23 aprilie 2024
ActualitateDr. Sarah Pape: Pregătirea medicilor și atenția acordată răniților din Colectiv au...

Dr. Sarah Pape: Pregătirea medicilor și atenția acordată răniților din Colectiv au fost exemplare

Pregătirea medicilor și atenția pe care aceștia au acordat-o persoanelor rănite în incendiu au fost exemplare, iar o tragedie de amploarea celei din clubul Colectiv impune cooperarea între țările europene, a declarat dr. Sarah Pape, consultant în chirurgie plastică și arsuri din New Castle, într-un interviu pentru Departamentul pentru Situații de Urgență.

“Cred că am văzut cel puțin 50 de pacienți în această perioadă și am apreciat că nivelul de îngrijire a fost foarte bun, că nivelul echipamentului medical disponibil s-a ridicat la nivelul la care m-am așteptat pentru aceste grave afecțiuni ale pacienților. De fapt, am fost chiar plăcut surprinsă că a fost suficient echipament pentru toți acești pacienți, având în vedere numărul lor. Cât privește pregătirea medicilor și atenția pe care aceștia au acordat-o au fost, fără excepție, exemplare și cred că este un calificativ grozav pentru țara dumneavoastră și pentru profesioniștii din domeniul medical din România: calitatea medicilor pe care am întâlnit-o”, a spus doctorul, conform interviului publicat pe pagina de Facebook a Departamentului pentru Situații de Urgență.

Dr. Sarah Pape, care este consultat în arsuri de 20 de ani, a precizat că a vizitat trei spitale bucureștene în care au fost internați răniți de la clubul Colectiv, dar că a discutat cu colegi din mai multe țări europene care au vizitat și celelalte spitale, iar aceștia i-au împărtășit punctul de vedere.



Ea a subliniat că transferul pacienților cu arsuri grave reprezintă întotdeauna o provocare, chiar și atunci când aceștia trebuie mutați din secție în sala de operație.

“Să-i urcăm în ambulanțe și să-i transportăm la spitalele din oraș poate fi, de asemenea, foarte dificil. Sunt situații când transferul este foarte probabil să devină o problemă și sunt situații când este mai puțin probabil să devină o problemă. Ceea ce avem nevoie este să cunoaștem fiecare pacient în parte și să îl urmărim o perioadă de câteva ore sau zile și apoi să alegem cel mai bun moment, pe care nu-l putem anticipa. Din ceea ce am văzut la pacienții pe care i-am vizitat, atât eu, cât și colegii mei din celelalte țări, cred că unii dintre pacienții pe care i-am văzut sunt în siguranță pentru a fi transferați în acest moment, iar alții dintre ei nu puteau fi transferați în siguranță prea curând. Aceștia, primind îngrijiri adecvate în această perioadă de așteptare într-un singur loc, își vor îmbunătăți starea și vor fi în punctul în care vor putea fi transferați în siguranță”, a precizat ea.

Totodată, medicul a opinat că, dacă această tragedie s-ar fi întâmplat în oricare altă țară europeană, statul respectiv ar fi “apreciat dificil” să rezolve situația strict la nivel intern.

Pregătirea medicilor și atenția pe care au acordat-o răniților din clubul #Colectiv au fost exemplare, spune dr. Sarah Pape, medic britanic specialist în chirurgie plastică și arsuri. "Cred că este un calificativ grozav pentru țara dumneavoastră și pentru profesioniștii din domeniul medical din România", a mai declarat dr. Pape într-un interviu pentru Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Posted by Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă on Monday, November 9, 2015

“Cred că o tragedie de asemenea amploare ar impune cooperarea între țările europene, ceea ce s-a și întâmplat în cazul de față. Știu că în orașul meu nu m-aș descurca fără sprijinul primit din partea colegilor din țară și mă îndoiesc că țara mea ar face față fără sprijin din partea celorlalte țări din Europa în cazul unei situații de asemenea amploare. Acesta este un aspect la care toate țările europene ar trebui să se gândească în săptămânile și lunile care vor veni, va trebui să avem în vedere ceea ce am învățat și ceea ce a fost făcut foarte bine, precum și ceea ce ar trebui să se facă în celelalte țări dacă un astfel de eveniment s-ar produce acolo”, a mai spus dr. Sarah Pape.

AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri