29 martie 2024
Actualitate“DNA mi-a propus sa ii fac flagrant lui Stavarache”

“DNA mi-a propus sa ii fac flagrant lui Stavarache”

– Viorel Rusu, denuntator in mai multe dosare, este din nou atacat dur in instanta de unul dintre inculpatii denuntati – “Rusu a premeditat toata aceasta mascarada” – acuza un afacerist asociat cu Rusu – si procurorii DNA sunt acuzati ca i-au propus omului un târg in schimbul libertatii

Daniel Mihai Bociar, afacerist din Galati, asociat cu Viorel Rusu intr-o lucrare a Companiei Regionale de Apa Bacau (CRAB) si inculpat intr-un dosar de trafic de influenta, a adus, ieri, in instanta acuzatii grave la adresa lui Viorel Rusu. Bociar sustine ca Rusu, denuntatorul din acest dosar, “a premeditat toata aceasta mascarada ca sa ne bage pe noi in fata”.

In timp ce procurorii spun in rechizitoriu ca asociatii lui Rusu i-ar fi cerut bani acestuia ca sa intervina pe lânga Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), CRAB, dar si pe lânga judecatori de la Curtea de Apel Bacau (si Rusu recunoaste in denunt ca le-a dat de trei ori bani, fiindu-i totusi pastrata calitatea de denuntator), Bociar vine cu o alta explicatie.



Toti banii primiti, 50.000 euro in trei transe, ar fi acoperit cheltuielile facute de firma ERG Termrom din Galati (intocmirea documentatiei de licitatiei, plata avocatilor si alte costuri legate de contestatie), pe care SC Amici si Conextrust s-au angajat sa le suporte.

“Pe 16 iunie 2014, când a fost flagrantul, eu nu trebuia sa fiu la Bacau. Am fost chemat de urgenta de Rusu Viorel. Când a fost flagrantul, Curtea de Apel se pronuntase cu privire la contestatie, mai precis in martie 2013”, arata Bociar. El sustine ca transele de bani date de Rusu le-a primit dupa ce s-a solutionat contestatia la CNSC si Curtea de Apel.

“Pentru aceste sume am insistat sa fac facturi si contract, dar Rusu a refuzat mereu, spunând ca nu are bani in firma si ca plateste de la el personal.”
Daniel Mihai Bociar

“Rusu incerca sa ma prinda in capcana”

Bociar a depus in instanta mai multe documente care ar atesta cheltuielile facute de ERG Termrom, sume pe care Rusu ar fi trebuit sa le returneze intr-o anumita proportie.

“In 16 ianuarie, la flagrant, eu nu trebuia sa primesc nicio suma de bani, chiar am fost mirat. Tinând cont ca Rusu mereu a refuzat facturile, am acceptat sa primesc banii in numerar si nu prin virament. Apoi, mi-am dat seama ca Rusu a premeditat toata aceasta mascarada ca sa ne bage pe noi in fata. In interceptarile convorbirilor se poate observa cum Rusu strecura cuvinte cu dublu inteles pentru a ma prinde in capcana.

Rusu m-a provocat cu niste intrebari tendentioase pentru a-si regla socotelile cu primarul Bacaului. Eu nu am spus niciodata ca am influenta asupra unor persoane si nu am lasat aceasta impresie.

Rusu, in denuntul mincinos facut impotriva mea si a colegului meu, a incercat sa se spele pe mâini in legatura cu niste probleme avute cu primarul. Pe Stavarache nu l-am cunoscut niciodata. Singurul care a pronuntat numele primarului a fost Rusu Viorel”, precizeaza Bociar.

Acuzatiile omului de afaceri ii vizeaza si pe procurorii DNA care i-ar fi propus un târg. “DNA mi-a propus sa ii facem flagrant lui Stavarache si astfel vom fi pusi in libertate. Rusu era pe hol la DNA si mi-a cerut si el sa merg la Stavarache sa-i dau banii si sa-i fac flagrant, altfel vom fi cu totii arestati. Nu s-a facut niciun flagrant pentru ca banii nu trebuiau sa ajunga la primar”, acuza Bociar.

“Sunt niste aberatii! Procesul nu se face prin ziare, instanta va hotari cine are dreptate. DNA nu a facut niciun târg. Exclus! Eu nu cunosc asa ceva.”
Viorel Rusu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri