Justiția, la noi, s-a dovedit a fi strâmbă, în multe dintre cazuri. Această realitate o putem constata numai socotind miile de cazuri care au ajuns la CEDO – pentru cei în cauză – o ultimă speranță înaintea dezastrului. Dar și poveștile pe care le auzim, fiecare dintre noi, la colț de stradă, la rând la pâine sau în tren ori în autobuz.
Sigur că, în mod normal, în cazul unei spețe injust soluționate (a se citi abuz), lucrurile ar fi trebuit tranșate la noi, în țară, evident, dacă ar fi existat instituții și profesioniști care să se ocupe în mod echilibrat de asta.
Admit, fără rezerve, principiul indenpendenței judecătorului, prevăzut în legea fundamentală a statului, el supunându-se doar legii. E abolut normal. N-am înțeles, însă, de unde atâta opoziție împotriva inițiativei unor vârstnici (profesioniști sau simpli „tăbăciți” de astfel de experiențe de viață) de a constitui o asociație care să sprijine tocmai persoanele care au avut sau au de suferit în urma deciziilor judecătorești greșit emise.
Până și motivele respingerii s-au dovedit a fi profund imature, gen „asociația incită la nesupunere faţă de măsurile autorităţii judecătoreşti” (formulare care mie îmi amintește de trista și de nedorit a se repeta perioadă comunistă) sau „particularii nu au calitatea să constate nedreptatea, neregulile sau ilegalităţile comise de către magistraţi”.
Păi, din start s-a admis (chiar de către reprezentanții justiției) că există nedreptăți, nereguli sau ilegalităţi. Să fim drepți, magistratul nu e Judecătorul suprem, Dumnezeul românilor pe pământ, unicul cunoscător al adevărului absolut, peste care nimeni nu poate trece. Dumnezeu e numai unul. Or, erorile apar tocmai din cauza subiectivității magistraților în emiterea soluțiilor (nu vreau să cred că la mijloc ar fi un interes personal sau, mai grav, nu cunosc legea).
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
