20 aprilie 2024
EconomieDin toamnă, mai multe roşii româneşti, pe tarabe

Din toamnă, mai multe roşii româneşti, pe tarabe

– zeci de producători de tomate din judeţ vor primi subvenţii de 3.000 de euro pe an – ei vor trebui să producă fiecare peste 2 tone de roşii în cel puţin 1.000 mp de sere – marfa trebuie să ajungă, cu acte, în pieţe

Debut în forţă în programul de acordare a ajutorului guvernamental de minimis pentru culturile de roşii din sere şi solarii. Astfel, la o lună de la demararea programului, circa 30 de legumicultori din tot judeţul au depus cereri la Direcţia pentru Agricultură a Judeţului (DAJ) Bacău în vederea primirii ajutoarelor de minimis.

De altfel, potrivit Ministerului Agriculturii, după 10 zile de la intrarea în vigoare a Programului de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, în toată ţara, au fost primite aproape 1.100 de cereri de înscriere în program, Solicitările au venit de la producători din 35 de judeţe, cele mai multe fiind din Giurgiu, Olt, Dolj, Prahova, Galaţi, Mehedinţi şi Buzău.



Reamintim că, potrivit unei ordonanţe de Guvern adoptată la începutul acestui an, fiecare legumicultor care are cel puţin 1.000 mp de solarii cultivate cu roşii va putea beneficia de un ajutor de 3.000 de euro (13.481,4 lei/beneficiar/an).

Pentru a primi aceste subvenţii, fermierii trebuie să producă minimum două tone de roşii în perioadele ianuarie – mai şi noiembrie – 20 decembrie. Se doreşte, astfel, sprijinirea, în următorii opt ani, a producătorilor locali de roşii, în scopul suplinirii deficitului de ofertă autohtonă, în perioada ianuarie-mai şi noiembrie-decembrie, când lipsa roşiilor româneşti din magazine duce la importuri masive ale acestor legume.

„Avem cereri primite de la fermieri din mai multe localităţi, dar mai ales din zonele cu tradiţie în legumicultură, cum ar fi Pânceşti, Dieneţ etc. Toţi solicitanţii au depus cereri pentru a primi ajutorul de la stat din toamnă, întrucât este prea târziu pentru a beneficia de subvenţii în această primăvară. Oricum, acţiunea de strângere de cereri continuă, concomitent cu informarea tuturor producătorilor agricoli din judeţ, până acoperim toate cele peste 90 de localităţi”.

– Vasile Aichimoaie, directorul DAJ Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri