Documentarul de lung metraj Alyiah DaDa, realizat de regizoarea Oana Giurgiu si prezentat in toamna trecuta in Moinesti, dar acum câteva zile si in Bacau, a ajuns si in Israel, acasa la cei a caror istorie o rememoreaza: 400.000 de evrei plecati din România in Tara Sfânta in ultimul mare exod, din anii 50. Intre ei s-au aflat si evrei originari din Moinesti si din Bacau. Povestea din film incepe chiar la Moinesti, „eroii” ei fiind cei care in Israel au intemeiat localitatea Rosh Pina. Despre modul in care a fost primit documentarul acasa la evreii români ne-a vorbit chiar regizoarea Oana Giurgiu.
Le-ati dus evreilor români din Israel o pagina substantiala din istoria propriei lor vieti sau a inaintasilor pe care i-au avut. De când ati inceput sa lucrati la acest film au trecut destui ani, iar unele personaje au plecat in alta lume. Cu atât mai emotionanta cred ca a fost revederea cu cei din Israel.
A fost o inâlnire organizata cu Institutul Cultural Român si care a durat vreo zece zile. Am mers din oras in oras si am vrut sa facem in asa fel incât sa fie macar doua proiectii mari in Tel Aviv si in Haifa. Dar am ajuns si in Rosh Pina, in Ierusalim, in Holon. A fost impresionant, pentru ca a fost un prim contact cu comunitatea româneasca din Israel. Stiam sigur ca, daca voi face doua proiectii, la prima vor veni cei care au plecat din România, iar la a doua isi vor trimite copiii, nepotii. Asa a si fost. Astfel, au fost momente in care erau atât de recunoscatori ca cineva a facut un film care le va fi de ajutor sa le explice copiilor sau nepotilor despre România, despre venirea lor in Israel, despre istoria evreilor din România. O doamna mi-a spus cât este de fericita ca a vazut filmul si fiica ei, iar acum a inteles toata povestea exodului evreilor din România. Ma asteptam sa aud de o fiica tânara, dar am aflat ca avea 61 de ani. M-am gândit cât timp au asteptat acei oameni sa-si poata explica ce s-a intâmplat, pentru ca e foarte greu pentru unii sa inteleaga acum tot exodul unei populatii atât de numeroase, circa 400.000 de oameni.
V-au asaltat cu intrebari? Ce au vrut sa auda?
Da, au vrut sa afle, sa stie, sa vada. Au vrut si sa ma descoase de ce am vrut eu sa fac acest film daca nu sunt evreica. Le-am explicat si lor, cum am explicat peste tot, ca am facut filmul din curiozitate, din dorinta de a cunoaste mai bine istoria tarii mele, de a intelege tara in care traim. Am aflat foarte multe documentându-ma pentru film, am aflat cât de multi dintre oamenii importanti pentru România au fost evrei si cât de importanta a fost influenta evreilor in tara noastra, dar nu mai departe de Moldova. In Moldova s-au nascut foarte multi scriitori si artisti. Si poate ca nu este intâmplator. Pentru ca aici si evreii au impulsionat dezvoltarea laturii artistice. Filmul meu se incheie cu un scurt citat din Marcel Iancu. El spune „nu se va mai sti ce a fost evreiesc in România si ce este românesc in Israel”. Deci e important de gândit ce a pierdut România prin plecarea celor 400.000 de evrei si ce a câstigat Israelul prin venirea lor acolo. Aceasta vreau sa se deduca din filmul meu. Sa incercam sa facem un exercitiu de imaginatie.
Cum a fost reintânirea cu cei din Rosh Pina?
Acolo sunt cei care au plecat din Moinesti. Pentru ei, filmul a fost important pentru ca au avut in el o privire de ansamblu asupra intregii idei de exod. Pâna la urma, din punctul meu de vedere migratia se oprea, pentru ei, undeva la finalul secolului al XIX-lea. Ei nu mai stiau ce s-a intâmplat dupa aceea. Acum se doreste un muzeu al evreilor din România in Rosh Pina, iar realizarea lui pare a fi pe o linie dreapta. Se va realiza, probabil, in urmatorii ani. Oricum, ei cauta documente, dovezi.
Stiu ca s-a luat legatura si cu autoritatile din Moinesti in acest sens.
Se lucreaza mult pentru acest muzeu. Sper ca lucrurile sa se intâmple, iar filmul meu sa fie si el acolo, sa fie vazut.
Filmul ar mai putea avea o continuare? Va gânditi la un asemenea proiect? La ce proiect lucrati acum?
Lucrez la un nou proiect. Nu va mai avea o legatura cu Bacaul si cu Moinestiul, dar va avea o legatura cu Moldova. Va fi o poveste interesanta despre spionaj in timpul razboiului, dar mai multe nu vreau sa spun. Voi folosi chiar o parte din documentarea la Aliyah DaDa, pe care n-am mai putut-o folosi, dar pe care nu o pot abandona. E un episod necunoscut din istoria celui de Al Doilea Razboi Mondial in România.
