Am fost descumpănit o vreme de neputința mea de a opta pentru Dimitrie Cantemir sau Francis Bacon, în disputa acestora, purtată la mare distanță… temporală, cu privire la esența Tăcerii. În timp ce Bacon îmi spunea că aceasta este „virtutea nebunilor”, Cantemir îmi șoptea că este „capul filosofiei”. Într-o vreme, Cicero, care-mi amintea obsesiv despre faptul că Tăcerea este una dintre marile arte ale conversației, mi-a mai atenuat pasiunea acestor zvârcoliri cognitive. Ajunsesem să „lucrez” la elaborarea unei definiții personale a Tăcerii („Un strop de suflet care vorbește doar cu el însuși”), dar a venit peste mine, ca un uragan ciudat în care locuiesc toate tăcerile cele frumoase și înțelepte ale lumii, povestea „Despre tăcere” (Editura All, București, 2001) a lui David Le Breton, care, via Kierkegaard, deschide perspectiva unui „catharsis al tăcerii”, cel puțin până atunci când valoarea autentică a Cuvântului va fi pe deplin restaurată.
Într-un cuceritor eseu, „Sexul tăcerii” (op. cit., pag. 32-25), David Le Breton concluzionează surprinzător, paradoxal, dar argumentat, împotriva cursului clasic al opiniilor despre… sexul tăcerii: „În mod tulburător, un număr important de referințe tradiționale insistă asupra limbuției femeilor, asupra lipsei de semnificație a ceea ce spun, asupra abuzului lor de limbaj. Chiar și atunci când nu spune nimic (femeia, n.n., IF.), tot pare să spună prea multe. Această postură paradoxală face ca limba să devină monopolul unui singur sex”. Prin glasul Sfântului Pavel, în Noul Testament auzim: „Femeia să ia parte la învățătură în tăcere, cu supunere desăvârșită. Eu nu dau voie femeii să facă pe învățătorul, nici să comande bărbatului, ci să stea în tăcere” (Timotei, 2,11-12).
Dacă ne cuceresc americanii C. West și D.H. Zimmerman, printr-un studiu pe care l-au publicat în 1975, și la care David Le Breton face trimiteri, bărbații ar fi stăpânii inelelor în zona conversației. Cercetătorii amintiți au constatat că bărbații sunt răspunzători de 98% din întreruperi într-o conversație, dar și pentru totalitatea secvențelor în care replicile se suprapun. În cuplurile de bărbați și de femei n-au fost produse decât șapte întreruperi. În cuplurile mixte, cele mai multe au fost provocate de bărbați. Înteresant este faptul că în fața acestei realități femeile n-au protestat și nici nu au încercat să vorbească mai târziu. Lingvistul Marina Yaguello conchide identic în cercetările sale sociologice(1992).
„În principiu, scrie David Le Breton, procedurile de interacțiune orală atribuie bărbatului mai multă libertate de acțiune, fără ca el să fie neapărat conștient de acest lucru. Femeia se simte mai puțin îndreptățită să vorbească, fiind des constrânsă la tăcere. În mod curios, de obicei ea este asociată cu flecăreala, cu vorba lipsită de importanță, însă permisiunea de a vorbi îi este dată cu măsură, iar uneori de-a dreptul interzisă”. Italianca Elena Gianini Belloti, scriitor cu preocupări sociologice elevate, scrie cu ironie, dar parcă și puțin blazată: „Voi învăța să tac, să observ, să fac aluzie, să fac semne, să interpretez, să aștept” (Apud David Le Breton, op. cit., pag. 34). V-au fost zdruncinate opiniile din perspectiva… sexului Tăcerii?…
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
