“Asteapta sa se intâmple un accident ca in Muntenegru?”
Costel Postelnicu, operator de transport persoane cu licenta in judetul Bacau, ne-a sesizat, disperat, ca pe segmentul Ungureni- Botesti-Viforeni nu se mai poate circula din cauza ca drumul e plin de gropi, mai mult, „sunt portiuni in care jumatate de drum nu mai exista.” Omul e foarte suparat si acuza autoritatile ca il trimit „de la Ana la Caiafa”, in bataie de joc: „La judet mi se spune ca e treaba autoritatilor locale. Daca ma duc la primarie aflu ca este drum judetean. Eu sunt corect, platesc impozitele, autorizatiile, taxa de licenta si ma intreb pentru ce?” Cei sapte kilometri de pe DJ 252 F sunt „un drum de cosmar”. Costel Postelnicu sustine ca nici calatorii nu sunt in siguranta: „Ce asteapta? Sa se intâmple un accident ca in Muntenegru?” Nu e genul care sa stea pe margine si sa faca galagie, asa incât a pus mâna pe lopata. Din pacate, neavând utilaje si materiale, mare lucru nu a reusit sa faca. Primaria are autograder, dar nu are motorina, sustine Postelnicu, adaugând: „Asa e in România! Ne luptam cu morile de vânt!”
Azi, la Parincea, mâine, la Ungureni!
Ioan Chiribau, viceprimarul comunei Ungureni, afirma ca a nu a stat cu mâinile incrucisate: „Noi am facut demersuri catre institutiile judetene si, in urma cu o saptamâna, a venit o comisie de la Consiliul Judetean si IJSU si a evaluat situatia. A stabilit ce lucrari trebuie facute, ce materiale sunt necesare si care e valoarea lor.” Viceprimarul afirma ca oricum nu putea actiona mai devreme: „Da, e adevarat ca avem autogreder si nu avem motorina, insa chiar daca aveam nu puteam interveni. In zona respectiva, nu mai e balast sau e foarte putin, s-a ajuns la pamânt, iar daca intra autogrederul radea si ce mai este!” Serviciul Public Judetean de Drumuri (SPJD) Bacau actioneaza, dar nu poate repara toate drumurile simultan din cauza ca nu are bani.

„Am reparat, eu, o parte din drum, ca nu se mai putea. M-au ajutat câtiva navetisti. Impreuna, am luat prundisul de pe margine, cu lopetile, si l-am pus in gropi. A venit si viceprimarul din Ungureni, dar l-au luat calatorii la rost si a plecat.”

Costel Postelnicu, operator de transport persoane cu licenta in judetul Bacau

 

„Solutia ar fi sa asternem niste balast. Vom lua legatura cu viceprimarul din Ungureni si vom incerca sa rezolvam problema. Azi am trimis la Parincea un autogreder. Trebuie facute toate drumurile care au fost afectate de ploile din ultima vreme, dar ca sa le facem trebuie si bani!”

Valentin Palea, directorul SPJD Bacau


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. da este adevarat ce spune patronul de la firma de transport, dar aceasta situatie este zeci de ani asa se intampla dupa fiecare ploaie mai mare sau topirea zapezilor, primarul Bibire nu ia nici o masura pe el nu il intereseaza satele precum Viforeni , Botesti numai cand sant alegeri locale ca fraerii sa-l voteze in rest Dumnezeu cu mila.Cei de la mediu ar trebui sa mearga pe albia raului Racatau sa vada ce mizerie este si pe marginea drumului cat si pe camp, oameni arunca gunoiul la voia antamplarii, groapa de gunoi nu exista s-a distribuit cateva tomberoane prin centru satului dar ce rost au daca groapa de gunoi nu este, de ce nimeni nu ia dat poza cu casa primarului si cu piscina din curte in presa locala cea de la centru oare au fost facute din salariu de la acea primarie amarata unde foarte multe familii sant sub limita saraciei

LĂSAȚI UN MESAJ