Dupa 12 ani, in sfârsit…

1


Si i-au trebuit 12 ani ca de pe hârtie, centura ocolitoare a Bacaului sa coboare pe teren. 12 ani românesti, cu dezbateri, certuri, amânari, modificari, schimbari de ministri si de prioritati, licitatii amânate, taieri de panglici la inaugurari false, contestatii peste contestatii, reluari, renegocieri, promisiuni cu ministri in coada. 12 ani!

Imi amintesc de ziua in care ziarul Desteptarea a publicat, in premiera, proiectul centurii, in varianta Sergiu si Dumitru Sechelariu, cu studiul de fezabilitate si linia de creditare deschisa prin Banca Mondiala.

Am republicat acea fotografie, ne-am bucurat cu totii, in sfârsit, Bacaul scapa de aglomeratie, de poluare, cele doua brate ale centurii, Balcescu – Magura, cu acces spre Onesti, si Balcescu – Saucesti (cu strapungere in Bacau – Roman), apoi la Lilieci, spre Buhusi. Frumos!

In 12 ani trecuti s-a modificat proiectul, a fost refacut studiul de fezabilitate, cursul leu-euro s-a modificat, costurile au crescut de patru ori numai in 2009, noi am mai inhalat câteva kilograme bune de noxe, infrastructura existenta s-a distrus, oamenii politici si-au pus in CV inca o realizare, toti ministrii de la Transporturi, parlamentari, sefi de partide si-au facut rani pe piept cu caramida promisiunilor.

De la Lucian Blaga citire: nehotarâti, gândim doar in relieful deal-vale- deal-vale, nu ne place drumul drept, ne e frica sa nu ajungem prea repede la destinatie. Sa mai vedem, sa mai asteptam…Nici nu-mi vine sa cred, nici acum nu sunt convins ca s-au excavat primele tone de pamânt, se mai pot intâmpla lucruri, se schimba iar guvernul. Daca…

De acum, Dumnezeu cu mila: a inceput, am infrânt. S-a spus la noua inaugurare ca lucrarile vor fi finalizate in doi ani. Stiu ca turcii au lucrat marile autostrazi ale Europei, sa speram ca nu-si vor pata renumele tocmai pe Bistrita.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. S-a început construcția unui spital municipal, a unei săli polivalente, a unei percări mari… și probabil s-au mai început și altele care au rămas baltă. Cine sau ce ne garantează ca această șosea nu se oprește la stadiul de arătură?

LĂSAȚI UN MESAJ