Razboiul Israelului cu populatia civila palestiniana si razboiul diplomatic al Occidentului cu Rusia se bazeaza pe aceeasi strategie. In ambele cazuri s-a produs câte un incident violent, care a determinat moartea unor oameni nevinovati si, in fiecare caz s-a sarit peste ancheta, anuntându-se direct vinovatul pe baza unor banuieli.
Cei trei adolescenti israelieni ucisi in Israel au fost pusi pe seama Hamas, chiar daca organizatia nu a revendicat crimele. De ce e importanta revendicarea? Pentru ca terorismul se bazeaza pe inocularea fricii. Gruparile teroriste se bazeaza pe propagarea fricii dar au nevoie sa-si puna semnatura pe atentate.
Un atentat fara revendicare este un non-sens, pentru ca, practic, scopul nu este atins. La fel si in acst caz, uciderea celor trei adolescenti, nefiind revendicata, ii lipseste una din componentele esentiale ale unei practici teroriste. dar israelul a decis ca de vina a fost Hamas si a inceput sa se razboiasca nu cu membrii acestei organizatii, ci cu populatia civila, intreaga actiune fiind, practic, o pedeapsa colectiva aplicata palestinienilor, intr-o maniera ce aminteste dureros de practicile din Al Doilea Razboi Mondial, in care sate intregi erau rase d epe fata pamântului drept pedeapsa pentru uciderea unor soldati.
La fel. si in cazul avionului malaezian: nu se stie inca ce a determinat prabusirea, nu se stie cine este de vina, dar Occidentul arata deja cu degetul catre Rusia. Pentru ca este un vinovat convenabil si pentru ca, in acest moment, economia acestei tari reprezinta un pericol atât pentru SUA, cât si pentru anumite tari din UE.
Strategia de a arata cu degetul vinovatii imediat dupa producerea unui dezastru nu este noua; a fost practicata in timpul celor doua razboaie din Golf si in timpul conflictelor din Iugoslavia cu rezultate remarcabile: abia dupa ani de zile adevarul a iesit la suprafata.
Fara folos, insa, pentru cei invinuiti pe nedrept, care au fost ori ucisi ori invinsi de adevaratii vinovati.
