Doi barbati si o femeie, arestati pentru trafic sexual cu minore

0

La data de 07.01.2016, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților DOINIȚA ANDREEA C., ȘTEFAN FĂGEL P. și IONUȚ TICU S. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2014 — 2015, inculpații au recrutat și adăpostit trei minore, având vârste cuprinse între 13 și 17 ani și pe care le-a determinat prin agresiuni fizice repetate și amenințări să practice prostituția în folosul lor.

La data de 8.01.2016 Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpaților COROI DOINIȚA ANDREEA, PÎRȘU ȘTEFAN FĂGEL și SAIC IONUȚ TICU pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comunicat de presă – DIICOT


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ