28 martie 2024
Top StoryDoi politisti de la Rutiera, cercetati pentru luare de mita

Doi politisti de la Rutiera, cercetati pentru luare de mita

* “Putem mânca o friptura” – i-ar fi sugerat unul dintre politisti unui sofer care se temea ca ii va fi suspendat dreptul de a conduce si isi va pierde locul de munca

La inceputul acestui an, Tribunalul Bacau a constatat legalitatea rechizitoriului prin care Maricel Raducu D. si Andrei Ionut C., agenti sefi de politie la Biroul de Politie Rutiera Bacau, au fost trimisi in judecata pentru luare de mita.

Doua denunturi au fost inregistrate impotriva lor, in septembrie anul trecut. Pe 25 august 2015, echipajul format din cei doi politisti a oprit in zona intersectiei Aprodu Purice – 22 Decembrie, sesizând ca soferul unui microbuz parcase neregulamentar pe contrasens.



Acesta din urma, unul dintre denuntatorii politistilor, este angajat al unei firme private pe post de sofer si transporta salariatii societatii la inceputul si sfârsitul programului, pe ruta Bacau-Adjud. In momentul in care Andrei C. se pregatea sa scrie procesul verbal de sanctionare, denuntatorul Ionel H. i-a rugat pe politisti sa nu-i suspende dreptul de a conduce, stiind ca aceasta sanctiune ar fi dus la pierderea locului de munca. Desi, spun procurorii, pentru contraventia constatata, soferul ar fi riscat doar o amenda si doua puncte de penalizare.

“In acel moment, a intervenit agentul sef de politie, D. Maricel care i-a spus soferului ca au fost anuntati de catre un superior, care le-a cerut sa aplice masurile legale care se impuneau si ca au venit special din cartierul Gheraiesti pentru a constata si sanctiona contraventia. Inculpatul D. Maricel a sesizat momentul de confuzie si spaima in care se afla martorul denuntator si l-a amplificat intentionat cu scopul de a obtine bani”, spun procurorii. Astfel, politistul i-a spus soferului ca “se va odihni 90 de zile”, remarca ce a atras noi rugaminti din partea soferului disperat ca-si va pierde locul de munca.

Acelasi Maricel D. ii sugereaza barbatului cum sa rezolve problema: “Putem mânca o friptura”. Denuntatorul a inteles ca trebuie sa dea bani, a scos din portofel 100 de lei, dar nu a fost suficient, iar politistul i-a cerut asigurarea lasând astfel de inteles ca trebuie sa puna mai mult. Ionel H. a luat din microbuz asigurarea si a pus in ea 200 de lei, tariful pentru stergerea sanctiunii. Omul si-a primit actele inapoi, dar a povestit celor din microbuz ce a patit. Al doilea denuntator este sotul unei angajate din microbuz.

Audiati in instanta, cei doi politisti au negat acuzatiile si au sustinut ca nici macar nu au trecut, in acea zi, pe strazile Aprodu Purice si 22 Decembrie. Ambii au declarat ca mare parte din zi s-au ocupat de un accident intre doua autotiruri, pe Calea Romanului. Andrei C. (32 de ani) a recunoscut ca a mai fost sanctionat, pentru luare de mita, de doua ori, cu amenda, dar la acestea se adauga si o diploma de integritate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri