Drept și strâmb

Evenimentele din ultimele săptămâni au transformat românii în experți în drept. Penal și constituțional, mai ales. Totuși, mi se pare că sunt necesare niște precizări pentru că, în iureșul evenimentelor, se pierd lucrurile esențiale.

În primul rând, există un principiu fundamental care ar trebui știut și anume că orice persoană este nevinovată până la proba contrarie. Iar verdictul de vinovăție îl dă un judecător. Nu un jurnalist, nu un blogger, nu o vedetă TV și nici măcar un procuror. Faptul că X sau Y sunt acuzați nu înseamnă, automat, că sunt și vinovați. Pe cale de consecință, expresii de genul “o să aibă ocazia șă-și demonstreze nevinovăția în instanță” sunt fundamental greșite: în instanță, acuzatul nu trebuie să demonstreze nimic; procurorul trebuie să aducă probe care să demonstreze acuzațiile. Cum am zis: nevinovat până la proba contrarie.

Există un alt principiu (împrumutat și de jurnalism) și anume “audiatur et altera pars” – să asculți și partea cealaltă. Nu e suficient să asculți acuzațiile, trebuie să vezi ce spune și acuzatul. Pentru că nu știi când apar surprizele. Unele chiar de proporții.

Văd în comentarii pe rețelele sociale și pe site-uri că există voci care susțin că în cutare caz s-a mușamalizat, nu s-a făcut dreptate și așa mai departe pentru că persoana acuzată de o infracțiune, după ce a fost reținută, este liberă. Confuzia este clară aici: arestul preventiv nu înseamnă că persoana respctivă a fost condamnată; dacă va fi găsită vinovată va ajunge la închisoare dar după proces.

Rolul Justiției nu este doar să pedepsească, ci și să facă persoana care a greșit să nu mai încalce legea. Prevenirea recidivei este, probabil, mai importantă decât pedeapsa în sine. Problema cu noi, românii, este că înțelegem pedeaspa doar din perspectiva orientală: cel care a greșit trebuie să înfunde pușcăria și să nu mai vadă soarele în veci. Mai pragmatici, nordicii au reușit să-și golească închisorile aplicând alte principii.

Cel mai important principiu, așa cum îl văd eu, și care, probabil, se află în totală contradicție cu opinia majoritară, este cel stabilit de Iluminismul francez: mai degrabă scapă un vinovat de închisoare decât să condamnăm un nevinovat. Guvernele totalitare – fasciste sau comuniste – au gândit invers, umplând închisorile cu nevinovați doar ca să nu scape vreun vinovat. Totalitarismul civic, la mare modă în aceste zile, gândește, din păcate, la fel.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"