Dupa smecherie, saracie

6


In 2016, Primaria Bacau va aloca Sportului suma de 5.700.000 lei pentru proiectele pe Legea 350/ 2005. In urma cu doi ani, o singura Asociatie, Top Sport, condusa de Constantin Apostol, primea de la municipalitate 5.750.000 lei!

Finantarile se imputineaza, nemultumirile cresc. Un singur lucru ramâne constant: lipsa unei strategii viabile din partea administratiei Stavarache in ceea ce priveste sportul bacauan. Conform proiectului de hotarâre semnat de viceprimarul Radu Ababei, in 2016, finantarile nerambursabile de la bugetul local rezervate domeniului Sport se vor cifra la 5.700.000 lei! Un minim atins, culmea, chiar in an electoral.

Daca in 2014, Primaria Bacau aloca Sportului, in baza proiectelor pe Legea 350/2005, suma de 18.000.000 lei, anul trecut reducea finantarile la 7.000.000; coerenta, frate! Acum, cureaua se strânge si mai mult.

„Din pacate, astia strâng cureaua de gâtul nostru”, se plângea unul dintre oamenii de sport ai Bacaului. Practic, in 2016, suma totala rezervata Sportului de catre Primarie este cu 50.000 lei mai mica fata de cât primea, in urma cu doi ani, o singura Asociatie abonata la banii municipalitatii.

Este vorba de Asociatia Top Sport (prin care a fost finantata defuncta echipa de handbal, Stiinta MD Bacau), condusa de Constantin Apostol.

Pe scurt, pentru o echipa care si-a dat ortul popii s-a cheltuit, intr-un an, mai mult decât se cheltuie cu toate gruparile sportive ce se lupta pentru supravietuire. Asta da inginerie! „Daca suma totala care va fi aprobata se va cifra, intr-adevar, la 7.000.000 lei, nu stiu daca mai putem vorbi de performanta”, a declarat antrenorul echipei de volei feminin a Stiintei, Florin Grapa.

Tehnicianul bacauan stie ce vorbeste. Anul trecut, cu o finantare (tardiva) de 2.000.000 lei de la municipalitate, Stiinta si-a facut o echipa cu care risca acum sa rateze accesul in play-off. La ce lucruri bune sa se astepte in sezonul viitor fosta campioana a României in conditiile in care finantarea se diminueaza?

Pe final, o ultima consideratie. Dublata de o intrebare. La inceputul anului, administratia Stavarache estima un buget de 15.708.000 lei pentru, citam, „Sport si SCM 2010”, asa cum, in mod gresit, era trecut numele clubului sporiv al Primariei Bacau, CSSM. Având in vedere ca Sportul va primi, pâna la urma, doar 5.700.000 lei, cu cât se vor alege baietii destepti de la CSSM Bacau?



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

6 COMENTARII

  1. Ma asteptam sa scrieti mai degraba de distribuirea deloc corecta a fondurilor nerambursabile: din 9,9 milioane, 5,7 se sud la sport, 1,9 milioane la biserici si DOAR 231 mii la educatie. E de-a dreptul strigator la cer. Despre asta cand scrieti?

  2. @K&Anonymus: -ce este așa greu de văzut sau anticipat ?
    Au alocat 5,7 mil la sport ptr că de aici se poate fura mult mai ușor. Exact cum au procedat în anii trecuți. Doar 40 -45% din acesti bani vor merge spre sport. Restul la manglitorii și șmenarii lui Stavarache.

  3. In anii trecuti, cind la butoanele unor asociatii erau oamenii lui Stavarache (ASC- Goian, Top Sport- Apostol, Victoria- Jimbu, Toma etc) se dadeau lovele la greu. Acum cind nu mai are Romik cu cine sa umble la parandarat, nu se mai gasesc bani pt finantare la Sport. Pina la urma despre asta e vorba.

  4. Sportul la Bcacau este varza dar pusculita de partid este in floare…se dau banii pentru ca se fura bine din ei,daca ar da la educatie nu s-ar mai putea fura cu neobrazare…..oricum daca nu-i da la sport ii da pe panselute si cosuri de gunoi…..

  5. Romeo Stavarache are pe constiinta sportul bacauan. Amintiti-va doar de FCM Bacau, Stiinta MD, CSM 2010 la handbal feminin si CSM 2010 la handbal masculin (satelitul Stiintei MD). Bine ca nu mai are timp ca punea cruce si voleiului feminin si Sport Clubului. Finantarile pe aceasta lege au avut un singur rol: spaga

LĂSAȚI UN MESAJ