Un profesor universitar californian mi-a devenit prieten. Ne trimitem e-mail-uri care vizeaza zona umorului si, din an in Paste, facem schimb de urari. Invariabil, mesajele sale sunt insotite de un fel de post-scriptum: ,,Ma doare-n cot!” I-am solicitat explicatii. Mi-a spus ca nu poate fi riguros in detalii, dar are o certitudine: ori de câte ori un român spune ca nu-i pasa de ceva foloseste expresia ,,Ma doare-n cot!” Povestea asta l-a impresionat, intrucât expresia este folosita foarte des. Este, pentru el, un fel de brand de neam… Fireste, il amuza si paradoxul care locuieste in expresie, intrucât durerea reala de cot este dureroară rău…
In primele doua zile ale noului mandat al alesilor locali, hartuit de birocratie, pasii m-au purtat prin trei primarii. Era pe acolo o oarece agitatie. Daca nu erai atent, chiar credeai ca se munceste pe rupte, ca, miraculos, platitorul de taxe si impozite a devenit vedeta preocuparilor functionarilor. Realitatea era alta. Impresia de furnicar harnicut era falsa. Secretarele erau agitate din cauza unei nesigurante omenesti: ,,Le vor pastra noii sefi?”
Sefii de servicii, plimbând mape purtatoare de nimic, mimau profesionalismul, nu excludeau scenarii apocaliptice care i-ar fi putut pravali pe scarile ierarhiei. Cei care sub vechii sefi fusesera tinuti la parterul ierarhiilor aruncau din ochi fulgere ironice catre colegii amenintati de potentiale rostogoliri pe toboganul organigramei. Fulgerele nu ascundeau nici speranta lor de a fi cocotati acolo unde vechii sefi refuzasera sa-i urce.
De teama ca nu cumva sa devin victima unei perceptii incorecte, un amic mi-a sintetizat toata atmosfera: ,,Ii doare-n cot de noi! Au afacerile, tintele si spaimele lor. Noi nu suntem decât decorul in care-si pun in opera interesele personale. Mimeaza truda si responsabilitatea doar pentru a-i impresiona pe noii sefi”…Nu!, i-am replicat eu, ca un fan nedezmintit al administratiilor locale. Exagerezi. Acesti oameni, excelenta profesionala si morala a comunitatilor noastre, nu sunt asa cum ii vezi tu. Cum de gândesti atât de pesimist, atât de denigrator!?…
Esti, mi-a aruncat in obraz amicul, vrednic de mila, omule! Un naiv! Daca americanul acela al tau ar sta doar numai câteva clipe in furnicarul acesta al tainicelor interese, nu ti-ar mai trimite acel post-scriptum insotit de un icon zâmbaret, ci de unul infratit cu lacrima…
