20 aprilie 2024
EvenimentDorian Pocovnicu, dupa un an de mandat

Dorian Pocovnicu, dupa un an de mandat

Directorii si inspectorii sefi ai institutiilor deconcentrate au aprobat, joi, in Colegiul Prefectural, “Raportul privind realizarea obiectivelor derivate din Programul de Guvernare – 2014”. Datele au fost prezentate de Elena Volcescu, director de Strategii si Programe in cadrul Prefecturii, si au vizat 24 de domenii de activitate, de la Agricultura, Aparare, Ape si paduri pâna la Transporturi, Turism si IMM. Majoritatea obiectivelor fiind indeplinite, dar au fost si sectoare in care unele lucruri nu au iesit chiar asa cum se spera.

Unul dintre acestea ar absorbtia fondurilor UE. “S-a incheiat un an de mandat in aceasta formula, practic in martie 2014 am fost instalat in functia de prefect, a declarat Dorian Pocovnicu. Sunt o serie de realizari importante pentru judetul Bacau, care nu se datoreaza insa doar efortului prefectului, ci si al institutiilor pe care dumneavoastra le conduceti, fiind efectul colaborarii noastre directe, institutionale si umane.”

El s-a referit si la absorbtia de fonduri UE, dar a explicat ca primariile s-au pregatit pentru perioada urmatoare de programare: “Sa nu uitam ca 2013 si 2014 au fost anii in care administratiile locale au lucrat foarte mult la proiecte si vom vedea efectele in viitor.” El a dat drept exemplu Campusul Podu Turcului, “un proiect pentru care primarul a facut sute de drumuri” si de care vor beneficia 15-20 comune limitrofe, apoi l-a felicitat pe primarul Gelu Ciorava “pentru incapatânarea sa”.



De la alegeri la… maidanezi

2014 a fost anul in care a stat pe loc soseaua de centura, dar si al realizarii pârtiei de schi: “Dupa ani de tergiversari, de contestatii, lipsa de fonduri, Consiliul Judetean a reusit, impreuna cu Primaria Sl. Moldova, sa implementeze acest obiectiv, important atât pentru comunitatea locala, cât si pentru judet.”

Prefectul a multumit sefilor de institutii pentru ca s-au implicat in rezolvarea problemelor cetatenilor: “Va multumesc pentru felul in care am schimbat optica de abordare institutionala, poate nu chiar la dorinta pe care o am si sper sa se intâmple intr-o zi, in sensul ca relatia dintre noi a existat ca o relatie colegiala, nu de subordonare, de control, o relatie in care a primat o buna initiativa activa a fiecaruia dintre dumneavoastra.”

El a laudat Directia Sanitar Veterinara, implicata in gestionarea problemei câinilor maidanezi si a bolii limbii albastre, CJSU, Agentia de Protectie Sociala etc. A fost un an dificil, dar care s-a incheiat cu succes, a afirmat Dorian Pocovnicu, referindu-se la cele doua rânduri de alegeri, derulate fara incidente, la aplicarea Legii 165 a inventarierii terenurilor, dar si la rezultatele Politiei, Jandarmeriei si IJSU, situate, la bilantul anual, intre primele din tara.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri