Domnule primar, ai nevoie de un consilier pentru diaspora?

2


Mai multe voci se ridica, pe timp ce trece, in consolidarea ideii ca românii din strainatate au nevoie de o mai buna reprezentare in relatiile cu autoritatile române. Mai nou, 23 de deputati si senatori au o initiativa legislativa pentru ca primarii sa poata angaja consilieri personali pentru relatia cu diaspora.

Sunt milioane de români plecati peste granite. Unii spun ca ar fi vreo trei milioane, altii dau alte cifre, dar oficial nu se stie nimic exact. Zeci de mii, daca nu chiar sute de mii sunt din judetul Bacau, dar numarul lor nu este „contabilizat” nici macar la Evidenta populatiei, care poate ar trebui sa tina cu adevarat o… evidenta. Oricum, sunt foarte multi plecati, iar o buna parte dintre ei mai tin legatura cu tara si unii au chiar gând de intoarcere.

Vor fi toata viata români, oriunde s-ar afla, si au drepturi ca noi toti. Despre ei se spune ca au o voce care ar trebui mai atent ascultata.

Una dintre cele mai active, mediatic, organizatii ale românilor stranieri este FADERE – Federatia Asociatiilor de Români din Europa. Presedintele FADERE, Daniel Tecu, spune ca in prezent in România avem doar un deputat pentru 73.000 de români din diaspora, dar algoritmul da unul la 1,4 milioane. Pe când in cazul minoritatilor sunt 18 locuri de deputat la 300.000 de locuitori.

Cu eventualii consilieri de primari, balanta de astfel de reprezentanti parca s-ar mai inclina, pentru ca acesti „functionari” ar putea intari legaturile intre autoritati si diaspora.

Numai sa nu-i impinga pacatul pe primari sa-si aleaga consilierii pe criterii politice, de prietenie sau rudenie, cum s-au vazut atâtea alte cazuri.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. „Numai sa nu-i impinga pacatul pe primari sa-si aleaga consilierii pe criterii politice, de prietenie sau rudenie, cum s-au vazut atâtea alte cazuri.” Puteti sa fiti siguri ca asa se va intampla !

  2. Am vazut ca cei plecati sunt dezamagiti de politica romaneasca. Nu se poate face o schimbare in directia pe care o are Romania sau orasul cand esti aici zi de zi si ancorat in probleme si vrei de la distanta. Prin „consilieri ” care sa tina legatura cu diaspora nu cred in schimbari majore. Nu tin cont primarii nostri de noi cei de aici care venim cu propuneri concrete. Sau credeti ca noi cei din orase nu vrem aceleasi lucruri ca cei plecati in exterior. Nu suntem antagonisti cu diaspora ci dorim schimbarea in bine a orasului si transformarea clasei politice. Dupa parerea mea problema este ipotetic cam asa: Eu care sunt la oras ii propun unei rude de la tara sa-i ofer sfaturi(consultanta) in domeniul agricol fara a fi la fata locului (in sat) constant si a cunoaste detaliile :(lucrari facute, stadii,infectii aparute la culturi, tratamente aplicate, rezultate, clima favorabila, etc). Credeti ca va fi fructuoasa si va aduce rezultate semnificative colaborarea?

LĂSAȚI UN MESAJ