29 martie 2024
ActualitateDialog între generații, arte, meserii, tradiții și credință

Dialog între generații, arte, meserii, tradiții și credință

-Școala Gimnazială “Grigore Tabacaru” Hemeiuș a implicat întreaga comunitate în derularea programului “Școala altfel”

Este universal acceptat faptul că învățarea nu se mai limitează la ceea ce se întâmplă între zidurile școlii. De aceea, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale “Grigore Tabacaru” Hemeiuș și-au dorit să implice atât comunitatea locală cât și părinții în activitățile derulate în cadrul “Săptămânii altfel”. Activitățile desfășurate cu acest prilej s-au concretizat în organizarea de ateliere de gătit, de educație pentru sănătate (derulată în parteneriat cu SOS Satele Copiilor Hemeiuș), vizionări clasice după povestirile lui Creangă sau filme de dezvoltare personal. Acestea au fost folosite ca strategie pentru a ajunge la “educație pentru transformare”, educație de care tinerii au atât de multă nevoie.

“Aventura cunoașterii a avut ca punct culminant excursia spre Iași. Prima oprire a fost la Catedrala Arhiepiscopală “Sf. Cuv. Parascheva” de la Roman, unde grupul cu cei 60 de elevi, părinți și profesori a fost întâmpinat de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, care i-a binecuvantat și le-a adresat acestora un cuvânt părintesc. De asemenea, tinerii au vizitat atelierul de croitorie “Cămașa lui Hristos” și fabrica de lumânări “Sf. Fotini”, având astfel prilejul să afle câteva din tainele cusutului și al modelării cu ceară”, declară Andreea Laslău, profesor documentarist la Școala Gimnazială “Grigore Tabacaru” Hemeiuș.



Călătoria le-a purtat pașii tinerilor în fermecatorul Iași, unde s-au delectat cu frumusețile naturii la Grădina Botanică și au retrăit amintirile lui Ion Creangă la Bojdeuca acestuia.

“Aceste zile au fost un dialog între generații, arte, meserii, tradiții și credință, elemente absolut necesare în creșterea și dezvoltarea sănătoasă a copiilor noștri și o dovadă a faptului că educația de calitate este posibilă și la sat, atunci când se desfășoară prin implicarea părinților, a cadrelor didactice și a comunității locale”, declară Andreea Laslău, profesor documentarist la Școala Gimnazială “Grigore Tabacaru” Hemeiuș.

Aventura cunoașterii s-a încheiat la Mitropolie și Palatul Culturii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri