiinta Municipal Dedeman. Dar returul se joaca la Baia Mare: avantaj Minaur. O confruntare de care pe care. “E confruntarea anului”, eticheteaza principalul realizator al Stiintei MD, Marius Bondar, returul de la Baia Mare. Primul episod al mansei retur va avea loc maine; daca Stiinta câstiga, ajunge in Final Four! Daca se impune Minaur, atunci cele doua echipe se vor afla din nou fata in fata joi, tot la Baia Mare, in “decisivul” care va stabili calificarea. “Noi speram sa transam calificarea in favoarea noastra inca de miercuri”, precizeaza Marius Bondar.

-Marius, care este atmosfera la echipa inaintea returului de la Baia Mare?

-Privind lucrurile in plan colectiv, suntem mai uniti ca oricând. Din punct de vedere individual, situatia nu este deloc roza, ba chiar as numi-o disperata. Toata lumea cunoaste problemele cu care ne confruntam, dar, din pacate, nimeni nu face nimic. Nu suntem platiti din luna decembrie si nu stim cum vor evolua lucrurile in ceea ce priveste viitorul echipei, iar asta ne apasa mult, si nu de ieri, de azi. Ceea ce conteaza, insa, cel mai mult in perspectiva mansei retur de la Baia Mare, este unitatea de grup. Sunem foarte montati si increzatori. Nu avem nimic de pierdut.



-Am convenit ca e confruntarea anului.

-Da si cred ca ar fi fost confruntarea anului chiar si in situatia in care lucrurile s-ar fi aflat pe un fagas normal din punct de vedere financiar, iar noi am fi fost cu banii la zi. Vom avea in fata o echipa cu pretentii indreptatite la titlu, cu un lot foarte valoros si cu o linie de noua metri care, alaturi de cea a Odorheiului, e cea mai buna din tara. Noi vrem insa sa demonstram, asa cum am facut-o si in tur, ca nu ne-am spus ultimul cuvânt.

-Se poate compara duelul de acum cu Minaur cu cel din sezonul trecut, cu HCM Constanta? Sigur, nu ca miza, dar macar ca intensitate?

-In opinia mea, comparatia nu sta in picioare. Anul trecut erau alti jucatori, alte ambitii si un altfel de duel, unul mult mai strâns. Nu cred ca gresesc cu nimic daca spun ca, in ultimii ani, Liga Nationala a fost o “afacere in doi”: intre noi si Constanta. Sigur, duelul cu Minaur e unul de mare intensitate, dar nu poate egala finala sau finalele pentru titlu jucate contra HCM-ului.

-Crezi ca veti putea pune din nou in practica excelenta partitura defensiva din meciul tur cu Minaur?

-Nu este un secret ca avem cea mai buna aparare din campionat si vrem sa aratam asta si miercuri. Spun miercuri deoarece ne dorim sa transam calificarea inca de miercuri. Totul depinde de noi, chiar daca ne va lipsi enorm sprijinul publicului propriu. Sunt convins ca atmosfera va fi una incendiara la Baia Mare, dar acest lucru ar putea sa ne motiveze.

-Exista voci care spun ca, daca nu veti reusi sa câstigati miercuri, joi nu veti avea nicio sansa. Intelegi unde bat?

-Sigur ca inteleg. Eu vreau sa subliniez doar doua lucruri care m-au pus pe gânduri. Primul: ambele Cupe ale României s-au jucat anul acesta la Baia Mare. Al doilea: intâlnirea noastra cu Minaur este singura netelevizata din toate cele patru sferturi de finala. Si asta in situatia in care vorbim de un meci de da ori ba, nu de un joc fara miza, sare si piper. Indiferent de situatie, noi ne vom bate pentru orice minge, pornind de la ideea ca o calificare in semifinale, in conditiile date, ar fi o performanta de prim plan. Cu riscul de a ma repeta, spun ca trebuie sa rezolvam calificarea din primul meci deoarece, având in vedere subtirimea bancii noastre, asta ca sa nu mai pun la socoteala arbitrajul, ne va fi foarte, foarte greu joi. Trebuie sa fim realisti.

-In final, ce ai dori sa le transmiti factorilor locali, de care depinde, pâna la urma, viitorul Stiintei MD Bacau?

-Sa fie corecti cu noi si sa se gândeasca la faptul ca un semn din partea lor, acum, inainte de returul cu Minaur, ar putea insemna foarte mult pentru noi. Sincer, mie imi vine greu sa cred ca lucrurile se vor termina aici si in felul acesta, dar orice zi care trece nu face decât sa agraveze o situatie care ajunge sa para fara iesire. E pacat nu doar de echipa, ci si de publicul care s-a format in jurul Stiintei Municipal Dedeman, un adevarat etalon sportiv al Bacaului

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri