19 aprilie 2024
SportDin nou Aur pentru Adamas

Din nou Aur pentru Adamas

Linia foarte bună a rezultatelor de excepție înregistrată de sportivii Clubului de Dans Sportiv Adamas Bacău a continuat și weekendul trecut, când, perechea formată din Mateo Ipate și Sonia Stelea a evoluat la Alba Iulia la „Cupa Cetății”, un eveniment organizat de Clubul „Top Dance 2007” din localitate și Federația Română de Dans Sportiv.

Mateo și Sonia au concurat în competiția de Open Standard categorie de vârstă 14-15 ani, acolo unde au reușit să se încununeze cu titlul de „campioni” trecându-și în cont medaliile de aur și cupele aferente.

Cei doi sportivi sunt pregătiți de antrenorii Romeo Tanasă, Camelia Tanasă și Cristi Sava. Dansul sportiv românesc ia o pauză de două săptămâni pentru sărbătorile pascale, dar sportivii de la Adamas nu se odihnesc pentru că se pregătesc pentru concursul internațional „Bacău Dance Open” ce va avea loc la sfârșitul lui aprilie la Centrul de Afaceri și Expoziții, un concurs în premieră pentru Bacău și pentru partea de Est a României.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri