Lectura unor scrisori de dragoste este interesanta chiar si din perspectiva psiho-sociologica, nu doar literara. Am citit ,,Draga Nora” (Editura Art, colectia ,,Ocheanul întors”, 2013), scrisori de dragoste semnate de James Joyce. Discursul irlandezului este atât de licentios, incât n-as indrazni sa reproduce aici nicio propozitie din scrisorile trimise catre una dintre alesele inimii sale… Am recitit unele dintre scrisorile lui Cioran, marele – sot – trist – clandestin – amorezat, trimise catre nemtoaica Friedgard Thoma. „Nu înţeleg ce caut pe lumea asta în care fericirea ma face si mai nefericit decât nefericirea”, ii scrie Cioran… Am revazut scrisorile pe care Blaga le-a expediat catre Cornelia Brediceanu. ,,Un singur izvor am pentru tot ceea ce fac: Tu!”, marturiseste Blaga… Zau ca merita sa traiesti, ca femeie, fie si numai pentru o singura fraza semnata… amoros de Cioran, Blaga sau (mea culpa!…) de Joyce…
Emil Brumaru mi-a transmis, prin prieteni comuni, ca a fost incântat de insemnarile mele din ,,Ateneu”, in care, intre altele, notam marturisirea sa cu privire la faptul ca ar copia si ar tot copia, la nesfârsit, ca si mine, citate din iubirea noastra comuna, Dostoievski, geniul care crede ca realul este mai fantastic decât… fantasticul. Eu am sufletul lipit si de Kafka, omul care-mi spune ca absurdul este mai real decât… realitatea. In ,,Scrisori catre Milena” (Editura Univers, Bucuresti, 2000), din care voi (tot…) cita, Franz Kafka ma incânta cu povestea sa de dragoste soptita ca un muezin care topeste tendintele licentioase in metafore superbe, in comparatii neasteptate… Milena Jesenská, o nonconformista a fiintarii, l-a aruncat pe Kafka in cea mai frunoasa prapastie a absurdului… real. Nu-i, asa, doamnelor, ca v-ar fi placut sa va scrie Kafka?… Ascultati… VISUL…
,,Aseara te-am visat. Nu imi amintesc detaliile, tot ce stiu e ca ne topeam unul in celalalt. Eu eram tu, tu erai eu. Cumva, tu ai luat foc. Imi amintesc ca am stins focul cu hainele, am luat o manta veche si te-am batut cu ea. Dar transmutatia se petrecu si era atât de intensa, ca tu nici macar nu mai erai acolo, in schimb acum eu eram cel care luase foc, si tot eu eram cel care a incercat sa stinga focul cu mantaua. Dar mantaua nu a stins focul si nu a facut decât sa-mi confirme o frica mai veche de-a mea, cum ca asemenea lucruri nu pot stinge focul. Intre timp, au ajuns si pompierii si cumva, tu ai fost salvata.” FLORILE. ,,Florile pe care le-ai primit ma fac sa sufar mult. De atâta suferinta nici nu pot macar descifra despre ce flori era vorba.
Si ele se afla acum în camera ta. Daca as fi intr-adevar dulapul, m-aş muta, aşa, deodata, ziua in amiza mare, din camera ta.” PROPOZITIA. ,,Voiam sa aud mereu o alta propozitie decât tine, pe aceasta: esti al meu. Si de ce tocmai asta? Nici nu înseamna macar dragoste, mai curând apropiere si noapte. Da, minciuna a fost mare si am mintit in complicitate, dar, si mai suparator, in colt, pentru mine, decât din nevinovatie”. FRICA. ,,Iubita Milena, atât de nestapânit, atât de azvârlit incolo si încoace pe o mare, care doar din rautate nu ma inghite! In ultima vreme te-am rugat sa nu-mi mai scrii zilnic, eram sincer, mi-era frica de scrisori; când odata nu sosea niciuna, eram mai linistit; când vedeam una pe masa, trebuia sa-mi adun toate puterile si nu-mi mai ajungeau nici de departe – si astazi as fi fost nefericit daca n-ar fi sosit ilustratele astea. Multumesc”…
