Directori in examen. Concurs pe repede inainte in scoli

34


Controverse, dileme, nemultumiri, dar si incuviintari. Ministerul Educatiei s-a decis, in sfârsit: va organiza concurs pentru functiile de directori si directori adjuncti in toate unitatile de invatamânt preuniversitar.

Un concurs asteptat de unii, respins de altii. Un concurs cu o metodologie destul de greoaie, cu obligatia indeplinirii unor conditii destul de stricte, cu un test grila sub forma unui examen national. O adevarata mobilizare de forte, care a incins spiritele.

„Am inceput scoala si am fost anuntati ca dam concurs. Asa. Brusc si deodata. Intr-o luna, e examen! Intr-o luna. E asa, ca si cum am pune lanturi de zapada la sanie si apoi ne-am mira de ce nu merge nici macar la vale. De ce? Pentru ca nu ofera sanse egale tuturor candidatilor, pentru ca e din scurt si pentru ca pare asa, un joc de-a soarecele si pisica. Ceva de genul… care pe care”, ne-a spus un director de scoala.

De ce? Pentru ca pot participa doar cei care au patalama de expert in managemet educational. Iar cei care nu o au, nu mai au când sa o obtina. De ce? Pentru ca sunt dascali care au luat in serios acest concurs si au ales concediul fara plata pentru a invata. Numai ca acestia sunt doar profesori la catedra, nu si manageri. Total necolegial!, striga cei in functie, numiti acum cu delegatie. Mai sunt si dintre cei care, dupa ce termina ora de la clasa, fug repede acasa, la invatat. Unde mai e limita atunci intre menirea de dascal si dorinta de a fi in frunte, pe fotoliul de sef?

Ce va fi in final? Pe la mijlocul lui decembrie, când se va pune capat acestui amalgam de situatii, când se va stinge zarva si se vor valida rezultatele concursului, cei care sunt acum in functie risca sa plece acasa. Fie pentru ca nu au luat examenul si nu mai au ce cauta pe aceasta functie, fie pentru ca altii le vor lua locul.

La mijloc de decembrie, la mijloc de an scolar! Toate, pentru un moft de a face un concurs… pe repede inainte, mai spun cei vizati. De ce acum? De ce nu in vacanta de vara sau… mai incolo, prin primavara? Ultimul concurs de acest gen a fost organizat in sistem in 2008.

Ar fi bun… mai altadata

 Directori in examen. Concurs pe repede inainte in scoli„Intrebat fiind ce cred, sincer, despre vestea acestui concurs de anvergura nationala, menit sa inscauneze pentru ani buni noii directori (cei mai buni dintre cei buni, vezi bine!) in fruntea scolilor strabune (din toate punctele de vedere!), m-am cam clatinat, fiind luat prin surprindere. Nu poti avea totdeauna cele mai bune raspunsuri la indemâna, mereu iti va lipsi intregul, perspectiva si, probabil, esentialul. Si, vorba bunului meu prieten Fanus Neagu, nu esti chiar atât de prost, incât sa spui ceea ce gândesti cu adevarat! …

Lasând gluma deoparte, afirm ca nu-mi permit (si nici nu ma intereseaza!) sa decriptez eu rostul resorturilor care sa motiveze o atare masura, profilata pe spectrul orizontului asteptarii de ani si ani, in buna traditie a prevederilor Legii invatamântului. Am o experienta in domeniu si o vârsta care nu-mi mai permit sa ma joc. Acum ne aflam la inceput de drum. «Problemele» vin cu duiumul si multe dintre ele au termen de rezolvare «ieri». «Sfârâie» calculatoarele, dârdâie mesele sub condeiul secretarelor, padurile seculare se transforma subit in hârtie A4, de nu ne mai ploua cu anii, zecile de amânati rataciti mai tot timpul pe cele meleaguri vest-europene devin, inevitabil, repetenti, din nou «situatii» carora chiar ca nu le mai faci fata! «Nenorocitul» de director (fara noroc, adica!) trebuie sa raspunda de cutremure, de incendii, de haznale, de tântarii Zika etc. Cu capul, ca de nu…

Zic si eu, ca omu’… Bun ar fi acest examen, insa… mai altadata! Acum chiar ca nu-i nimeni pregatit pentru asa ceva!”
prof. Dan Sandu, director al Scolii Gimnaziale Berzunti

Cine vrea postul trebuie sa stie ca nu va fi usor

 Directori in examen. Concurs pe repede inainte in scoli

„Perioada este un pic mai aglomerata, acum la inceput de an scolar, dar, oricum ar fi, pentru binele scolii românesti sunt necesare astfel de concursuri, astfel de numiri pe post. Si eu intentionez sa ma prezint la concurs, sa candidez pentru functia de director al Colegiului Tehnic «Petru Poni» din Onesti. Nu stiu inca daca am si contracandidati, dar ei sunt bineveniti.

Oricine doreste sa candideze poate sa o faca, iar noi, cei in functie cu delegatie, suntem obligati sa punem la dispozitie planul de dezvoltare institutionala a scolii, pe baza caruia un potential candidat poate sa-si faca oferta manageriala. Nu s-au mai organizat de mult concursuri pentru ocuparea unor astfel de posturi. Directorii erau numiti cu delegatie.

Dar, daca domnul ministru asa a hotarât, noi trebuie sa ne conformam. Insa, cine vrea postul trebuie sa stie din capul locului ca nu va fi usor. Postul presupune multa responsabilitate. Acum, e o perioada foarte aglomerata, dar cine isi doreste sa candideze va face efortul cerut. Trebuie sa ne pregatim serios, pentru ca testul-grila este o metodologie intreaga. Examenul este serios, cu camere de luat vederi, in fata unei comisii, cu reprezentanti ai Ministerului Educatiei.”

prof. Adrian Podaru, director al Colegiului Tehnic „Petru Poni” Onesti

Pentru cine vrea aceasta functie, sa mearga la concurs

 Directori in examen. Concurs pe repede inainte in scoli

„Eu unul nu ma duc la examen. Sunt cu delegatie pe post si nu ma intereseaza neaparat o stabilitate pe aceasta functie, pentru ca la noi lucrurile stau altfel.

Fiindca vorbim de un colegiu catolic infiintat de Episcopia Iasiului, el trebuie sa fie condus doar de o persoana care primeste si avizul Episcopiei. Insa mie daca mâine mi se cere o activitate in alta parte, ma duc intr-acolo, desi din 1994 fac numai asta.

Mi-au trecut mii de elevi prin colegiu, m-am identificat cu ei. Odata cu ei a plecat si o parte din sufletul meu, cu fiecare generatie care a trecut pe la noi. Dar stiti cum e, toti suntem folositori, nimeni nu-i necesar! Pentru cine vrea aceasta functie, sa mearga la concurs. Eu nu ma duc, pentru ca e amestecul acesta intre politic si administrativ incât nu mai stii daca a participa la un astfel de examen e cel mai bun lucru, nu stii la un moment dat cât este buna intentie si cât e interes.

Daca examenul este corect, totul e onorabil ca intentie. Insa in cazul nostru, al Colegiului National Catolic «Sf. Iosif» Bacau, vorbim de o scoala aparte, vocationala, si atunci e normal sa functionezi dupa anumite reguli. Aici, inclusiv profesorii au avizul Episcopiei de Iasi. Sincer, eu sunt impacat cu gândul ca pâna acum am facut bine ce am facut. S-a nimerit sa fiu eu cel care s-a ocupat de aceasta scoala si ma bucur de acest lucru.

Daca misiunea mea este sa fiu in continuare aici, inseamna ca asa trebuie sa fie.”

pr. Anton Saboanu, director al Colegiului National Catolic „Sf. Iosif” Bacau

Concurenta neloiala: concediul fara plata

 Directori in examen. Concurs pe repede inainte in scoli

„Noi, ca directori, trebuie sa ne facem treaba si de aceea, da, ma inscriu. Nu sunt de acord insa cu faptul ca unii colegi, nu neaparat directori, si-au luat concediu fara plata pentru a participa la acest concurs. Este un fel de concurenta neloiala, pentru ca ei au mai mult timp liber sa-si pregateasca dosarul, sa invete, fata de noi, ceilalti, care trebuie sa ne ducem la indeplinire si sarcinile de serviciu.

Ar trebui ca deja sa se sesizeze cineva in acest sens, Comisia de Etica, nu stiu, Sindicatul din Invatamânt sau cine e cel mai indicat si sa se ia masuri, sa nu fie de acord ca cei care sunt acum in concediu sa fie admisi in examen.

In alta ordine de idei, sunt de acord cu acest concurs. Avem foruri superioare care au decis asta, iar noi trebuie sa respectam deciziile si legislatia. E adevarat ca si timpul nostru se va comprima, aici poate ca este problema. Eu insa voi incerca sa invat, imi voi face temele noaptea, daca e nevoie, va fi greu, dar trebuie sa facem fata. Trebuie sa ne prezentam, asta e cel mai important. Eu trebuie sa-mi fac datoria sa particip la acest concurs. O nota de pe acum? (râde, n.r.) Daca as sti gradul de dificultate al itemilor pentru o autoevaluare, mi-ar fi mai usor. Dar ce sa spun, o sa fie clar o nota de trecere. De asta sunt sigur!”

prof. Calin Boamba, director al Colegiului National „Vasile Alecsandri” Bacau

Un pas spre normalitatea de care avem nevoie

 Directori in examen. Concurs pe repede inainte in scoli

„Ideea organizarii unui concurs national pentru ocuparea functiei de director în unitatile de învatamânt preuniversitar mi se pare o initiativa oportuna. Se pune astfel capat provizoratului din ultimii ani si se asigura stabilitatea si continuitatea, conditii esentiale pentru derularea unor proiecte pe termen mediu si lung, care sa vizeze dezvoltarea durabila a institutiei respective.

Exista însa si unele neajunsuri legate de sarcinile din fisa postului unui director si de bibliografia stufoasa si, uneori, irelevanta, daca o raportam la timpul scurt de pregatire, dar si la utilitatea ei. Memorarea unor legi, ordonante, regulamente sau metodologii nu mi se pare principala calitate pe care ar trebui sa o îndeplineasca un manager, în conditiile în care, în era Internetului, ai în permanenta acces la asemenea informatii, pe care le poti consulta când ai nevoie. În loc sa simplifice lucrurile, metodologia le complica uneori…

De altfel, si încarcarea pe platforma a documentelor solicitate va pune la încercare rabdarea candidatilor, nefiind relevanta pentru ceea ce înseamna un director, care, în opinia mea, ar trebui sa fie un om implicat în problemele scolii, un om cu viziune, care sa lucreze, alaturi de cadrele didactice, de copiii si parintii lor si de întreaga comunitate pentru a asigura un act educational de calitate. Sunt lucruri mai importante pe care le-ar putea face un director.

Obiectivele din programul managerial ar trebuie sa se cuantifice nu în dosare, comisii si comitii, planuri sau rapoarte, ci în numarul de elevi si calitatea acestora, în rezultatele la examenele nationale si la olimpiadele scolare, în calitatea resursei umane, în oferta educationala, în proiectele nationale si internationale, în gradul de multumire al parintilor fata de serviciile oferite, în siguranta în scoala, în activitatile extracurriculare etc.

Cât priveste ideea de a implica în comisiile de concurs cadre didactice din scoala, reprezentati ai administratiei publice locale si parinti, în calitate de observatori, ea este salutara întrucât responsabilizeaza, în sfârsit, toti factorii implicati în procesul educational. Ceea ce înseamna un pas spre normalitatea la care speram cu totii.

Un concurs este absolut necesar, repet, dar unul transparent, debirocratizat, care sa puna, în sfârsit, în prim-plan, nevoile reale ale scolii. Ramâne, asadar, întrebarea ce dorim cu adevarat? Un manager competent, capabil sa implementeze proiecte pentru scoala si comunitate, sau un memorator de alineate, paragrafe si capitole de lege, care sa se acopere de hârtii?”

prof. Iulia Jicu, director al Scolii Gimnaziale Nr. 10 Bacau

O platforma online, care sigur se va bloca

 Directori in examen. Concurs pe repede inainte in scoli

„E prea mult de munca acum. E cea mai aglomerata perioada pentru un director, iar un astfel de concurs ne-ar da total peste cap activitatea. Ideea in sine e buna, dar nu o sa avem timp sa invatam, sa ne pregatim. Eu nici nu am timp când sa-mi adun toate actele de dosar, ca inscrierea deja a inceput. E o platforma online, care sigur se va bloca, la fel cum s-a intâmplat si cu alte ocazii.

Deci, vorbesc din experienta pentru ca am mai lucrat pe astfel de proiecte si pe alte aplicatii. Apoi, documentatia e stufoasa, timpul e foarte scurt. Poate sa fie bine, poate sa fie rau, nu stiu ce sa zic. Poate o sa fac un efort noaptea sa stau sa ma inscriu, sa-mi scanez toate actele, insa de invatat nu o sa am timp, asta e clar. O sa ma prezint cu ceea ce stiu deja, asta daca ma decid sa particip la concurs. Insa nu o sa imi iau niciodata concediu ca sa pot sa ma prezint la examen pentru functia de director.

Asta ma deranjeaza, ca e facut totul prea din scurt. A fost toata vara la mijloc, nimeni nu a zis nimic si acum suntem anuntati ca intr-o luna dam examen. Depinde foarte mult si de modul cum va fi organizat acest test, sa fie corect si sa se termine pentru totdeauna discutiile ca aceste numiri de directori sunt politizate.

Eu, de exemplu, toata lumea stie, nu sunt membru in niciun partid. Sunt aici, pentru ca mi-am facut treaba. Imi pare bine ca se organizeaza acest concurs, numai ca trebuia gândit altfel.”

prof. Mariana Umbrarescu, director al Scolii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Bacau

Ne intoarcem in studentie. Dar era bine!

 Directori in examen. Concurs pe repede inainte in scoli

„Da. Eu categoric, particip. M-am mai inscris si la concursul de inspector scolar general, stiu ce inseamna un astfel de concurs, de aceea m-am si decis atât de repede sa candidez, pentru ca la modul cum e organizat, mie mi se pare ca se vrea transparenta totala. Asta mi-a dat incredere si chiar ma bucur ca lucrurile par ca incep sa intre in normal.

Dupa parerea mea, este un concurs care trebuia organizat mai de mult. Ultimele astfel de examene au fost in 2008. E adevarat, timpul este prea scurt, iti trebuie macar o saptamâna numai sa-ti pregatesti dosarul, care si acesta se puncteaza, apoi mai ai si de invatat, mai ai de facut planul managerial. Bibliografia e rezonabila, timp sa avem, aici e problema. Poate ca e timp, dar e inghesuit. Când mai invatam?

Pai, ne intoarcem in studentie. Vom invata noaptea, când avem timp, exact ca atunci când eram tineri. Ne intoarcem in studentie, ca bine mai era! Asa ca poate cu o astfel de stare, vom reusi si cu acest examen.”

prof. Ovidiu Relu Cojocaru, director al Colegiului Economic „Ion Ghica” Bacau

Sa mergi acolo unde te regasesti

 Directori in examen. Concurs pe repede inainte in scoli„Trebuie sa candidam, sa mergem. Eu reprezint invatamântul special, care este ceva mai aparte decât invatamântul de masa. Dar ma voi inscrie la concurs, nu am alta alternativa. Lucrez in invatamântul special de 32 de ani. Practic, doar asa exist. Ma identific cu acesti copii de care avem grija, aici ma regasesc. De când am intrat in sistem, nu am mai plecat. Asta imi place sa fac, asa ca nu ma opresc aici. Avem alte regulamente de functionare, beneficiem de planuri cadru diferite, programe scolare diferite, facem si recuperare educationala.

Sunt colegi care si-au luat concediu sa invete, noi nu ne permitem acest lucru. Copiii sunt prioritatea noastra. Sunt multe de rezolvat, trebuie sa fim foarte atenti in toate. Invatam, dupa programul de lucru. Noaptea, nu stiu. Ma intorc in anii de liceu, când invatam seara. Acum, toata lumea se intreaba daca este si timp sa inveti tot. Nu stiu ce sa spun. Eu particip, sper sa asimilez cât mai mult, cred ca si experienta isi va spune cuvântul, poate ajuta. Nu putem contesta insa Legea Educatiei, ceea ce spune si ministerul de resort.

Poate ca acum, cu invatatul acesta, vom intra mai mult in detaliile metodologiei, regulamentelor, in toata tema generala. Mai sunt probabil colegi care vor spune ca e bine oriunde, la orice scoala sau liceu. Eu zic ca e bine sa te duci acolo unde te regasesti. Si acolo unde poti face ceva, unde sa te dedici in ceea ce faci. Deci, da, voi candida, voi invata, sunt de acord cu aceste concursuri.”

prof. Teddi Constantin Acsente, director al Centrului Scolar de Educatie Incluziva nr. 2 Comanesti

Nu toti participa

 Directori in examen. Concurs pe repede inainte in scoli

„Nu sunt decis sa particip. Nu ma ingrijoreaza concurenta sau altceva, numai ca acum nu cred ca e cea mai buna solutie pentru mine. E bine ca se organizeaza, pentru continuitatea activitatii manageriale in scoli, e normal sa fie asa, sa poti sa iti duci pâna la capat proiectele, sa ai când sa-ti pui in aplicare ideile, dar eu, repet, nu sunt inca hotarât.”
prof. Catalin Gargaun, director al Colegiului „Henri Coanda” Bacau

Orice concurs îti ofera doua sanse daca te înscrii!

Motto: „La nimic nu foloseste stiinta daca nu se transforma în constiinta.” – Carlo Dossi, nuvelist italian

Un om al zilelor noastre nu poate spune ca traieste din amintiri! Dar experientele acumulate te ajuta sa realizezi când o noua provocare îti tulbura activitatea profesionala si fara sa vrei te raportezi la ultima experienta personala de acest gen. Noua procedura a ministerului de înscriere la acest concurs este mai complicata, decât ar presupune depunerea dosarelor la centrul hotarât pentru organizarea si desfasurarea concursului.

 Directori in examen. Concurs pe repede inainte in scoli

Am înteles si avantajele! Dar… de ce sa te apuci mai întâi? Sa cauti bibliografia, sa scanezi documentele…sau sa revizuiesti Planul de Dezvoltare Institutionala ca la început de an scolar? Sau sa lupti pentru sustinerea unui elev cu CES (cerinte educative speciale, n.r.) ca sa poata frecventa liceul desi nu se poate deplasa, nu poate depune dosar pentru învatamânt la domiciliu… si care a pierdut deja un an scolar din motive de sanatate…

„Schimbarea este singurul lucru neschimbator”.
(Arthur Schopenhauer)

Schimbarea este într-adevar greu de «digerat», dar cea care vine la scurt timp dupa începutul de an scolar e de-a dreptul bulversanta. Nu îmi place sa critic! Presiunea este, însa, foarte mare… Pot spune doar atât, ca desi eram un debutant în functia de director în 2008, mi-a fost mai usor sa organizez activitatile de început de an atunci decât acum, în al noualea an de management, din cauza numeroaselor modificari aduse în legislatia din domeniul educational care nu acorda atentia si respectul cuvenit oamenilor pe care ministerul de resort i-a etichetat drept cadre didactice.

Azi pot spune ca, desi suntem deja in plina înscriere la acest concurs, nu stiu daca am sa pot îndeplini toate conditiile sau sa ma încadrez în timpul scurt alocat înscrierii si mai ales daca pot aloca atentia cuvenita pentru studierea ultimelor trei titluri din bibliografie, titluri care nu se gasesc usor si nu se lectureaza doar pe diagonala …având în vedere testul scris /grila dat online.

„Dreptatea poate sa ne avertizeze asupra ceea ce este bine sa evitam; însa doar inima ne spune ceea ce este mai potrivit sa facem”. (Joseph Joubert)

Oricum e clar, orice concurs îti ofera doua sanse daca te înscrii! Daca nu … ai pierdut din start!
prof. Constantina Hulea, director al Colegiului „Mihai Eminescu”

O idee pozitiva transformata intr-un proces neclar

 Directori in examen. Concurs pe repede inainte in scoli„Este necesara asigurarea unui cadru stabil in managementul educational, durabilitate si consecventa in actiunile manageriale. Asa cum orice cadru didactic, pentru a deveni titular in invatamânt, sustine un examen-concurs, in acelasi mod trebuie sa se procedeze si pentru ocuparea functiei de director si director adjunct.

Pe de alta parte, momentul ales este inoportun. In aceasta perioada, de inceput de an scolar, cadrele didactice sunt ocupate cu realizarea planificarilor calendaristice a disciplinelor pe care le predau, cu organizarea colectivelor de elevi, a comisiilor metodice din scoala, a sedintelor cu parintii, completarea cataloagelor, prelucrarea in regim de urgenta a noilor ordine, reglementari dispuse de Ministerul Educatiei (spre exemplu, Statutul elevului).

Mai mult decât atât, directorii in functie, numiti cu data de 1 septembrie 2016, se confrunta cu numeroase probleme administrative, financiare, care necesita alocarea unui timp si a unor resurse energetice individuale considerabile. Timpul de pregatire pentru acest examen este insuficient. Vor fi afectate persoane incadrate la plata cu ora sau pe suplinire / detasare, la mijlocul anului scolar. Ar fi trebuit ca acest concurs sa fie organizat vara, in timpul vacantei scolare, iar câstigatorii concursului sa isi inceapa mandatul cu 1 septembrie.

Directorii in functie au si familii, si viata personala, dar nu in acest timp, cât trebuie sa gestioneze inceputul de an scolar. Timpul este foarte scurt pentru pregatirea acestui examen, cu tot ceea ce presupune fiecare etapa. Din pacate, aceasta graba transforma o idee pozitiva si benefica pentru sistemul de invatamânt intr-un proces neclar, galopant si care va aduce schimbari si haos, atât pe plan individual, cât si in viata comunitatii scolare.”

prof. dr. Nicoleta Zarnescu, director adjunct al Scolii Gimnaziale „Mihai Dragan” Bacau

Concursul pentru ocuparea functiilor de directori si directori adjuncti in scoli si licee va incepe pe 12 octombrie, cu un examen national. Va urma apoi evaluarea dosarului, dar si proba interviului. Rezultatele finale vor fi cunoscute abia pe 9 decembrie, iar validarea acestora va fi abia pe 16 decembrie. Ce va fi dupa? Probabil va incepe o noua zarva… Sau nu!

Roxana Neagu
Gheorghe Baltatescu



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

34 COMENTARII

  1. Va fi distractiv de urmarit acest examen. Depolitizarea scolii este un pas urias si obligatoriu. Orice post trebuie ocupat prin concurs. Vor fi multe note de toata jena care vor apartine lichelelor numite politic. Vor fi multe cazuri gen Gabriel Stan…
    Este plin de astfel de lichele care ocupa astfel de functii in scoli, plin. Interesul lor este sa ciupeasca, sa primeasca, adica sa fure. Apropos, daca va fi luata la puricat averea acestor lichele s_ar putea sa aveti mari surpriza.
    Afara cu lichelismul politic din scoala.

    • Măi prostănacule, cu ce crezi tu că e mai bun un profesor neafiliat politic , gen tehnocrat decât unul aparținând unui partid şi care are experiență ìn management ? Nu vezi că eşti prost ? Ce, partidele nu au oameni competenți ? În schimb ,tu nu ai nici o circumvoluțiune.

    • Atât știți unii: să comentați, să așteptați rezultate, să urmăriți greșelile altora. Tu ce realizări importante ai pe management? Chiar nu vă este rușine! Habar nu aveți despre ce vorbiți. Te așteptam cu drag la concurs. Știi metodologia???

  2. „„Am inceput scoala si am fost anuntati ca dam concurs. Asa. Brusc si deodata. Intr-o luna, e examen! Intr-o luna……”ne-a spus un director de scoala.” Pregatiti nu au fost niciodata majoritatea directorilor. Niciodata. Asa declaratie, asa director. Asa declaratie, asa scoala/liceu. Niciodata nu a fost pregatit pentru inceperea scolii. Vrem normalitate in invatamantul romanesc, vrem drectori capabili sa conduca o institutie. De ce nu se vrea examen?

  3. Gabriel Stan este doar un exemplu de personaj tinut pe criterii politice. Nota de la examen a fost umilitoare.
    Daca ar fi sa supunem la examen pe toti directorii care sunt in acest moment in functii, tare ma tem ca am avea note catastrofale.

    Pai cum sa existe rezultate intr_un sistem asa de mucegait in care concurenta nu primeaza ci doar spatele politic si smecheria????

    Depolitizati invatamantul urgent, scoateti afara tot ce inseaman intruziune politica in scoli.

  4. Gabi Stan e din nou director, dar la alta structura! Sotcan si PSD-ul sa traiascs! Se saturase Ambasada SUA, dar si cea a Israelului de un asa oportunist! Gabi, nu te mai ocupi de Holocaust? Tu si cu PSD-ul ati fost un Holocaust pt invatamantul din Bacau! Sotcan distruge scolile si este nazista din Bacau! La Tg. Ocna se poarta sa se dea titluri de onoare legionarilor!

  5. Daca nu sunteti pregatiti pentru concursul de directori,ce cautati acolo deja, in acele scaune?
    Nu ar trebui sa puneti problema altfel, si anume ca nu sunteti pregatiti sa fiti de fapt directori,cu sau fara concurs?

  6. De ce Berza este anchetata pt abuz in serviciu si alti directori nu? La un liceu din Onesti este o eleva care nu are clasa a II-a promovata. Madam Sotcan stie, dar nu are curajul sa i cerceteze pe directorii vinovati! De ce? Faptele nu se prescriu! ISJ-ul stie!!!

  7. In toate scolile sunt angajate rude, dar la Ferdinand e ceva special! Fosta directoare a deranjat-o pe Sotcan si echipa PSD, iar ea trebuie distrusa pt a veni sotia unui PSD-ist. Pe ce loc va fi Sotcan? Ole, ole prostii voteaza PSD/ALDE!

  8. MMM foarte bine ai pus problema. Daca actualii directori numiti in functie de catre PSD nu sunt pregatiti pentru concurs, sunt pregatiti pentru conducerea scolilor??? Asta este problema, au fost numiti directori „incompetenti”, „nepregatiti”, cu dosare penale, care nu au nici o treaba cu invatamantul. Le este teama de un concurs, stiu care le este „adevarata valoare”.

  9. Daca se va tine concursul de directori, si actualii directori numiti in functie de SOTCAN nu v-a lua/promova acest concurs, cred ca trebuie ceruta „DEMISIA” inspectorului scolar general Sotcan, ce ziceti??? Inseamna ca, doamna Sotcan a facut numiri in functia de directori de scoli, strict pe criterii „politice”, fara sa o mai intereseze calitatea invatamantului. Parinti, elevi, profesori, personal nedidactic, va place cum arata invatamantul bacauan?????

  10. JOS, JOSSS…SSS DE TOT CU ACEASTA SOTCAN, CARE DOAR DISTRUGE PE UNDE TRECE.
    SAU DACA VREA SA RAMANA SA DEA SI EA SI ADJUNCTII EXAMENE DE ADMITERE PE POSTURI SCOASE LA CONCURS NU PE NUMIRI POLITICE SI SIMPATII.
    E O PARVENITA DIN TG,.OCNA, CARE A UITAT DE UNDE A PLECAT, CA DEALTFEL TOTI PE CARE I-A ,,TINUT IN BRATE”.

    • Dar Ababei,Cojocaru,Iorga…cand moseau invatamantul,tu unde erai sa strigi JOS,JOSSS…Ce au castigat elevii,ce schimbare in bine a coplesit invatamantul bacauan???? PARVENITILOR alora nu le-a reamintit nimeni ca SUNT PARVENITI TINUTI IN BRATE !! Tu unul iti faceai pregatirea universitara la PNL sau PDL ??? Pe astia chiar ,sa-l citez, partial, pe Moromete Ole, ole Prostii voteaza PNL/PDL!!!

  11. Toti se plang ca nu au timp sa invete…ideea unui concurs se vehiculeaza, insa, de jumatata de an. Legislatia, oricum, trebuia cunoscuta, domnilor actuali directori! Ati stat in functie fara sa o cunoasteti?! si sa va mai intreb ceva..Cand ati fost numiti cu delegatie ati fost numiti in maximum o saptamana si ati acceptat..atunci, nu ati avut nevoie de pregatire? La usile inspectoratului ati tot stat o luna de zile (august) cu rabdare si teama…

    • Ați fost director? Știți ce înseamnă? Nu prea cred acest lucru. Poate cu statul la coadă vă pricepeți dumneavoastră, deoarece aveți timp liber. Toți comentatorii și cârcotașii generalizați un caz știut sau auzit. Uitați-vă în grădina voastră și arătați ce capabili sunteți, nu prin a presupune, a ataca si a vorbi aiurea.

  12. sa se dea examen, iar desemnarile sa fie apolitice. cei care merita, nu au probleme cu data examenului, doar ceilalti care au fost pusi politic. si tot supravegheate cu camere de luat vederi ca la elevi. nu pentru unii muma si pentru altii ciuma.

  13. Citesc toate comentariile si incepe sa imi pare rau ca m-am intors in tara asta! Sa ne intelegem, am lucrat intr-o universitate de top a Europei si m-am intors sa fac ceva pentru urmatoarele generatii. Pentru cine? O tara care nu face decat sa comenteze si sa urle ca nu e bine. Unde e acesta un examen corect? Hai sa schimbam metodologia de bac a copilului tau, cu o luna inainte, sa mai bagam o materie. Daca a promovat anii de liceu, trebuie sa stie. Apoi, sa il tinem pe copilul tau la scoala, ocupat cu alte activitati, de dimineata pana seara. In acest timp, altii sa stea acasa, sa aiba timp sa invete. Ia spune-mi romanule, e corect acum? Un examen trebuie sa ofere egalitate de sanse. Dar voi nu stiti ce e asta, egalitatea in Romania inseamna sa imi convina mie, nu si tie! Ne meritam soarta! P.S. Nu am absolut nimic de castigat, nu mai lucrez in invatamant de cand m-am intors in Romania.

    • Citat:”O tara care nu face decat sa comenteze si sa urle ca nu e bine.”

      Comentariu:Pai se urla fiindca nu mai putem de bine,tovarasa profesoara!In loc sa fim aplaudaci,noi ne ocupam cu urlatul la luna,la stele si la ce mai vor muschii nostri.
      Eu zic sa va intoarceti de unde ati venit incercand sa intelegeti ca scoala romaneasca e intesata de directori spagari,corupti si avari(crocodili,daca vreti).Au impresia ca scolile sunt mosiile lor, lasate mostenire din mosi-stramosi iar profesorii-subalterni sunt slujitori in casa mereu dispusi in a fi umiliti,jigniti sau dati afara pe usa cand vor muschii acestor directori cu sange albastru.
      Daca ati plecat din invatamant,chiar nu mai vad vreun motiv sa va faceti sange rau!Stiti ca spitalele au gandaci si sobolani la noi,aici,in Ro si asta va mai trebuie!Sa mai intrati si in spital din cauza comentariilor lui X sau Y de pe net.
      Romania actuala e o corabie in deriva serioasa.Daca acceptati acest mare adevar,va puteti adapta cu usurinta la nivelul de trai de aici.

  14. Se vede ca nu ati condus niciodata nici macar o caruta la maniera in care ganditi. Vreti examen asa doar de diversitate voi care probabil nu v-ati asumat responsabilitatea de a raspunde probabil nici de propriul copil daramite sa conduceti o scoala cu 500 de elevi ,40 profesori….Se pare ca toti stiti ce trebuie facut de asta am progresat asa de mult…inapoi.Examenul scris propus de metodologie e floare la ureche pentru cei care au mintea odihnita si nu trebuie sa raspunda provocarilor dintr-o scoala zi de zi. Colegii mei beneficiaza de 62 de zile de concediu anual. Eu am avut 30 de zile de concediu …in 5 ani…merita sa candidezi!

  15. Cine se plange sa plece.Munca in invatamant cere pasiune si daruire.Daca o faci pt bani mai bine pleaca in alta parte.Ca director te consideri putin supraom si asta iti gadila orgoliul.Oare de ce se plang cand functia ii satisface enorm .Nimeni nu i obligat sa fie diretor.Permanent este cineva la panda care asteapta sa prinda functia.

  16. Felicitari celor care au facut posibil acest concurs dupa 10-15 ani ,cum domnii directori au toate cursurile facute,toate studiile si masterul facut ,numai cei in functie au avutu posibilitatea sa participe din personalul unitatilor .Cei inteligenti au trecut acest test cu usurinta .Nu trebuie degrevate aceste functii sa mearga unde sunt pregatiti ,la clasa,grupa ,pentru a educa ,a invata si sa fie schimbati in fiecare an. Dupa ce sunt postati pe firme ei fac salarizarea care nu stiu cu ce sa mananca,ei fac lucrari la unitati,ei fac angajari,ei se pricep in toate domeniile de parca sunt firme private ale lor.

  17. Acest concurs poate fi contestat de directorii cu diplome si studii trase la xerox,daca elevii de clasa a doua au raspuns la aceste intrebari,ei nu sunt obisnuiti dupa 10-20 de conducere , decat sa supravegheze examene elevilor.Avem o tara de directori dupa ce au fost distruse centrele bugetare,de aceea acum nici la o unitate nu sunt bani de salarii suficienti.

LĂSAȚI UN MESAJ