28 martie 2024
ActualitateDoi consilieri locali au depus, astăzi, jurământul

Doi consilieri locali au depus, astăzi, jurământul

Consiliul Local Bacău s-a reunit marți, 31 ianuarie, în prima sa ședință ordinară din acest an. Ordinea de zi a cuprins 43 de puncte, care au făcut ca ședința să dureze nu mai puțin de patru ore și jumătate. Primul proiect a vizat alegerea unui nou președinte de ședință pentru următoarele două luni și, pentru prima oară, au trebuit trei tururi de scrutin pentru ca să fie desemnată o persoană.

Primele două propuneri au fost Ionela Cristina Breahnă Pravăț (PSD) din partea majorității și Cristian Ghingheș (independent) din partea Opoziției. Votul a fost însă egal, astfel că au urmat alte două propuneri: Constantin Gherasim (ALDE) și Ilie Bîrzu (PNL). Și de această dată votul s-a împărțit egal între cei doi, așa că s-a propus o pauză de cinci minute, după care s-a revenit la vot și Ilie Bîrzu a întrunit majoritatea voturilor.

Consiliul Local Bacău și-a împrospătat forțele în aceeași ședință. În urma demisiilor consilierilor PSD Claudiu Ambrosie și Adrian Gavriliu, au intrat în legislativul local Gheorghe Dănilă și Mihaela Ciocodei, care au depus jurământul.



Nu mai puțin de 13 puncte de pe ordinea de zi au vizat concesionarea unor mici suprafețe de teren la cererea unor cetățeni, pe care aceștia vor să își extindă balcoanele de la parterul blocurilor. Trei astfel de construcții erau deja ridicate fără avizele necesare, astfel că prin decizia consilierilor urmau să intre în legalitate. Lucru care s-a și întâmplat în final, chiar dacă votul a fost la limită în favoarea acestor solicitări.

În aceeași ședință a fost acordat titlul de cetățean de onoare al municipiului, post-mortem, lui Petru Valter. Actorul Radu Bogdan Ghelu a pledat în favoarea acordării acestui titlu, pentru cel care a fost o mare personalitate a teatrului de animație băcăuan.

Consilierii au aprobat și acordarea unui ajutor de urgență lui Miluță Vasilache, unul dintre sinistrații în urma incendiului din cartierul CFR care a mistuit patru locuințe. Acesta a primit 119.000 lei pentru a-și ridica o locuință minimală, cu o cameră, baie și bucătărie. Dintre ceilalți trei sinistrați, unul avea casa asigurată și își va recupera paguba, un altul locuiește la Piatra Neamț și ar trebui să primească ajutor de acolo, după cum a precizat primarul Cosmin Necula, iar un altul locuiește în Italia șI se așteaptă o cerere de ajutor din partea lui.

Au mai existat pe ordinea de zi șI trei proiecte cu documentația necesară construirii unor imobile în diferite puncte din oraș. Două au primit aprobare, în timp ce un al treilea, pentru un bloc de locuințe de lângă stadion, a fost respins.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri