29 martie 2024
SportDivizionara A CSSM Bacau porneste la drum sub comanda lui Bogdan Voica

Divizionara A CSSM Bacau porneste la drum sub comanda lui Bogdan Voica

Dupa ce Stiinta Municipal Dedeman Bacau a facut implozie si i s-a dat “cancel”, handbalul masculin bacauan apasa pe butonul “refresh”.

Un nou proiect, alta echipa, alta liga. Si un nou drum, care incepe luni, odata cu reunirea nou infiintatei CS Stiinta Municipal Bacau (CSSM), ce va evolua din toamna in Divizia A.

Echipa Primariei se va reuni la ora 10.30, la Sala Sporturilor si va efectua primul antrenament al verii jumatate de ora mai târziu, la Sala de Atletism. Sub comanda lui Bogdan Voica, antrenorul care si-a propus ca obiectiv promovarea in Liga Nationala la finalul sezonului 2015-2016, isi va incepe pregatirile un lot eterogen.



Un singur jucator a ramas din “garda veche” a Stiintei MD: portarul Raducu Tamas. Lui i se vor adauga Cotinghiu, Moisa si Lita si, posibil, Alin Câmpan. Fosta extrema stânga a Stiintei MD se afla in negocieri cu conducerea CSSM, nodul gordian constituindu-l durata contractului (clubul nu accepta decât acorduri pe minimum doua sezoane) si pretentiile financiare ale lui Câmpan.

Daca permanenta lui Alin Câmpan la Bacau nu este inca certa, in schimb, CSSM a parafat deja doua transferuri de Liga Nationala: centrul Florin Ciubotariu (ex Timisoara) si extrema Alexandru Juverdianu (Steaua).

Acestora li se vor adauga patru handbalisti veniti de la Centrul National de Excelenta: portarul Richard Freiwald, pivotul Gabriel Dumitru, interul stânga Robert Gal si interul dreapta Ionut Uruianu, dar si juniorii bacauani care s-au laureat vice-campioni nationali la finalul sezonului trecut..

“Nu ne vom opri aici cu transferurile. Cautam un inter dreapta si o extrema dreapta dar nu pentru ca nu i-am avea, ci pentru a intari concurenta pe aceste posturi”, a precizat managerul CSSM, Gabriel Armanu, care a parafat mai multe jocuri de pregatire pe durata verii.

Una dintre ultimele verificari inaintea sezonului care va incepe pe 6 septembrie, va fi Cupa Municipiului Bacau, din perioada 21-23 august si la care vor participa CSU Suceava, Olimpia Chisinau, CSM Focsani, Poli Iasi. De la reunirea de azi va lipsi portarul Bobeica, aflat in pregatiri cu lotul national de tineret pentru Mondialele din Brazilia.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri