DESTEPTAREA – de la numarul 1, la 7500

2


O intâlnire emotionanta a avut loc la Biblioteca Judeteana “Costache Strudza”, din initiativa managerului Anca Sion, la care au fost invitati fosti si actuali jurnalisti ai cotidianului Desteptarea, de la cei care au scris si tiparit prima editie, in 22 decembrie 1989 si cei care si-au pus semnatura pe editia 7.500, un record absolut pentru presa din România.

Au participat si au vorbit despre inceputurile ziarului, greutatile, pericolele si satisfactiile celor care au avut curajul, ca in acele zile de mare tensiune, de incertitudini si sperante, Constantin Calin, un om, un gazetar de mare forta, a carui etica profesionala si-a pus amprenta asupra unei lungi perioade din viata Desteptarii, Eugen Verman, ale carui amintiri au intregit atmosfera din redactie, bucuria unor oameni care au reusit, prin scrisul, atitudinea si dragostea fata de aceasta meserie, sa-l faca cel mai bun, cel mai citit ziar din Bacau, cu tiraje care par acum de domeniul fantasticului – 150.000, 100.000, 80.000 de exemplare pe editie.

Si mai tinerii pe atunci Stefan Radu, Gheorghe Baltatescu, Stefan Olteanu au rememorat si au adus in fata asistentei câteva atu-uri ale longevitatii celui mai iubit ziar din Bacau: forta echipei, profesionalismul, daruirea si, uneori, sacrificiul celor care si-au ales meseria de comunicator, astfel ca, in scurt timp, ziarul a devenit o scoala de presa.

A fost alaturi de ziaristii de atunci si de cei de acum si prefectul judetului, Dorian Pocovnicu, fost ziarist la Desteptarea: “Ma mândresc ca am avut privilegiul de lucra cu asemenea oameni, ca am fost gazetar la cel mai bun ziar al Bacaului. A fost si va ramâne un brand al judetului, de aceea va multumesc si urez ziarului viata lunga.”

Razvan Bibire, actualul coordoantor al ziarului a vorbit despre schimbarile produse in ultimii ani, care au avut impact si asupra ziarului. Au fost impreuna cu noi si un grup de elevi de la Colegiul Natioanl “Vasile Alecsandri”, viitori potentiali gazetari, curiosi si interesati de istoria si viata ziarului pornit la drum acum 26 de ani.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ