Dofteana: un sofer a murit dupa ce masina pe care o conducea a lovit un cal

4

La data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii au efectuat cercetări cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 12A , în localitataea Dofteana.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un localnic de 37 de ani, care conducea un autoturism în localitatea Dofteana, a intrat în coliziune cu un cal aflat pe carosabil, după care vehiculul a părăsit partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Orașului Comăneşti, unde ulterior acesta a decedat.

De asemenea, s-a înregistrat decesul cabalinei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

4 COMENTARII

  1. Din pacate pe drumurile judetene dupa lasarea intunericului circula nestingherite carute nesemnalizate corespunzator sunt un pericol real pt soferi ceva actiun8 de prevenire din partea politiei rutiere ar fi de folos.

  2. Carutele si caii nu au ce cauta pe drumurile publice. Ar trebui interzise prin LEGE, in ce tara traim??? O sa intrebati cum o sa-si mai care papusoii sau lemnele furate? Sa inchirieze mijloace de transport autorizate.

  3. @cocor politia patruleaza dar nu da amenzi pentru ca stie ca nu au de unde sa plateasca.
    @andrei sunt partial de acord cu tine. Ar trebui interzise (deocamdata) doar dupa lasarea serii iar conducatorii de atelaje trebuie sa cunoasca (si sa respecte, evident) un minim de reguli de circulatie rutiera

LĂSAȚI UN MESAJ