Drept (pentru) care…

0


E frecventa greseala de a interpune prepozitia pentru în constructia din titlu, iar comentarea ei aproape ca lipseste din lucrarile de cultivarea limbii. Mioara Avram o taxeaza direct ca pleonasm, dar într-o nota de subsol (Probleme ale exprimarii corecte, Bucuresti, Editura Academiei R.S.R., 1987, p. 177; nota 15, un rând tipografic), dupa ce se ocupa de un altul – mai vizibil, desigur -, ca drept. Al. Graur da atentie doar constructiei drept ce, pentru „prin urmare” (Ardelenisme, în „Putina gramatica”, Buc., Ed. Acad. R.S.R., 1987, p. 100), apropiindu-se de subiectul nostru. Iorgu Iordan discuta valoarea morfologica a lui drept (Limba româna actuala. O gramatica a „greselilor”, Iasi, 1943, pp. 291-292; Limba româna contemporana, 1954, p. 492), nu si combinatiile acestuia. Surprinzator este ca „modelul” apare în lucrarea unui reputat didactician, Vasile Teodorescu, cel mai cunoscut specialist în materie de compozitii scolare în ultimele decenii ale secolului trecut. Oferind un exemplu de proces-verbal, Domnia Sa include în partea finala a acestuia cliseul lingvistic arhicunoscut: „Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal” (Compunerile-corespondenta si cu destinatie oficiala, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1979, p. 76). Un alt autor de lucrari de acest tip, Paul Magheru, reproduce aproximativ acelasi cliseu: „Drept pentru care am încheiat acest proces-verbal” (Notiuni de stil si compozitie, cu modele de compuneri scolare, Buc., Ed. „Coresi”, 1991, p. 237; virgula ne apartine). De fapt aici este izvorul greselii: stilul oficial-administrativ caruia i se supune orice proces-verbal implica, în mintea celui care îl redacteaza, ideea de legitimitate a actului elaborarii. Cu alte cuvinte, nu oricine detine acest drept: de a consemna un eveniment cu conotatii juridice.
Locutiunea adverbiala drept care este utilizata însa si în afara limbajului oficial-administrativ si are unul dintre întelesurile finale: „prin urmare, în concluzie, deci, asadar” (DEX – 2012). (DEXI – 2007 o considera… locutiune conjunctionala, care ar introduce o… „propozitie circumstantiala concluziva”, inexistenta în terminologia lingvistica româneasca: „Drept care/…/, ceti colonelul mai departe, numitul se face vinovat de automutilare” – Eusebiu Camilar). Prepozitia drept, în fata lui care (din locutiunea adverbiala), este echivalenta cu „pentru” (de aici pleonasmul *„drept pentru care”) si detine valoare concluziva: Era târziu, drept care s-a grabit sa plece (MDA – 2002). În ansamblu, ar însemna si urmarea sau chiar cauza unei actiuni.
Drept care nu este nou în limba, dar la începuturi avea alcatuirea drept aceea sau drept ce: „Diripta aceia ca sa hie el volnic a tinea acel loc cu tot venitul” (1620); Dirip ce acesta slabeste inemile viteajilor si-i blazneste de la-nchisoare unde seade nestrigând pace, ce mai vârtos turburând” (Dosoftei, 1682); „Omul neînvatat e ca un copac neîngrijit./…/ Drept aceea, învatatorul este pentru un tânar aceea ce este si gradinarul pentru pom” (C. Negruzzi); „Duducuta, sa-mi sara ochisorii daca se afla alt om mai nefericit decât supusa sluga matale, drept care hai sa fugim împreuna” (V. Alecsandri) (cf. DLR, 2010).
De observat, ca masura de control, ca sintagma drept pentru care nu poate aparea niciodata la începutul unui enunt, ci doar în interior, si anunta o propozitie subordonata atributiva: Libertatea religioasa este un drept pentru care militeaza orice cetatean.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ