28 martie 2024
InterviuDragoș Luchian, fost senator liberal: „PNL Bacău are nevoie de oameni noi”

Dragoș Luchian, fost senator liberal: „PNL Bacău are nevoie de oameni noi”

După ce a decis să facă un pas înapoi, asumându-și eșecul de la alegerile locale, Dragoș Luchian s-a dedicat antreprenoriatului, însă urmărește cu interes scena politica locală și națională. Recent s-a numărat printre semnatarii unui document care cerea luarea de măsuri urgente pentru restructurarea PNL.

– Ați cerut, în campania electorală, ca liderii liberali vinovați de eșecul de la locale să-și asume responsabilitatea. Ce s-a ales din această idee?

– În primul rând, ideea asumării responsabilității unui eșec nu e o vendetă, ci o dorință de a găsi cea mai bună soluție pentru a ieși dintr-un impas. Eu am considerat firesc să-mi dau demisia, deci partea mea de asumare s-a produs. Restul s-au ales, la propriu, dar nu aceasta e cea mai mare problemă a PNL, ci faptul că nici după eșecul din decembrie nu am făcut pașii care erau necesari. Din punctul meu de vedere a temporiza o situație de acest gen e un fel de amânare a unui deznodământ care mai devreme sau mai târziu se va produce. Și PNL Bacău are nevoie de oameni noi, cu o viziune diferită față de tot ceea ce s-a făcut în ultimii 12 ani. Desigur, nu înseamnă că “veteranii” trebuie să plece.



– Acum câțiva ani PNL făcea cărțile în municipiul Bacău și avea un cuvânt greu de spus și la nivelul județului. Unde se mai află PNL Bacău în politica locală?

– Eu cred că și PNL Bacău a urmat un proces până la urmă normal de la un partid de 11-12 la sută prin anii 2000, la o organizație puternică care ani la rând a reușit tot ceea ce și-a propus. E firesc că după o perioadă fastă să urmeze și o pantă descendentă. Eu văd acest lucru ca pe o șansa. Chiar una uriașă pentru liberali. Avem ocazia să o luăm de la început, ca de atâtea ori în istorie, și să demonstrăm că reprezentăm electoratul de dreapta cinstit, fără compromisuri, fără tot felul de mezalianțe care ne-au adus numai necazuri. Să nu uităm totuși că PNL Bacău a reușit să construiască în Bacău obiective foarte importante, cum la fel de adevărat e că nu a reușit să finalizeze o parte dintre ele.

– Situația economică a Bacaului nu este chiar înfloritoare. Ce ar trebui să facă politicienii pentru a sprijini mediul de afaceri?

– S-a tot discutat despre un fel de legiune moldavă a parlamentarilor, indiferent de culoare a, grupare care, aidoma celei de la Cluj, celebrului grup de la Cluj, politică se să pentru binele comun. Frumos poate ca inițiativă, bine sună în campaniile electorale, dar nu prea este realizabil. Politicienii trebuie să facă un singur lucru: să vorbească aceeași limbă, să aibă un singur obiectiv, respectiv dezvoltarea economică zonei. Bacăul trebuie să profite de dezvoltarea economică a Iașului și să se dezvolte într-o relație de complementaritate cu acesta nu într-o relație de adversitate. Oamenii de afaceri, din fericire, știu ce au de făcut, mult mai bine decât politicienii. Mediul de afaceri nu vrea mare lucru din partea politicului, vrea doar ca acesta să asigure un mediu concurențial corect față de toți antreprenorii, să ofere fiecăruia o șansa, să nu fie purtați pe drumuri pentru obținerea unor avize de la diferite instituții. Am spus-o și în campania electorală: toți avizatorii ar trebui să aibă un birou în cadrul Primăriei Bacău, unde cetățenii depun toată documentația necesară avizării și o ridică din același loc. De asemenea, eliberarea la timp a diferitelor autorizații, de construire, de funcționare ar ușura mult investițiile în zonă. Administrația trebuie să aplice politici de atragere a investitorilor în zonă, să asigure infrastructura necesară dezvoltării afacerilor. Dezvoltarea unor parcuri industriale, dezvoltarea zonei metropolitane ar trebui să fie o prioritate pentru orice administrație. Poate fi un parteneriat între Municipiul Bacău și comunele limitrofe Bacaului în sensul ca acestea pun la dispoziție terenul și municipalitatea vine cu finanțare și know-how. Bineînțeles, pot fi accesate fonduri europene nerambursabile pentru acest proiect. Dar cel mai important aspect pentru dezvoltarea economică a Bacaului îl reprezintă realizarea unei legături rapide cu vestul țării. Având în vedere că realizarea celor două autostrăzi (Brașov-Bacău și Târgu Mureș-Iași) este privită ca prioritate după 2030, politicienii din regiunea Moldova trebuie să se axeze pe investițiile pe termen scurt, respectiv urgentarea procedurilor în vederea realizării drumului expres Ploiești-Bacău și inițierea procedurilor privind modernizarea drumului Bacău-Brașov. Cred că acest drum ar putea fi modernizat pentru a funcționa în același regim că și E85 (București-Bacău). Va spun din proprie experiență că modernizarea drumului E85 în anii 2000 a impulsionat extraordinar economia locală.

– Care este opinia dvs. despre protestele din ultima perioadă? Sunt justificate?

– Da, un mare Da. Consider justificate aceste proteste. De fapt astfel de proteste nu au nevoie de niciun fel de justificare. Am observat că majoritatea dintre noi vedem lucrurile doar în alb și negru. Este nevoie de o modificare a Codurilor, dar nu în forma și maniera în care s-a lucrat. Eu cred că, dincolo de scenarii, dincolo de fantezii colective, poporul are un simț al lui cu care nu prea te poți juca. Lumea a conștientizat că ceea ce s-a considerat cucerit pe veci, poate fi pierdut. Probabil a mai conștientizat că s-a greșit când nu s-a ieșit la vot. Sunt sigur ca alianța care a câștigat alegerile nu s-a așteptat la aceasta. Poporul ne-a dat nouă, celor de dreapta un vot de blam neieșind la alegeri și lor, unul clar după, arătându-le cam care este limită în care li se permite să fructifice încrederea acordată în decembrie. Da, protestele au fost justificate prin mesaj și idee, iar noi că politicieni, toți, ar trebui să ne învățam lecția!

– Europa trece în aceste momente prin momente dificile și însăși viitorul UE este pus în discuție. În jurul nostru liderii politici discută serios situația, caută alternative, soluții. De ce la noi nu discută absolut nimeni despre această problemă?

– Sunt multe scenarii despre Uniunea Europeană, post Trump. Nu aș face aici analize complicate în care să reproduc ce au spus alții, dar cert pentru mine e un singur lucru: Aderarea la UE a fost pentru noi o șansă uriașă. Similară dăruirii unui automobil unuia care folosește căruța ca mijloc de locomoție! Intrarea în UE a însemnat să stăm și noi la masă, chiar dacă mai la colț, cu cei care contează. Cu cei care muncesc, care vor să producă, și care, e clar, au și ei interesele lor, pentru că Uniunea nu e o asociere caritabilă, așa cum cred unii. Este datoria noastră, a factorilor de decizie la nivel guvernamental, a celor implicați în politica externă să apere interesele țării, pentru că dacă noi nu o facem, nimeni n-o va face în locul nostru. Și aici pot da Polonia ca exemplu de patriotism, de demnitate, de inteligență economică. Sunt ferm convins că vom rămâne un cap de pod important al Uniunii Europene și NATO în strategia geopolitică. Doar că depinde de noi să ne jucăm bine șansa și să devenim un jucător important în contextul geopolitic actual.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri