19 aprilie 2024
EconomieDespăgubiri pentru animalele din gospodărie sacrificate din motive de boală

Despăgubiri pentru animalele din gospodărie sacrificate din motive de boală

Potrivit legii, statul acordă despăgubiri crescătorilor de animale, în cazul măsurilor care se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

Banii se acordă inclusiv pentru cazurile de suspiciune a bolii, care implică tăierea sau uciderea acestora, cu excepţia sumelor recuperate prin valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate.

Beneficiază de despăgubiri persoanele juridice şi persoanele fizice proprietare de animale, dacă animalele sunt deţinute cu respectarea normelor sanitare veterinare în vigoare, cu referire la declararea şi înregistrarea obligatorie în registrul agricol şi în sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor.



Astfel, se acordă despăgubiri pentru boli transmisibile cum ar fi tuberculoza bovină, leucoza enzootică bovină, turbarea, encefalopatiile spongiforme transmisibile, pesta porcină clasică, pesta porcină africană, anemia infecţioasă ecvină, salmoneloza aviară, bluetongue (boala limbii albastre), loca americană şi boli virotice ale albinelor, trichineloza în cazul sacrificărilor pentru consum familial.

De reţinut, însă, că despăgubirile nu se acordă dacă proprietarii animalelor nu au comunicat, în termen de maximum 48 de ore, prin notificare scrisă sau anunţ telefonic, medicului veterinar oficial sau medicului veterinar de liberă practică împuternicit modificările apărute în starea de sănătate a animalelor, apariţia oricărei îmbolnăviri, suspiciuni de boală, moartea sau tăierea de necesitate a unor animale.

„Urmare a evoluţiei unui focar de influenţă aviară la păsări domestice, în iarna acestui an, într-o gospodărie din Bacău, prin aplicarea măsurilor de asanare rapidă a bolii au fost ucise 75 de gâşte. Proprietarul afectat de aplicarea măsurilor legale de lichidare a bolii a fost despăgubit cu suma în cuantum de 7.500 de lei.”
dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri