Absolvenţii Literelor nu s-au aflat departe de tabloul înfăţişat de cei de la P.I.P.P. Osatura lucrării de licenţă era aceeaşi: Chestionarul folcloric şi etnografic general, elaborat de Institutul de Filologie Română „A. Philippide“ din cadrul filialei Iaşi a Academiei Române, a fost suportul propriu-zis al investigaţiei ştiinţifice, iar ţinta geografică era comună. Două aspirante la statutul de licenţiat au preferat localităţile But(u)caru, din comuna băcăuană Berzunţi, şi respectiv Oituz, din judeţul Constanţa. Studiul/prospectul de antropologie culturală a avut în vedere specificul din aceste aşezări cu populaţie preponderent romano-catolică.
„Ceea ce mi-a stârnit interesul pentru o căutare mai aprofundată în inima Berzunţiului a fost o anchetă dialectală făcută în anul al II-lea de facultate“, mărturiseşte Oana-Mihaela Bucuroaia în „Argument“. Cu ajutorul unei metodologii aplicate – continuă actuala licenţiată în Filologie –, am încercat să surprind întotdeauna ceva nemaivăzut ori nemaiauzit şi să aduc în prim-plan ceea ce îi caracterizează pe aceşti oameni: vrednicia“. Cei 16 informatori (între care şi Dan Sandu, poet şi profesor de română) i-au oferit date concrete despre credinţe, superstiţii, tradiţii proprii acestui loc, inclusiv folclor literar, dar şi o ambiţie: „Îmi doresc nespus de mult ca această anchetă să nu fie ultima, deoarece mai sunt foarte multe lucruri de aflat“ (din „Concluzii“-le lucrării).
O privire comparativă între două comunităţi izolate geografic a realizat Diana-Elena Focşa. În 2013, a păşit prima oară în satul Oituz, comuna Lumina, judeţul Constanţa, pentru a cunoaşte eventualele transformări petrecute în viaţa ceangăilor din Luizi-Călugăra, care în anii ’20 s-au stabilit în Dobrogea. Ca răsplată pentru eroismul arătat în Primul Război Mondial, câteva familii de romano-catolici de lângă Bacău au primit pământ în vasta câmpie, convieţuind şi azi cu alte etnii decât românii: tătari, aromâni, germani, turci etc. „Locuitorii din Luizi-Călugăra nu au adus cu ei doar strictul necesar pentru începerea unei noi vieţi, ci şi limba, obiceiurile, religia“, precizează în „Argument“ absolventa de Bacău. Acestea au fost obiectivele cercetării efectuate la faţa locului (Diana a stat o săptămână încheiată între oituzenii din Dobrogea), încercând răspunsuri la măcar două întrebări: „Pluralitatea culturală este un fapt benefic? Ce au mai păstrat localnicii din zestrea moldovenească?“
Tot un studiu bilateral a realizat Luminiţa Sonic, originară din Basarabia. Interesul ei au fost două sate gemene: Pogăneştiul din comuna Stănileşti, judeţul Vaslui şi, respectiv, Pogăneştiul din raionul Hânceşti, Republica Moldova, aflate de o parte şi de alta a Prutului. Cu asiduitate şi bună bază documentară dată de monografia lui Ştefan Plugaru din 2007, pe de o parte, şi de mărturiile celor 36 de informatori, pe de altă parte, candidata a dat la iveală o lucrare impresionantă, demonstrând că „în cele două sate Pogăneşti locuiesc aceiaşi oameni ca şi acum două sute de ani“. Dovadă sunt înregistrările audio şi video de pe teren (16 DVD-uri). (Despre But(u)caru şi Oituz mărturisesc alte CD-uri şi DVD-uri, alături de fotografii şi texte-document.)
Alte două colege de peste Prut, Mihaela Matei şi Mariana Puşcaş, au cercetat „Ludicul în jocurile populare româneşti“, respectiv lirica lui Dumitru Matcovschi, demonstrând că spiritualitatea românească de ieri şi de azi are încă numeroase oferte ştiinţifice.
