20 aprilie 2024
ActualitateDistractie de 1 iunie si la Onesti

Distractie de 1 iunie si la Onesti

O impozanta scena, amplasata in Parcul Municipiului Onesti, a devenit, inca de la sfarsitul saptamânii trecute, punctul de atractie al onestenilor care au petrecut pâna ieri, 1 iunie, „Festivalul Verii”. Aceasta manifestare aduna an de an multimi de oameni dornici de distractie, care se pot bucura si de programe muzicale foarte atractive si nu numai atât.

Festivalul este organizat de un important om de afaceri din municipiul Onesti, care ne-a declarat: „Onestenii, impreuna cu locuitorii de pe Valea Trotusului au parte de un diversificat program artistic in cadrul «Festivalului Verii». Manifestarea este organizata si pentru sarbatorirea Zilei Internationale a Copilului, astfel ca programul artistic a vizat si animarea copiilor prin diverse spectacole adresate acestei vârste”.

In Parcul Municipal s-au aflat «papusi gigant», artisti pe picioroange, «statui vii», a fost si un spectacol de teatru de papusi, dans cu foc si animare cu clowni. Tot aici, a venit si renumitul magician Augustin, iar parintii copiilor s-au putut bucura si ei de prezenta a numerosi interpreti de muzica populara, a formatiilor de muzica usoara si a unor cunoscute tarafuri populare. Nici tinerii nu au fost uitati, ei fiind prezenti totdeauna pâna la finalul programelor artistice, plecând ultimii din frumosul parc onestean.



Astfel, ei s-au bucurat de distractie maxima, intâlnindu-se cu trupele Maxim, Gas Supply Band, Bandido si Potential (care este din municipiul Onesti). Organizatorul acestui eveniment s-a gândit si la „legaturile de sânge” cu fratii de peste Prut, din Basarabia, si a invitat la Onesti cel mai renumit ansamblu etnofolcloric – „Plaiesii din Chisinau”, un ansamblu format din 17 membri, ce a fost infiintat in urma cu peste 25 de ani, fiind condus de marele maestru Nicolae Gribincea.

Totodata, pe scena a urcat si interpretul Gheorghe Topa, artist emerit din Republica Moldova. „Festivalul Verii” este organizat cu sprijinul Primariei municipiului Onesti.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri