Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, e citat in România doar atunci când parerile sale convin. In rest, economistii si politicienii se fac ca nu-l cunosc desi el leaga economia de democratie si are o critica interesanta a societatii actuale, opiniile sale, cred eu, trebuind studiate de toti cei care ne baga sub nas diferite modele politico-economice.
Astazi, voi cita doar doua aspecte: unul are legatura cu noi, pentru ca ne compara cu America intr-un context deloc magulitor, iar celalalt se refera la dogma taxei unice. Asadar, zice Stiglitz intr-un articol referitor la inegalitatile din societatea americana (Inequality and the American child):
“Desi, in medie, poate copilaria in America nu este cea mai rea din lume, decalajul dintre bogatia tarii si starea copiilor sai este de neegalat. Aproximativ 14,5% din populatia americana este saraca, dar 19,9% dintre copii – circa 15 milioane – traiesc in saracie. Dintre tarile dezvoltate, doar România are o rata mai mare a saraciei copiilor. Rata SUA este cu doua treimi mai mare decât cea din Regatul Unit, si de pâna la patru ori rata din tarile nordice.
Pentru unele grupuri, situația este mult mai gravă: mai mult de 38% din copiii negri, si 30% din copiii hispanici, sunt saraci”. Economistul respinge drept cauze ale saraciei criza economica:
“Intr-adevar, in timp ce efectele nocive ale inegalittaii sunt ample si impun costuri enorme asupra economiilor si societatilor noastre, ele pot fi, in mare parte, evitate. Inegalitatile extreme observate in unele tari nu sunt rezultatul inexorabil al fortelor si legilor economice. Aplicarea de politici corecte – retele puternice de protectie sociala, impozitarea progresiva, si o mai buna reglementare (in special a sectorului financiar), pentru a numi doar câteva – poate inversa aceste tendinte devastatoare”.
Daca ar fi spus asa ceva in România, ar fi fost acuzat ca e agent sovietic.
